Maini lipicioase

Andreea Ibacka Ferrari World-3Imi place sa cred ca am o privire blajina. Sau poate o fata de copil nevinovat ori pur si simplu o karma de om bun.

Nu stiu care din variantele astea mi se potriveste, dar numai asa imi explic de ce oamenilor cu care interactionez – celor care nu ma cunosc – le dau incredere neconditionata de la primele priviri.

Si ti-o spun fara vreun interes: nu vreau nici bani imprumut si nici nu-mi caut serviciu.

In 90% din cazuri trec drept o tipa de nadejde, corecta si atenta in jurul meu. Genul de persoana care nu omoara muste si nu calca in picioare florile, asta ca sa ma pozitionez la extrem.

Tocmai de aceea, atunci cand ceva – sa-i spunem nelalocul lui – se intampla in jurul meu, fie ca e vorba de o vaza sparta sau de chestii mai grave, lumea pleaca de la prezumtia mea de nevinovatie. Invariabil.

Cu alte cuvinte, de cate ori vine vorba de vreo nazbatie, gafa sau nenorocire, mai degraba e mana tipului mare si bronzat – ca sa dau un exemplu perfect aleator – decat a lui Sandybell varianta vintage, asta din urma fiind eu.

La fel s-a intamplat si acum cateva zile la parcul de distractii Ferrari World de la Abu Dhabi, un super parc de distractii.

Acolo unde – entuziasmati ca niste copii – ne-am suit frumos intr-un mare simulator auto – noi si alte cateva zeci de turisti – am urcat legati de scaune la vreo 10 metri inaltime de sol si am „pilotat” o masina de curse pe un circuit de pe ecranul 3D din fata noastra.

Dupa vreo 10 minute de curbe, invarteala si derapaje, incantata, dar mai ales buimaca dupa asa o experienta, am revenit – la propriu – cu picioarele de pamant, mi-am luat in graba bagajele dintr-o ladita de pe podea si-am navalit inspre iesire, nerabdatoare sa cunosc alte roller coaster-e.

Am observat ca un tip la vreo 35 de ani ma fixeaza obsesiv cu privirea, dar am zis sa plec rapid si sa nu-i dau apa la moara.

Abia dupa ce-am parasit incinta si am mai facut vreo cativa pasi, acelasi domn de mai devreme m-a batut usor pe umar, jenat si incurcat intr-un fel.

M-am intors inspre el contrariata, anticipand o gluma proasta sau vreun text eminescian nereusit cu care sa ma dea – chipurile – pe spate, asa ca i-am aruncat direct privirea laser – aia care topeste gheata, d-apoi tupeul de cuceritor – si mi-am vazut de drum.

A inghitit in sec si m-a lasat sa plec fara sa scoata niciun cuvant. Ba chiar mi-a evitat privirea, atintindu-si ochii undeva mai jos. In zona bustului, am intuit eu, dezamagita de asa comportament primitiv.

Am mai facut cativa pasi, m-am oprit sa-mi iau o inghetata si acolo – hop, top – domnul cu pricina a aparut din nou langa mine, de data asta mai ferm pe pozitii si hotarat sa-mi vorbeasca.

M-a scanat intai fara perdea din cap pana in picioare – ceea ce mi s-a parut deplasat si foarte invaziv – si-apoi a intins mana inspre a mea, mormaind ceva greu de inteles.

Normal, m-am smucit cat am putut si m-am intors sa-l strig pe al meu sot – ocupat cu holbatul la masinile expuse – sa-l puna la punct pe turistul tupeist.

Sotu’, ninja din fire si panicat de semnalul meu de alarma, si-a facut imediat loc prin multime, a dat romaneste din coate, a secerat vreo cativa gardieni pe traseu si a ajuns in dreptul meu in fix 3 secunde. Cu tot cu privirea de pitbull infometat atintita inspre inamic.

Inamic care cu groaza intiparita pe chip, a turuit dintr-o singura rasuflare tot ce avea pe suflet.

Te intrebi ce se intamplase?

Telefonul lui mobil – al domnului, zic – lasat la gramada printre lucrurile noastre din ladita de care iti spuneam mai devreme, era acum la mine in mana.

De fapt, era la mine in mana de vreo 5 minute, de cand se chinuia saracul sa-mi spuna ca i l-am luat din greseala.

Sa iti mai spun ca atunci cand am deschis palma dreapta si am apasat pe buton sa aprind display-ul mi-am dat seama ca telefonul „meu” nu-i al meu? Sau ai ghicit asta deja?

Sa mai adaug si ca m-am facut verde-albastra – cu picatele, cred – atunci cand am facut inventarul, verificand in geanta, si am vazut ca am cu un telefon mobil mai mult decat prevede legea?

Normal, i-am cerut scuze domnului in toate limbile pamantului si fiindca cei 90% de mai devreme au fost de partea mea, turistul „pagubit” a inteles situatia si n-a depus plangere. Ba chiar mi-a recunoscut ca a fost vina lui ca si-a lasat telefonul mobil peste geanta mea.

Ce facea al meu in timpul asta?

Radea isteric de prabuseala mea de calciu si de balbaiala aferenta si striga „Police, police!!!”, glumetul de el. 🙂

P.S.: Daca ajungi la Ferrari World de la Abu Dhabi, nu trebuie sa ratezi „Forza Rossa”. E cel mai tare roller coaster in care m-am dat vreodata, asa ca te-as sfatui chiar sa stai la coada de mai multe ori.

Si daca te-a distrat istorisirea asta, sigur te vei amuza sa citesti si cum am dormit cu balute pe un barbat strain in avion.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
7 comentarii despre "Maini lipicioase"
  1. andreea draga,nu te-ai dezmintit nici de data asta.Doamneee am ras cu lacrimi si de data asta !iti multumesc si tie si lui cabral pt tot ce impartasiti cu noi pe blog.va doresc viata lunga impreuna si Dumnezeu sa va binecuvanteze !

  2. Esti tare!! La noi in firma, sefu’, colegu’ si inca 2 colege au telefoane la fel (eu si sefa suntem mai cu moate, sau cu 2 perechi de… „fite” :D, avem alte modele de telefon). Nu odata au plecat cate unul (si altul, evident) cu alt telefon acasa. Mai tare a fost cand a sunat sotul uneia dintre colege si a raspuns colegu’ :))))))

  3. Auci…jenanta situatie :))
    Mi se intampla si mie frecvent insa nu cu telefoane cu brichete si mai nou cu pixuri. Daca ma uit in paharul de pe birou cred ca mai mult de jumatate din pixuri nu sunt cumparate de mine si cel mai grav e ca nu stiu nici macar de unde sunt :))

    1. Oooo daaa…treaba cu pixurile mi se intampla si mie…la birou am colectie de pixuri si acasa colectie de brichete (prietenul este fumator si are aceleasi „apucaturi”)…si daca iti vine a crede cand plecam de acasa/birou niciodata nu avem pix sau bricheta si istoria se repeta:))

  4. Faza cu pixurile o pățesc zilnic, adică mă trezesc fără jumătate din ele. Andreea, m-ai amuzat cu povestea ta, dar bine că s-a terminat cu bine. Noroc că nu a fost Cabral, alta era reacția străinului cred. Sper să aveți parte

  5. Eram sigura ca e ceva necurat la mijloc.
    In Dubai nu se ia nimeni de tine decat la modul placut.
    Mie mi-a atras atentia lucrul asta si chiar l-am zis prietenilor la intoarcerea in tara.

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *