Andreea Patrascu

Ziua mea de nastere este pe 18 august. Drept urmare, toata copilaria am suferit pentru ca toti copiii erau plecati in vacanta in perioada aceea si deci nu puteam nici sa-mi serbez ziua de nastere (pentru ca lipseau invitatii), nici sa duc bomboane la scoala (pentru ca era vacanta mare) si nici sa aud acel LMA cantat de doamna si de toti prichindeii special pentru mine. Eu nu prea obisnuiesc sa-mi aniversez ziua de nastere. Daaaaaar, anul acesta am facut o exceptie.

Cu o saptamana inainte de ziua mea am participat la un eveniment organizat la Ambasad’Or (in Otopeni) si am ramas vrajita de locul acela. Locatia este atat de frumoasa si de eleganta incat in prima faza te lasa pur si simplu cu gura cascata. Ce piscina, ce saloane, ce terasa si nu in ultimul rand ce mancare! Eu am apucat deja sa gust specialitatile lor arabesti si italienesti (bucatariile mele preferate) si dulciurile. Dumnezeule, duuuuulciurile… de vis.

Si am stat si m-am gandit (nu mi-a luat prea mult sa ma hotarasc) ca atat eu cat si prietenii mei muncim multe ore pe zi si nu apucam decat rar sa ne vedem toti intr-un cadru relaxant si sa ne simtim pur si simplu bine. Dupa cum stiti poate deja, lansarea telenovelei “Iubire si onoare” se aproprie cu pasi repezi (ce emotii am… dar asta e o alta discutie) si filmam de zor.

Asa ca aniversarea primilor mei 25 de ani a fost pretextul perfect pentru o seara excelenta cu prietenii si familia intr-un loc minunat. Siiii, am avuuuut… 40 de invitati de seama. Ne-am distrat, am dansat, am mancat si am ras pana spre 4 dimineata. Pe scurt, a fost aniversarea ideala. Si cadourile… su-per-be

www.ambasador-events.ro Aruncati un ochi, cred ca o sa va placa.

Ca n-om fi toti Nica din Humulesti mi-e clar. Dar nu-mi spuneti voi mie ca perioada copilariei nu este una cu totul si cu totul speciala pentru fiecare dintre noi. O perioada cu grija pastrata in sufletele noastre pana la adanci batraneti.

Cu siguranta fiecare dintre noi ne intrebam, macar din cand in cand, de ce ramanem atat de puternic agatati emotional de acea etapa. Si raspunsurile nu mai contenesc.

Fie ne amintim cu placere de jocurile si de nazbatiile copilariei… Si ce ne mai rupeam hainele la frunza, ce ne mai ascundeam prin toate scarile de bloc din Dristor, ce ne mai dadeam cu saniuta si ce mai mergeam de sarbatori cu copiii la colindat… uuuuff, vremurile alea au apus.

Dar mai stiti cand mergeam la scara vecina cu sifoanele la umplut? Sau cand gaseam o rochita roz deosebita in vitrina consignatiei de la parter? Sau cand eram elevi de serviciu si sunam la fiecare pauza cu 5 minute mai devreme si apoi cu 5 minute mai tarziu la fiecare noua ora de curs?

Heeei… dar de adevaratul Mos Craciun va mai amintiti? Sau de prajiturile delicioase de acasa? Stiu, stiu… superbe vremuri!

De prietenii cei mai buni din copilarie ce mai stiti? Cati dintre ei au ramas si astazi alaturi de voi?

Eu am crezut mereu ca prieteniile cele mai trainice si cele mai importante vor ramane mereu cele din copilarie si din adolescenta. Asa ar fi si firesc. In anii timpurii ai existentei noastre aliantele se fac pe considerente mai sincere decat la maturitate, interesul personal si avantajele obtinute de pe urma unei amicitii favorabile cazand in plan secundar.

Si dupa ce treci prin atatea momente bune si rele alaturi de o persoana, dupa ce cresti impreuna cu prietena ta cea mai buna/ prietenul tau cel mai bun, orice furtuna in acea prietenie ar trebui sa para prea mica in comparatie cu insiruirea de momente importante petrecute alaturi de acea persoana.

Cu siguranta toti avem la un moment dat un cel mai bun prieten/ cea mai buna prietena… o persoana cu care poate dormim, mancam, ne jucam, radem, plangem, povestim, ne sfatuim, calatorim etc. Si chiar daca anii au trecut si problemele sau responsabilitatile au aparut, iar timpul liber este tot mai scurt… e esential sa ne amintim cine suntem, de unde am plecat, cine ne-a stat alaturi atatia ani, cum ne-a castigat respectul si increderea prietenul cel mai bun/ prietena cea mai buna.

In ultima vreme intalnesc in jurul meu multi oameni care au rupt recent legatura cu cel mai bun prieten/ cea mai buna prietena. Si asta ma pune pe ganduri si ma ingrijoreaza in acelasi timp. O prietenie de 10-20 de ani chiar e mare lucru. Si e pacat. Dar orgoliile sunt mari. Si nefondate intr-o asemenea situatie. Si iar… e mare pacat!