Andreea Patrascu

Photo: Bolero

Ce noua ne place… lor le cam displace! :)

Feminismul incearca azi sa ne faca sa credem ca femeile si barbatii secolului 21 sunt egali, ca ei au exact aceleasi drepturi si indatoriri si ca ar trebui perceputi identic de catre societatea in care traim.

Cu toate astea, daca Dumnezeu nu ne-a lasat identici pe pamant, inseamna ca planurile Sale cu noi sunt diferite (macar in parte). Degeaba ne ascundem dupa deget, este evident faptul ca femeile sunt mai firave decat barbatii, cel putin din punct de vedere fizic. Eeeh, cand vine vorba de puterea lor interioara…

Si diferiti asa cum suntem noi, femeile si barbatii lui 2010, avem dupa gen (F/ M) preocupari variate, pe cat de interesante pentru femei pe atat de enervante pentru barbati, spre exemplu. Va propun un exercitiu de imaginatie: haideti sa insiruim o parte din micile placeri ale femeilor care ii cam necajesc in schimb pe domni.

1.) Primul lucru care imi vine atat de firesc in minte este shopping-ul prelungit in mall. O adevarata relaxare pentru doamne, o aventura chiar, in situatia in care pornim dupa promotiile cele mai avantajoase, o competitie pentru cele mai reusite articole de tot felul, al caror raport calitate-pret s-o faca invidioasa chiar si pe Popeasca de la etajul 3, care se imbraca mereu numai de la Milano. Doamnelor, chiar daca noua ne cam sclipesc in mare parte ochii atunci cand vedem stanga-dreapta vitrine ispititoare insirate fara numar pe culoarele largi si adanci ale centrului comercial… ei (domnii) se deprima instant numai la gandul ca ii vom plimba iar fara un scop precis timp de 3-4 ore prin fiecare coltisor al raiului cumparaturilor, pentru ca la sfarsit sa exprimam “Vai ce pacat, daca stiam ca aici nu gasim ce cautam, mergeam direct in Cotroceni decat sa mai venim in Vitan. Dar nu-i nimic, avem benzina destula in rezervor… sper Cotroceni si Militari, sa porniiiiiiiim!”.

2.) Apoi trebuie sa ne referim la momentul premergator unei iesiri importante in societate. Momentul perfect (am spune noi) pentru o sesiune interminabila de machiaj… Si ei stau si rabda, si rabda, si ne bombane printre dinti, si mai vad un serial, si mai transpira o camasa, si se schimba si mai asteapta putin si… gata, intr-un final plecam impreuna. Adevarati martiri, fara comentarii!

3.) Sa ne imaginam acum o seara linistita si romantica acasa in familie. Noi, dornice fiind ca ei sa ne gaseasca mereu frumoase si fermecatoare, vom avea mai mereu grija sa ne vopsim unghiile cu oja. Si unde altundeva ne simtim mai bine si mai comod sa facem lucrul acesta decat… in dormitor. Dar dupa coloratul buclucas… da-i si lupta-te cu miroasele… ca intr-un asa mediu toxic nici pomeneala de odihna placuta. Apoi noi recidivam, iar ei deja s-au obisnuit…

4.) Mai sunt desigur acele discutii cu toata gasca, acelea in care ei (masculii feroce) sunt mandri nevoie mare de propriile lor ispravi pe niste subiecte pe care noi le rezumam oripilate la verbele “a flatula”, “a expectora”, “a defeca”. Bineinteles ca noi (delicatele) vom sustine intotdeauna ca domnisoarele nu fac asa ceva niciodata si ii vom mustrului serios pe dansii pentru impertinenta facuta in povestire. Dar ei vor recidiva, noi din nou ne vom soca… iar ei intr-un final ne vor lasa sa ne sustinem iar si iar teoria.

5.) Responsabile si grijulii asa cum ne stim, le vom pretinde domnilor intotdeauna administrarea intregului lor salariu inca din ziua lefei. “Pentru ca deeeh, noi stim mai bine cele trebuincioase prin casa, noi tinem gospodaria cu tot ce inseamna cumparaturi, facturi, copilasi” etc… deci ei vor avea cel mult niste bani de buzunar bine dramuiti (asta desigur nu se aplica in saptamanile in care ei sunt pedepsiti pentru ca au poposit cateva minute la coltul blocului cu vecinul, sa comenteze ultimele transferuri fotbalistice in loc sa ajunga mai devreme acasa pentru premiera Sex and the City).

6.) Si daca tot a venit vorba despre vecini si despre fotbal… evident ca noua nu ne place sa-i vedem pe ei ca beau alcool si deci nu suportam nici iesirile lor cu baietii. “Adica cum iubitu’, te distrezi mai bine vineri seara la berica si la poker cu baietii decat acasica imbratica cu mine??? Nu se face… pe bune. Suntem indubitabil certati daca ma dezamagesti in felul acesta. Chiar ma asteptam la mai mult de la tine!”

7.) Alt subiect delicat este debitul nostru verbal. “Cum adica vorbim mult si fara rost? Ce jignire suprema… cum sa toleram asa ceva? Adica pe ei nu-i intereseaza filosofia ultimei tehnici de manichiura cu gel? Rusine. Lucrurile importante pentru noi ar trebui sa fie importante si pentru ei.”

8.) Tot la acelasi capitol… “Cum adica vorbim prea mult despre mama sau cu mama la telefon, sau cum adica mama vine prea des in vizita? Doar e mama. Suntem toti o familie.”

Si lista poate continua muult si bine. Nu-i asa ca-i asa?

P.S. Genul programului: Satira. :)

La volan… in trafic

De multe ori am senzatia ca cele mai interesante subiecte de discutie imi vin in minte atunci cand sunt la volan. Si de obicei nu le pot dezbate pe loc, ca deh, dar creierul merge si merge si face conexiuni si creeaza povesti. Fenomenul este perfect explicabil daca ne gandim la varietatea de oameni cu care intram in contact indirect (si impropriu-spus probabil) in trafic, sau la numarul impresionant de locatii diferite pe langa care trecem in drumul nostru.

Apoi… eu ascult mereu muzica la volan (de la radio in general) si de cele mai multe ori nu ma pot abtine sa nu-mi etalez adevaratele competente muzicale innascute… si atunci cant. Memoria-mi functioneaza in general bine, deci stiu versurile multor melodii.

Nu stiu cum se intampla (dar parca e un facut) dar de cate ori ascult o piesa care imi place mult, fix in momentul in care melodia ajunge la pasajul meu preferat, moment in care as urla din toti plamanii (toti cei doi mai exact)… trebuie sa opresc masina la semafor.

Si eu cant si ma agit (adica am si miscare scenica, va rog)… si intotdeauna o tanti sau un nene dintr-o masina oprita in paralel cu mine ma observa si se amuza (sau se ingrozeste – dupa caz – veti spune… dar eu sunt inca optimista aceea care crede ca a primit un ponei de la Mos Craciun) :) .

Intr-un final, dupa ce ma dau in spectacol pana la capat, atunci cand sunt multumita de momentul meu special petrecut in intimitatea masinii mele (asa cred eu), ii observ la randu-mi pe ceilalti participanti la trafic care casca ochii mari.

Acum ce ar mai fi de facut? Sa tac brusc si sa ma fac ca ploua “nu e combinatie” – e jenant, sa dau geamul jos si sa le explic oamenilor ca defapt versurile melodiei respective au mai stiu eu ce valoare sentimentala pentru mine si ca tocmai am retrait niste clipe deosebite e deja prea mult… asa ca indiferent de reactia pe care o citesc pe fata doamnei/ domnului din dreapta/ stanga, eu continui sa cant (cel putin pana intr-un moment mai putin stanjenitor in care ma salveaza vreo alta actiune intreprinsa in trafic).

Desi ma rusinez adesea de pe urma acestui obicei, inca cred ca e o idee buna sa incercam sa ne facem drumul cu masina pe cat de placut posibil. Mai ales ca motive de stres in trafic se gasesc la tot pasul. Si atata timp cat tot ceea ce facem este perfect legal, nu stiu daca ar trebui sa ne simtim rusinati atunci cand falsam la semafor… !?!