Andreea Patrascu

Marti 13 a fost pentru mine o zi pe cat de nebuna, pe atat de productiva. Asta cu toate ca am inceput ziua cu 3 ore intarziere. Stiu ca suna la fel de penibil ca “mi-a mancat cainele tema, tovarasa profesoara”, dar dimineata chiar nu a sunat alarma telefonului.

Sarind peste cateva etape, in incheierea unei zile furtunoase, mi-am exersat talentul la condus. Dar nu oricum si nu pe orice masina.

Aseara am plecat intr-o aventura urbana alaturi de un 8+1 de la Citroen. Iar Jumpy Combi s-a dovedit un partener de nadejde.

Trecand rapid peste teoria potrivit careia masinile mari sunt doar pentru barbati, am ajuns la teoria conform careia impartirea masinilor in masini de femei si masini de barbati pleaca de la o serie de idei preconcepute. Si gresite, evident.

Nici dimensiunile reduse si nici motorul mai putin puternic nu fac o masina mai usor de condus decat alta.

Si-acum sa va explic ce s-a intamplat:
O prietena buna de-a mea si-a luat de ieri… o viata noua!
S-a mutat la casa ei.

Asa ca am impachetat, incarcat, transportat si descarcat impreuna “vechea ei viata” – 20 de saci mari de plastic si alte zeci de cutii – de pantofi, evident
Cu un singur drum am rezolvat toata povestea.

Am fost sofer de duba. Si mi-a placut la nebunie. M-am simtit ca in excursie cu clasa

Practica jucaria asta mare! Si chiar simpatica, nu-i asa?

P.S.: Pozele sunt facute ad-hoc cu telefonul, la lumina felinarelor. De aici rezolutia indoielnica.

Domnul din imagine mi-a batut in geam sa-mi ceara un ban. Dar a plecat grabit, pentru ca i-a sunat mobilul…

Azi, la semafor pe Brancoveanu.

Ce zici?

Se confirma: masina mea e un veritabil GPS!
Deci aplicatia asta noua pentru telefon, care iti indica locatia, e oricum inutila pentru mine.
A innebunit lumea cu check-in-urile in ultima vreme. M-am molipsit si eu, ce sa fac!

De parca nu era suficient sa conduc singurul Citroen DS3 galben cu buline din oras, vizibil din toate unghiurile posibile si pe orice fel de intensitate solara, acum am si numele scris pe masina.
A ramas asa din weekend, de la raliu. Dar azi fac o vizita la spalatorie si se rezolva…

Intre timp, daca opreste vreo masina mai “ambitioasa” langa mine la semafor, iar soferul vede ca pe masina mea scrie “Raliu”, invariabil pleaca de la semafor cu scartait de roti. Sa-mi arate el mie!

Cabral a devenit foarte gelos in ultimele saptamani. Si nu pentru ca i-as da eu motive, dar… noul meu Citroen DS3 ii ofera motive suficiente. Masinuta mea cea noua este atat de frumoasa incat atrage in trafic privirile tuturor. Si cum multi dintre soferi sunt barbati… va imaginati!

Si mie mi s-a parut atat de frumoasa masina asta in showroom incat n-am mai luat in calcul niciun alt design exterior. E galbena cu plafonul negru cu buline albe. Si interiorul e galben cu negru. Iar lumea se uita la ea ca la nave spatiale. 

In plus, masina asta fuge, nu gluma. Doar are un motor de 150 CP. Nu e de mirare ca “tunatii” de pe sosea au brusc ambitii personale cand vad cum se infige buburuza asta simpatica.

Acum, c-o fi bine, c-o fi rau, toata lumea imi afla cu usurinta traseul zilnic si localizarea exacta. DS3-ul albinuta nu poate ramane neobservat, fiind un gps veritabil pentru prietenii mei. Si ma trezesc povestind cuiva ca am fost si am mancat si… Si aud, “da, stiu, si apoi ai mers la banca si apoi in parc si la sfarsit ai facut cumparaturi”.

Sper sa inteleaga si Cabral cat de curand faptul ca masinuta e “vinovata” de atentia pe care o primesc in trafic si sa-i treaca cat mai repede “supararea”. Poate pozele astea il conving sa fie obiectiv  

Banci, contabilitate, facturieri, administratia financiara, ASE, acte, veterinar si cate si mai cate. 
Azi n-am avut filmare asa ca mi-am propus sa rezolv din treburile personale, unele scadente deja. 

M-am trezit devreme dimineata, m-am pregatit psihic pentru ce urma si m-am inarmat cu  muuulta rabdare, mi-am facut un plan de bataie, mi-am luat hainele si incaltarile cele mai comode, mi-am alimentat buburuza cu motorina si m-am pus pe drumuri.

Traficul relativ ok. C3-ul meu Picasso e fasnet si se strecoara fara probleme. Doar m-am nascut si am crescut in Bucuresti, nu ma astept la minuni in fluidizarea intersectiilor.

Dar cozile… Oh, Doamne, cozile ne omoara. Si programul cu publicul e bineinteles limitat. Cum sa mai ajungem in timp util sa ne rezolvam problemele daca exista timpii astia morti la fiecare coada?

De cate zile de concediu avem nevoie lunar pentru a fi mereu la zi cu indatoririle citadine?

Cumulat, cred ca pierdem o zi pe luna asteptand la cozi, uitandu-ne in gol si batand din picior, citind pliante care nu ne intereseaza dar care ne ocupa timpul (iata o metoda eficienta de promovare a unor produse sau servicii care in conditii normale nu ne-ar fi captat atentia nici pret de 30 de secunde), verificand telefonul mobil din 5 in 5 minute (poate, poate ne suna cineva si trece mai usor asteptarea). Deloc sexy!

Din fericire mi-am luat ipad-ul la mine. Si am butonat de zor la cozi, starnind parca invidia celor din jurul meu, captivi ai preocuparilor de mai sus. Noroc cu tehnologia de ultima generatie, performanta si de dimensiuni reduse si noroc cu tendintele din moda care ne propun posete de zi de dimensiunea unei valize de weekend.

Alte idei practice de pus in aplicare la interminabilele si exasperantele cozi?