Genunchii, inelul si intrebarea

Daca tot s-a decis Ametila sa dea din casa si sa publice pe blogul lui povestea cererii in casatorie, haideti sa va spun eu cum au stat de fapt lucrurile.

Sigur, povestea lui e savuroasa, am citit si comentariile si am vazut ca lumea s-a amuzat teribil, dar orice poveste de genul asta are cel putin doua puncte de vedere.

Iar ale noastre nu se pupa intocmai, dar am respectat impartirea lui pe momente, sa fie mai usor de urmarit diferentele…

Textul taiat este ce-a scris el si dedesubt este versiunea mea.

Asadar:

Momentul 1Am bagat masina in parcare si am aranjat-o […] intr-o pozitie in care nu se vedea usa din dreapta fata busita, ma lovise unu’ in parcare si nu voiam sa stric feng-shui-uiul momentului cu tabla aia botita. Stiu, destept.

Cum a gandit el mise en place-ul asta! Eu am vazut, de fapt, o masina parcata prost si pe el lungind gatul la mine ca o girafa, inconjurat de praf pentru ca a facut prea multe manevre in parcare.

Momentul 2Am sunat-o pe telefon. A trebuit sa insist. 

Cand m-a sunat eram la baie si n-am auzit telefonul, asa ca i-am raspuns dupa vreo 8 missed call-uri. M-a rugat sa ies pe balcon.

Momentul 3A iesit pe balcon […] si-a pus mana la gura, emotionata toata. Am dat-o gata.

Am iesit. Sa-mi fie cu iertare, era aproape 12 noaptea si eram obosita, am cascat, toata data gata.

Momentul 4Ma aranjasem special pentru momentul ala, eram in jeans si cu o camasa inflorata, vesela toata si care emana testosteron. Si m-am pus in genunchi. Din pacate am gandit prost aplecarea […] cand m-am asezat am dat cu genunchiul de pamant, pot jura ca mi-am auzit rotula cum a crapat.

Avea al meu o chestie pentru hainele semafor, ca n-avea cum sa vina altfel imbracat in seara aia. Si stralucea in parcarea blocului mai ceva ca angajatii cu veste neon de la drumuri si poduri.

In orice caz, vazandu-ma aparand la balcon, si-a facut rapid curaj si s-a aruncat in genunchi cu o viteza de-am zis ca a vazut 500 de euro pe jos.

Si-apoi a zis ceva… claxon, frana brusca, tramvai!

Adica el a zis altceva, dar n-am auzit nimic din ce-a zis, ca nici Dristorul nu-i tocmai o oaza de liniste.

Momentul 5: Ce?

[…]

Momentul 9: Umflu pieptul, dau sa spun ceva si ma gandesc sa-mi dreg vocea. Imi dreg vocea si urlu: – Vrei sa fii sotia mea?

Atunci, parca mai hotarat decat prima oara, s-a umflat al nostru ca o gaina mandra toata si, pana sa apuce sa spuna ceva… s-a inecat.

Dupa vreo 30 de secunde i-au iesit si cuvintele din gura si-a zis raspicat: „Vrei sa fii sotia mea?„.

Era multumit nevoie mare ca i-au iesit toate: lumina, hainele, vocea, atitudinea, toate erau din filmul pe care si-l rulase in cap inainte.

Acum ca-mi aruncase mingea la fileu si era randul meu, rasufla linistit.

Momentul 10: Ce?!

Il auzisem, dar ce, eram fraiera sa recunosc? Pai sa nu auda si vecinii? L-am pus sa repete.

Momentul 11: Imi zic in barba Ma-sa pe gheata de tramvai! si pastrandu-mi zambetul si atitudinea maiestuoasa intacte am racnit:

– Vrei sa fii… ma auzi, da?

Ea da din cap, eu continui racnetul si mai hotarat…

Vrei sa fii sotia mea?

