Andreea Patrascu

Cabral a devenit foarte gelos in ultimele saptamani. Si nu pentru ca i-as da eu motive, dar… noul meu Citroen DS3 ii ofera motive suficiente. Masinuta mea cea noua este atat de frumoasa incat atrage in trafic privirile tuturor. Si cum multi dintre soferi sunt barbati… va imaginati!

Si mie mi s-a parut atat de frumoasa masina asta in showroom incat n-am mai luat in calcul niciun alt design exterior. E galbena cu plafonul negru cu buline albe. Si interiorul e galben cu negru. Iar lumea se uita la ea ca la nave spatiale. 

In plus, masina asta fuge, nu gluma. Doar are un motor de 150 CP. Nu e de mirare ca “tunatii” de pe sosea au brusc ambitii personale cand vad cum se infige buburuza asta simpatica.

Acum, c-o fi bine, c-o fi rau, toata lumea imi afla cu usurinta traseul zilnic si localizarea exacta. DS3-ul albinuta nu poate ramane neobservat, fiind un gps veritabil pentru prietenii mei. Si ma trezesc povestind cuiva ca am fost si am mancat si… Si aud, “da, stiu, si apoi ai mers la banca si apoi in parc si la sfarsit ai facut cumparaturi”.

Sper sa inteleaga si Cabral cat de curand faptul ca masinuta e “vinovata” de atentia pe care o primesc in trafic si sa-i treaca cat mai repede “supararea”. Poate pozele astea il conving sa fie obiectiv  

Banci, contabilitate, facturieri, administratia financiara, ASE, acte, veterinar si cate si mai cate. 
Azi n-am avut filmare asa ca mi-am propus sa rezolv din treburile personale, unele scadente deja. 

M-am trezit devreme dimineata, m-am pregatit psihic pentru ce urma si m-am inarmat cu  muuulta rabdare, mi-am facut un plan de bataie, mi-am luat hainele si incaltarile cele mai comode, mi-am alimentat buburuza cu motorina si m-am pus pe drumuri.

Traficul relativ ok. C3-ul meu Picasso e fasnet si se strecoara fara probleme. Doar m-am nascut si am crescut in Bucuresti, nu ma astept la minuni in fluidizarea intersectiilor.

Dar cozile… Oh, Doamne, cozile ne omoara. Si programul cu publicul e bineinteles limitat. Cum sa mai ajungem in timp util sa ne rezolvam problemele daca exista timpii astia morti la fiecare coada?

De cate zile de concediu avem nevoie lunar pentru a fi mereu la zi cu indatoririle citadine?

Cumulat, cred ca pierdem o zi pe luna asteptand la cozi, uitandu-ne in gol si batand din picior, citind pliante care nu ne intereseaza dar care ne ocupa timpul (iata o metoda eficienta de promovare a unor produse sau servicii care in conditii normale nu ne-ar fi captat atentia nici pret de 30 de secunde), verificand telefonul mobil din 5 in 5 minute (poate, poate ne suna cineva si trece mai usor asteptarea). Deloc sexy!

Din fericire mi-am luat ipad-ul la mine. Si am butonat de zor la cozi, starnind parca invidia celor din jurul meu, captivi ai preocuparilor de mai sus. Noroc cu tehnologia de ultima generatie, performanta si de dimensiuni reduse si noroc cu tendintele din moda care ne propun posete de zi de dimensiunea unei valize de weekend.

Alte idei practice de pus in aplicare la interminabilele si exasperantele cozi?

De multe ori am senzatia ca cele mai interesante subiecte de discutie imi vin in minte atunci cand sunt la volan. Si de obicei nu le pot dezbate pe loc, ca deh, dar creierul merge si merge si face conexiuni si creeaza povesti. Fenomenul este perfect explicabil daca ne gandim la varietatea de oameni cu care intram in contact indirect (si impropriu-spus probabil) in trafic, sau la numarul impresionant de locatii diferite pe langa care trecem in drumul nostru.

Apoi… eu ascult mereu muzica la volan (de la radio in general) si de cele mai multe ori nu ma pot abtine sa nu-mi etalez adevaratele competente muzicale innascute… si atunci cant. Memoria-mi functioneaza in general bine, deci stiu versurile multor melodii.

Nu stiu cum se intampla (dar parca e un facut) dar de cate ori ascult o piesa care imi place mult, fix in momentul in care melodia ajunge la pasajul meu preferat, moment in care as urla din toti plamanii (toti cei doi mai exact)… trebuie sa opresc masina la semafor.

Si eu cant si ma agit (adica am si miscare scenica, va rog)… si intotdeauna o tanti sau un nene dintr-o masina oprita in paralel cu mine ma observa si se amuza (sau se ingrozeste – dupa caz – veti spune… dar eu sunt inca optimista aceea care crede ca a primit un ponei de la Mos Craciun) .

Intr-un final, dupa ce ma dau in spectacol pana la capat, atunci cand sunt multumita de momentul meu special petrecut in intimitatea masinii mele (asa cred eu), ii observ la randu-mi pe ceilalti participanti la trafic care casca ochii mari.

Acum ce ar mai fi de facut? Sa tac brusc si sa ma fac ca ploua “nu e combinatie” – e jenant, sa dau geamul jos si sa le explic oamenilor ca defapt versurile melodiei respective au mai stiu eu ce valoare sentimentala pentru mine si ca tocmai am retrait niste clipe deosebite e deja prea mult… asa ca indiferent de reactia pe care o citesc pe fata doamnei/ domnului din dreapta/ stanga, eu continui sa cant (cel putin pana intr-un moment mai putin stanjenitor in care ma salveaza vreo alta actiune intreprinsa in trafic).

Desi ma rusinez adesea de pe urma acestui obicei, inca cred ca e o idee buna sa incercam sa ne facem drumul cu masina pe cat de placut posibil. Mai ales ca motive de stres in trafic se gasesc la tot pasul. Si atata timp cat tot ceea ce facem este perfect legal, nu stiu daca ar trebui sa ne simtim rusinati atunci cand falsam la semafor… !?!