Tag: par frumos

Mi-am vopsit părul ROZ!

Un lucru e cert: fiică-mea e fiartă pe desenat. Gata, suntem acolo. Mare minune că n-avem niciun perete înobilat cu picturile ei abstracte! Încă. Să vezi atunci bucurie în sufletele noastre! 😛 Oricum, zilele trecute mi-a făcut o mega surpriză și m-a desenat „prințesă”. Mă rog, a primit și puțin ajutor, că de nu probabil…

Tutorial de păr DIY: Coc nefinisat

Fără a avea pretenția că-s vreo hairstylist-ă pogorâtă printre semenii ei, am revenit cu o frizură de weekend (DoItYourself) ce te-ar putea coafa și pe tine, vorba aceea. Cu atâtea filmări și ședințe foto la activ, plus atâtea mâini iscusite prin care am trecut în ultimii 12 ani, ceva – ceva tot trebuia să se…

Ce produse cosmetice folosesc toamna aceasta.

Am schimbat sezonul, am schimbat garderoba, ba chiar am tras și pilota peste noi în pat. Acestea fiind spuse, era firesc să ne adaptăm la noul anotimp și obiceiurile cosmetice și ritualurile de îngrijire și înfrumusețare. Despre toate acestea mi-am propus să discutăm chiar astăzi. Dar până atunci, ar fi și păcat să nu-ți arăt…

Află cum să-ți păstrezi coafura intactă peste noapte. Sau cum s-o faci să reziste cu stoicism schimbării hainelor, fie ele și unele strânse pe gât.

Având o preocupare constantă pentru coafuri de toate felurile, am mai vorbit aici pe blog despre metoda mea de conservare peste noapte a buclelor obținute cu placa ori ondulatorul conic. Și dacă ultima oară discutam despre moțul salvator din vârful capului, de data aceasta am o recomandare proaspătă. O metodă de conservare a coafurii, indiferent…

Mască cu banană pentru un păr puternic și sănătos.

Am crezut dintotdeauna în eficiența cosmeticelor făcute în casă. De pildă în măștile de față făcute cu ingrediente proaspete de prin frigider ori de prin cămară. Acelea pe care te întrebi dacă să le mănânci fie să ți le aplici pe păr ori pe ten. Rețete cu care am făcut cunoștință încă din primii ani…

Atunci când părul tău dansează cu fiecare pas, știi sigur că ai a Good Hair Day.

Cotrobăiam zilele trecute după o serie de referințe legate de istoria cosmeticii. Gândul mi-a zburat inopinat la Regina Cleopatra, o deschizătoare de drumuri într-ale feminității. Trebuie să-și fi bătut ceva capul femeia aceasta până să dibuiască tainele frumuseții! Norocul e că a răzbit și ne-a lăsat moștenire obiceiuri antice lăudabile. Vorba aceea, în zilele noastre,…

Culoarea mea de păr… în ton cu primăvara.

Mă vopsesc din liceu, de când blondul meu natural a început să pălească în față unui șaten deschis. And that’s a very long way to go back… De-a lungul anilor… am încercat toate nuanțele de blond. Întâi mi-am oxigenat părul, făcându-mi autosugestie că se va deschide la culoare. N-a funcționat, dar n-a contat, atâta timp cât am fost fericită…