A trebuit sa se conformeze. Era fastacit tot, deja se deschideau geamurile vecinelor mele, asa c-a zambit incurcat,  si m-a intrebat: „Vrei sa fii sotia mea?”

Momentul 12: Ma asteptam sa fie emotionata, dar nici chiar asa… am vazut de jos, si tineti cont ca ea era la etajul 3, cum i s-a pus nodul in gat. Am dat-o gata.

Ca sa-i surprind fiecare gest m-am aplecat cam tare peste balcon si din greseala am agatat un ghiveci de flori de pe-o masuta. Ghiveciul mi-a cazut pe degetul mare de la piciorul stang. Mi s-a pus un nod in gat.

(bine, recunosc, eram emotionata)

Momentul 13: (contestat, ea spune ca a zis altceva). Eu am auzit ca zice:

– Da, vin jos sa ne iubim!

I-am spus „Vin jos sa vorbim!. Cum era sa-i spun „Vin jos sa ne iubim!„?!. In parcare?!

[…]

Momentul 15: Am asteptat, ca n-a venit din prima. Cred ca s-a aranjat putin. Era si normal, asa-s fetele in momentele importante, vor sa fie frumoase.

Pana la parter au iesit pe palier vreo 3 vecine care fusesera martore pe geam. M-am oprit cu fiecare, ne-am pupat, am ras, mi-au dat cateva sfaturi… a durat. Si nici nu m-am grabit.

Momentul 16: A iesit din scara blocului. Am tras aer in piept si mi-am dat seama ca n-a zis DA! si ca trebuie s-o intreb din nou. M-am pus in genunchi. Cu avant prea mare, mi-am belit si rotula cealalta.

Am ajuns in parcarea din fata blocului. Al nostru s-a aruncat iar in genunchi. Pot sa jur ca de durere i-au sarit lacrimile din ochi la vreo 2 metri.

Momentul 17: Vrei sa fii sotia mea?

Momentul 18: Cred ca si-a venit putin in simtiri. Mi-a zis ca vrea sa stam de vorba. A trebuit s-o invit in masina, ca nu puteam urca, erau parintii ei acasa. 

Si pentru ca ai mei erau plecati din tara – nu acasa, cum isi aminteste batranul meu sot – si nu ma puteau reprezenta in fata „petitorului”, trebuia sa-mi negociez singura clauzele. Nu degeaba am terminat finante-banci, sunt un om organizat. Nu semnez contracte pe viata asa, in alb.

Momentul 19: Aici nu vreau sa va plictisesc, c-a fost o plimbare scurta prin cartierul Dristor.

Si ne-am plimbat romantic pe stradute laturalnice, prin spatele blocurilor din cartier, de zici ca refaceam traseul masinii de gunoi. Dar a fost perfect, a acceptat toate clauzele. Si eu pe-ale lui.

Momentul 20: M-am dat jos din masina, am scos inelul si m-am pus pe vine, ca sa-mi menajez genunchii.

Ne-am dat jos din masina, el a scos ceva din buzunar si s-a pus pe vine. Arata ca si cum avea crampe la stomac, dar n-am ras, am zis c-o fi vreun ritual african si trebuie sa faca mersul piticului la logodna.

Momentul 21: Mi-a dat Privirea.

L-am privit cu caldura, sa prinda incredere. Si voce.

Momentul 22: Vrei sa fii sotia mea?

Momentul 23: A vazut inelul. – Asta este o floarea soarelui din plastic? Era emotionata toata, se vedea. Nu stia cum sa-mi zica ce simte… o dadusem gata.

In secunda urmatoare am vazut inelul. Sub forma de floarea soarelui din plastic, castigat, am zis eu, la oua de ciocolata cu surprize. M-a dat gata, de soc!

L-am intrebat: Floarea soarelui din plastic?!

Momentul 24: Mi-am dat seama ca nu trebuie sa zic nimic, era un moment memorabil, stiam ca intrebarea era retorica.

