Daca la 18 ani ma deranja cumplit sa aflu ca arat de 15, acum mi se lumineaza fata numai cand aud ca arat a productie post decembrista 
Eu, care la 4 anisori mergeam de-a busilea prin casa, fiindca la bunici la Universitate se auzeau continuu gloantele revolutiei?!?
Acum 2 luni, in SUA, oriunde mergeam mi se cerea un act de identitate care sa-mi demonstreze varsta. Localnicii credeau ca am 17-18 ani si nu vroiau sa-mi vanda nici o amarata de bricheta.
Acasa in schimb, cu toate ca nu ma streseaza ticaitul grabit al ceasului biologic, grijile zilnice imi amintesc de cei 26 de ani si jumatate.
Pragul celor 30 – groaznicii 30 – se apropie, iar timpul pare sa fi trecut pe nesimtite. 
Sunt blonda, deci firele albe nu ma ingrijoreaza, dar ma gandesc la riduri, la musculatura imbatranita si n-as vrea sa vad asta in oglinda prea curand.
Duc un stil de viata echilibrat. Si ma refer la alimentatie, odihna si sport. Nu beau alcool si nu fumez.
Dar semnele imbatranirii ne cauta pe toti pana ne gasesc. N-am intrat in panica si nici in depresie, doar am facut o selectie de poze din ultimii 5 ani.
Imaginile sunt in ordine cronologica, iar “tencuiala” e superficiala sau lipseste cu desavarsire.
Oare cat de mult m-am schimbat fizic din 2008 si pana in prezent?
E momentul pentru creme minune sau trucuri secrete?
