Nu, nu-i vreo maxima marca Ibacka si nici marca Patrascu.
Si nici nu mi-am resetat ceasul de bord o data cu mult-anuntata Apocalipsa de azi. Merg dupa aceleasi principii, cu frica de Dumnezeu.
Titlul e doar o replica dintr-un film. O replica care mi-a placut foarte tare. Tocmai pentru ca e atat de adevarata. Si sincera, chiar daca nu suna prea bine.
Pentru ca oricat de aproape ne-ar fi parintii, fratii, sotul/ sotia, prietenii, niciodata nu va exista sincronizarea perfecta dintre doua persoane. Sincronizarea dorintelor, asteptarilor, programului, placerilor.
Si automat, in momentul in care ne facem planul – asta banal, cel de toate zilele – exclusiv in jurul unei alte persoane – de fiecare data aceeasi, pentru ca o iubim, pare-se, si vrem sa petrecem cat mai mult timp impreuna – mai devreme sau mai tarziu aveam de suferit. Si noi si cealalta persoana. Pentru ca nu putem sa ne petrecem chiar tot timpul impreuna cu cineva.
Iar la un moment dat, sacrificiile facute pentru a fi pe aceeasi lungime de unda cu el/ea devin frustrante si, pe deasupra, il sufocam pe celalalt cu prea multa atentie si organizare.
Si atunci, de ce nu invatam noi, fiecare, sa traim in perfecta armonie cu propria persoana?
Asta nu inseamna sa ne izolam, Doamne fereste! Nu incurajez sihastria si nici nu o doresc nimanui.
Ingrijorarea mea vine din faptul ca vad tot mai multi oameni – femei si barbati – care se plictisesc de moarte atunci cand au 2-3 ore doar pentru ei.
Adica nu avem la ce cugeta, nu avem activitati proprii suficient de interesante, nu ne bucuram de putina liniste din cand in cand?
Poate m-ai inteles gresit – nu stiu – mai ales ca vine o perioada in care iti doresc sa-i strangi pe toti cei dragi aproape si in care sper sa simti cat mai multa iubire.
Dependenta obsesiva si permanenta de ceva sau de cineva, dar si teama de sinceritate in fata propriei persoane ma ingrijoreaza.
Adevarat. Trist. Sincer. Adevarat.
🙂
Cred ca ai foarte mare dreptate in ceea ce spui si sincer nici eu nu-i inteleg pe cei care se plictisesc cateva momente singuri.
Chiar daca eu nu sunt – inca:) – o mare iubitoare de “mine”, imi place foarte mult sa am cateva ore doar ale mele, sa stau doar cu mine, sa stim ce facem si nu ne plictisim delooc!:)
Si chiar daca, recunosc, continui sa am asteptari de la apropiati, chiar daca ma simt uneori “legata” de cate unul..sunt in proces de dezvat si stiu ca o sa ma bucur mai tare cand eu voi fi centrul universului meu!:)
Eu asa cred. Si iti doresc sa ti se intample. 😛
foarte adevarat,daca iubesti pe cineva…nu inseamna ca trebuie sa depinzi de acea persoana mai mult decat e nevoie,sau ca toate activitatile tale,sau gandurile/planurile tale sa se invarte in jurul acelei persoane…mie de multe ori mi s-a reprosat ca sunt prea independenta…dar in viziunea mea cuvantul si ceea ce inseamna nu face parte din categoria de defecte,de ceva rau…