N-a zis nimic, ori n-a auzit, ori i-a fost rusine ca nu s-a pregatit mai bine pentru momentul asta, tacea ca un tantalau.

Momentul 25: Am repetat intrebarea: „Inelul asta e de plastic, e o floarea soarelui de plastic?!”

Momentul 26: Da, e un simbol. Ca m-am hotarat acum si m-am grabit sa vin la tine.

Simbolistica ca simbolistica, dar ca n-a avut timp?

Eram impreuna de cativa ani, cum adica n-a avut timp sa-mi cumpere inel?

Momentul 27: A intins mana sa-i pun inelul.

In fine, ce puteam sa mai spun, nu se zice ca gestul conteaza? I-am intins mana stanga.

Momentul 28: Dupa o mica ezitare i-am pus inelul. Am dat-o gata. M-am ridicat cu greu in picioare, ca tare ma mai dureau rotulele, si-am sarutat–o. Iar am dat-o gata.

Inelul s-a potrivit, ca doar era reglabil. Asa-s surprizele la oua de ciocolata.

Si chiar daca aratam ca ucenica lui Captain Planet cu inelul pe deget, m-am bucurat. Si ne-am pupat.

[…]

Momentul 30: M-a sarutat ea. Si mi-a zis un Da! soptit. Am sarutat-o si eu. Nu ca ar fi si asta parte din cerere, dar daca ma intrebati care a fost

I-am spus DA la ureche si ne-am pupat iar.

Momentul 31: eu va spun: m-am dus la McDo si-am luat niste gheata sa-mi pun la rotule, ca tare ma mai dureau.

Dupa toata povestea, am sarbatorit cu burgeri la McDo. Sub pretextul ca are nevoie de gheata pentru genunchi, logodnicu’ m-a scos la un meniu XL. Cica nu mancase nimic toata ziua, de emotii. Mi-a mancat si salata mea.

Momentul 32: Am mers impreuna si-am luat inelul de logodna. Atunci chiar c-am dat-o gata.

Dupa 2 zile am cumparat impreuna inelul perfect. Si tare drag imi e de el. De inel, zic. Dar si de sot.

 

Cam asa a fost la noi acum doi ani.

Iar daca pregatesti momentul si cauti solitaire-ul perfect (asa-i zice inelului de logodna), iti recomand sa le faci o vizita celor de la Bijuteria Teilor, pentru ca de la ei a venit propunerea sa scriem despre acest subiect.

Si daca vrei sa faci economie – cum a facut al meu in prima faza – pe aplicatia lor de Facebook poti chiar sa castigi inelul cu pricina. Bafta!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
71 comentarii despre "Genunchii, inelul si intrebarea"
  1. Deci, jur sunteti superi tari… mai ales acel inel de la oul cu surprize… super amuzanta povestea voastra dar tot odata foarte romantica.. si nimic nu mai conteaza atata timp cat va iubiti si sunteti fericiti… apropo..mai ai acel inel de plasti? 😀

  2. O poveste foarte frumoasa a amandurora , sa aveti o viata lunga si fericita si copii cat credeti voi ca va umple viata de fericire…..imi sunteti tare dragi , va pupacesc

  3. bai sunteti nebuni ..niste nebuni frumosi si haiosi…am ras cu lacrimi…va pup si va imbratisez cu drag…

  4. I-am zis şi lui, dar văd că vorbesc ca televizorul.
    În schemă a fost o singură greşeală: nu se merge la MacDo când aveţi asemenea şaormerie în cartier. E păcat, zău!

  5. mda buna „isplicatia”! luat si demontat punct cu punct tot esafodajul construit cu atita migala de musiu , aveai dreptate cind ziceai ca ai „lesinat” de atita placere , important este ca va simtiti bine impreuna si alaturi de voi ne „simtem” bine si noi cei care va citim !!!

  6. am ras cu lacrimi!cu greu am deslusit cuvintele din cauza lor!dragii mei sunteti fantastici!tare imi mai sunteti dragi!va doresc tot binele din lume!D-zeu sa va binecuvanteze!

  7. =))
    clar, voi doi aveti in comun simtul umorului.
    va completati frumos spre delectarea noastra, audienta.
    este adevarat, la varianta Cabral am ras mai mult dar acum, cititnd comparatia, nu ma pot abtine sa nu-mi sperii colegii izbucnind in hohote de ras! 🙂
    Astept urmatorul „duel” din „blogosfera”!

  8. :)))) Super tare…imi place ca femeia mereu e mai realista decat barbatul! :))) Am ras cu lacrimi. Sunteti doi frumosi, sa va iubiti mult!! :*

  9. Mult mai tare versiunea ta, Andreea. Felicitari pentru talentul scriitoricesc si umorul ironico-iubaret de care dai dovada!

  10. O pereche minunata! Mi-a placut tare mult cum ai povestit tu toata intamplarea, trebuie sa recunoastem ca a fost mai funny decat versiunia lui Cabral 😀 S-o tineti toata viata asa, va doresc din tot sufletul si cu toata sinceritatea multa iubire, fericire si intelegere! Cel mai frumos cuplu din showbiz 🙂

  11. prea tare!!! am ras cu lacrimi: impreuna si cu sotul meu:))
    Sunteti combinatia perfecta: frumosi, modesti si haiosi.
    felicitari

  12. nu e corect, Andreea, el a povestit sincer, deschis, s-a vazut ca pentru el a fost foarte important din moment ce a retinut toate detaliile, iar voi femeile sunteti atat de superficiale…uof :p
    Glumesc, foarte frumoase relatirile din partea amandurora 😀
    sincer ma asteptam sa intervina, cabral, pe blogul tau si sa nege burgerii 😀

  13. M-am amuzat la versiunea lui Cabral, dar am ras la a ta! As fi ras si mai mult, dar ma durea deja burta, caci venisem de la sala 🙂

  14. Cu toata dragostea si din toata inima va doresc sa fiti la fel toata viata voastra. Voi sunteti unici si trebuie sa va multumesc ca imi inseninati si mie zilele cu fericirea voastra.
    Din Qatar, pentru voi, multa fericire.

  15. sunteti bestiali,pe cabral il stiam ca e demential, dar constat ca il intreci!!!!!!!!!! va pupppppppppppp

  16. andreea -papusa–nu stiam eu de ce e cabral asa glumet a luat lectii de la tine -clar imi amintesc prima fraza a lui catre tine cand v-ati cunoscut PRAPADITO IA PAHARU ASTA SI BEA APA sau ceva de genul—–RAZBUNA-TE—-sincer va plac pe amandoi RAUUUU- SANATATE MAXIMA SI IUBIRE NELIMITATA 100 DE ANI sa traiasca fam IBACKA PUPICI

  17. TOT EU DERANJEZ CEL MAI IMPORTANT E CA VA IUBITI CUM SPUNE SHAKESPEARE IUBIREA-I FOC CE-APRINDE-O APA DAR APA DE IUBIRE NU TE SCAPA vreau sa mai citesc un comentariu asemanator la implinirea a 50 de ani de casatorie LA NUNTA DE AUR ADICA DOAMNE AJUTAAAAAAAAAAAA

  18. Buna Andreea, am intrat de curand pe blogul tau si pot spune ca IMI PLACE MULT cum scrii! Am ras cu pofta la cererea in casatorie! Stii sa te joci cu cuvintele, nu gluma! 😉 Tine-o tot asa! Ps.! acum realizez ce norocoasa sunt ca te-am vazut la Buftea, anul trecut, cand s-a filmat flash-mob-ul din Pariu cu viata! Ma mandresc si cu un moment imortalizat cu tine si al tau „coleg de apartament”! 😀 Fericire in suflet si zambet, va doresc!

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *