O seară ce a schimbat destine. Viața bate filmul, iar poveștile de succes chiar există.

Să faci carieră în lumea modei nu e lucru ușor.

Pe lângă datele fizice evidente, meseria de model presupune o rigoare ieșită din comun.

Vorbind despre performanță, ea se trăiește cu bagajele făcute.

Prin avioane care să te poarte între prezentări ori de la un pictorial publicitar la altul.

Cu manualele mereu pe genunchi, pentru a nu rămâne în urmă cu școala.

În goană după meditații la te miri ce limbi străine care să te ajute la job.

Drumul înspre o carieră de succes în modelling este unul anevoios, așa cum se întâmplă în orice domeniu de activitate.

Însă eu am stat de vorbă cu români care au reușit.

Mărturiile tinerilor noștri m-au convins că povestea lor merită rostită mai departe. Răspândită în așa fel încât să inspire și alți adolescenți cu potențial.

În ultimii 2 ani am fost complice în proiectul ELITE MODEL LOOK susținut de ROWENTA. Am participat cu entuziasm în calitate de blogger oficial, jurat și ambasador ROWENTA România.

Am urmărit îndeaproape parcursul și evoluția unor adolescenți norocoși și am punctat în scris experiența, cu bune și cu rele.

La Finala Internațională ELITE MODEL LOOK 2016 din Lisabona, un show cu 2500 de spectatori, cuvântul de ordine a fost ”strălucire”.

De la spectacolul de lumini, până la costumele de scenă, confetti, momentele artistice și, nu în ultimul rând, atitudinea concurenților veniți din toate colțurile lumii.

Finala Internațională ELITE MODEL LOOK 2016 a fost mai mult decât un concurs de modele. A fost un show televizat în Portugalia, dar și o reprezentație grandioasă transmisă Live în mediul online.

Nu au lipsit nici momentele artistice, susținute de artiști care au convins rapid sala să le fredoneze versurile în cor. Mi-a părut rău că nu vorbesc și portugheză…

Finaliștii de anul acesta au fost 62 la număr, 36 fete și 26 băieți.

Inclusiv reprezentanții României, Alexandra (16 ani) și Ștefan (19 ani), modele debutante în cadrul agenției Face 2 Face Model Management.

* Alexandra și Ștefan (România), foto centru

Iar prezentarea de modă a fost năucitoare. De la scena și locația ce au găzduit evenimentul (Campo Pequeno, Lisabona), până la coregrafia completată de jocul de lumini și implicarea pasională a publicului.

Ei sunt concurenții din TOP 15:

Și marii câștigători de anul acesta se numesc:

JANA (Cehia), câștigătoarea unui contract pentru 2 ani în valoare de minim 150.000 Euro.

Și DAVIDSON (Nigeria), câștigător al unui contract pentru 2 ani în valoare de minim 50.000 Euro.

Hairstyle concurenți: ROWENTA for EML.

Două fețe pe care de acum înainte le vom recunoaște din reviste.

Mai poți citi și:

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *