Andreea Patrascu

Da, stiu, prima impresie conteaza. S-au spus atatea pe subiectul asta…

Dar a doua impresie e cel putin la fel de importanta. Si uneori nu coincide deloc cu prima.

Pentru ca toti avem zile mai proaste sau mai bune, motive de a reactiona intr-un fel sau in altul, moduri diferite de a interactiona cu strainii, stari de tot felul…

Cu toate ca instinctul mai si functioneaza, nu e suficient sa vezi un om o data pentru a-i pune corect eticheta in frunte.

Vi s-a intamplat sa cunoasteti oameni cu care sa nu va simtiti in largul vostru pentru ca dupa a doua revedere sa nu mai puteti de dragul lor? Sau invers…

Teoretic, daca un lucru e secret, atunci e secret! Adica nu-l stie nimeni.

Practic, aproape fiecare secret e stiut de cel putin o persoana in plus fata de planul initial. 

Si fiecare persoana noua care afla un secret are tendinta de a-l spune mai departe macar unei alte persoane. Sa-si ia o grija de pe suflet. Bineinteles ca lantul slabiciunilor continua… Iar in scurt timp secretul ajunge public, mereu in forma alterata.

Femeile sunt predispuse la dezvaluit secrete, stiu. E nativ sa nu-si tina gura!

Bag de seama faptul ca in ziua de azi functioneaza excelent metoda “pe recomandare”. Si se aplica negresit, indiferent de capitol. 

Deci… daca aveti nevoie de un angajat, de o locatie, de o reteta sau chiar de un iubit/ o iubita… cel mai sigur se rezolva treaba printr-un simplu telefon. Telefon dat persoanei potrivite, desigur. 

Bine bine, metoda asta poate functiona la parametri inalti in unele cazuri, dar devine riscanta din pacate daca cu totii tindem sa fim sfatosi si avizati. Si cam tindem, din nefericire. Si ne si trezim vorbind.

Voi interactionati des cu pasageri din viata voastra aparuti asa, pe recomandare? Sau daca recomandarea nu-i de incredere, mai degraba alegeti un strain? 

Mi se pare mie sau in felul asta se formeaza noi si noi comunitati?

De multe ori am senzatia ca cele mai interesante subiecte de discutie imi vin in minte atunci cand sunt la volan. Si de obicei nu le pot dezbate pe loc, ca deh, dar creierul merge si merge si face conexiuni si creeaza povesti. Fenomenul este perfect explicabil daca ne gandim la varietatea de oameni cu care intram in contact indirect (si impropriu-spus probabil) in trafic, sau la numarul impresionant de locatii diferite pe langa care trecem in drumul nostru.

Apoi… eu ascult mereu muzica la volan (de la radio in general) si de cele mai multe ori nu ma pot abtine sa nu-mi etalez adevaratele competente muzicale innascute… si atunci cant. Memoria-mi functioneaza in general bine, deci stiu versurile multor melodii.

Nu stiu cum se intampla (dar parca e un facut) dar de cate ori ascult o piesa care imi place mult, fix in momentul in care melodia ajunge la pasajul meu preferat, moment in care as urla din toti plamanii (toti cei doi mai exact)… trebuie sa opresc masina la semafor.

Si eu cant si ma agit (adica am si miscare scenica, va rog)… si intotdeauna o tanti sau un nene dintr-o masina oprita in paralel cu mine ma observa si se amuza (sau se ingrozeste – dupa caz – veti spune… dar eu sunt inca optimista aceea care crede ca a primit un ponei de la Mos Craciun) .

Intr-un final, dupa ce ma dau in spectacol pana la capat, atunci cand sunt multumita de momentul meu special petrecut in intimitatea masinii mele (asa cred eu), ii observ la randu-mi pe ceilalti participanti la trafic care casca ochii mari.

Acum ce ar mai fi de facut? Sa tac brusc si sa ma fac ca ploua “nu e combinatie” – e jenant, sa dau geamul jos si sa le explic oamenilor ca defapt versurile melodiei respective au mai stiu eu ce valoare sentimentala pentru mine si ca tocmai am retrait niste clipe deosebite e deja prea mult… asa ca indiferent de reactia pe care o citesc pe fata doamnei/ domnului din dreapta/ stanga, eu continui sa cant (cel putin pana intr-un moment mai putin stanjenitor in care ma salveaza vreo alta actiune intreprinsa in trafic).

Desi ma rusinez adesea de pe urma acestui obicei, inca cred ca e o idee buna sa incercam sa ne facem drumul cu masina pe cat de placut posibil. Mai ales ca motive de stres in trafic se gasesc la tot pasul. Si atata timp cat tot ceea ce facem este perfect legal, nu stiu daca ar trebui sa ne simtim rusinati atunci cand falsam la semafor… !?!