Andreea Patrascu

Photo: Bolero

Asociatia. Zambet si suflet. Oameni.

Dupa cum va povestea si Cabral acum cateva zile, ne-a venit ideea sa infiintam o asociatie care sa inveseleasca putin zilele celor cu probleme. Si ne referim in prima faza la copiii din centrele de plasament si la cei mai varstnici, aflati in casele de batrani.

Ne-am gandit ca ar fi frumos sa le oferim si lor sansa sa vizioneze o piesa buna de teatru, sa vada orasul asta al nostru si sa serveasca o cana de ceai sau o cafea buna. Pentru inceput sustinem proiectul doar din banii nostri, planul este sa cumparam cat mai repede microbuzul 8+1 locuri si sa angajam un sofer. Insa daca totul merge bine si mai primim si sprijin… speram sa crestem mare initiativa asta astfel incat sa aducem cat mai multa bucurie.

Ideea e diferita de alte metode prin care am ajutat pana acum. Jucariile si hainutele mai vechi pe care le strangeam si le donam copiilor au fost folositoare, dar tot un program zilnic mai deosebit ii face pe copii cu adevarat fericiti. Si oricat de amuzante ar fi desenele animate pe care le pot vedea acum la televizor, tot mai distractiva si mai educativa ar fi o iesire in grup organizat la un teatru pentru copii, la un muzeu sau, de ce nu, la un parc de distractii!

Cat despre cei de varsta a 3-a, din pacate… plictiseala resimtita la pensie este acceptata ca fiind blestemul batranetii pe la noi, si nu-i bine asa. Sigur ca posibilitatile si bugetul influenteaza orarul zilnic dar, cu toate astea, ne dorim sa vedem mai multi batrani care sa se rasfete cu excursii (macar de la Bucuresti la Snagov daca reusim in primavara si noi tot ne bucuram), cu spectacole, concerte, iesiri la mall, la o cafea sau in parc.
Iar in situatia persoanelor nedeplasabile, teatrul poate veni la caminul de batrani. Studentii la actorie sunt dornici si au spus ca ne vor ajuta.

Am citit deja raspunsurile primite de Cabral si ne bucura nespus solidaritatea de care umanii dau dovada. Va vom tine la curent.

Multumim!

Sarbatorile vin. Sau au venit deja.

Va multumesc tuturor pentru urari. Familie, prieteni, colegi, cunoscuti sau necunoscuti, multi dintre voi mi-ati adresat pe 30 noiembrie un gand frumos. Printr-un mesaj, un telefon, un mail, un comentariu, o postare pe Fb, cuvintele voastre au ajuns toate la mine. Si m-au bucurat. Si va apreciez.

Le multumesc si celor care m-au surprins cu urarile lor.
Mentionez grupul vesel care m-a zarit (cu o privire de vultur) inauntrul unei cofetarii de pe Calea Mosilor in timp ce comandam prajituri si mi-a urat LMA in cor organizat, la portavoce, chiar de pe trotuar. Mi-a placut mult. A fost ceva spontan, sincer si total fara intentii ascunse. Le-am zambit, mi-au facut cu mana si si-au vazut de drum. Iar eu de calorii.

Mi-a placut mult si de colega Ioana BB Staneci care m-a etichetat alaturi de alti “sfintisori” intr-o poza cu ardei adaugata de ea pe Fb. Descrierea pozei face toti banii (“La Multi Ani Ardeilor in toate felurile! Grasi, Iuti, Capia(ti), Umpluti, Neumpluti etc. VA PUP!”). Am zambit larg… Ba nu. Am ras! 
Recunosc, m-am gandit cateva minute la ce categorie ma incadrez… :)

Una peste alta, au fost niste zile aglomerate, dar foarte frumoase. Cu multe aniversari si multi sarbatoriti.
Cu ceva intarziere, va spun “La multi ani” Andreilor si Andrelelor sub toate formele si “acoperirile”. La multi ani Romania, la multi ani romanilor, la multi ani Protv (15 anisori nu-i de ici de colo) si la multi ani bunicilor mei (care astazi au aniversat la unison 73 de ani si mi-au demonstrat inca o data cat de tineri au ramas). Va iubesc!

Eeeh, ne pregatim deja pentru Mos Nicolae. Alti candidati pe lista. Si sa vedeti acolo buget afectat.

Imi pare rau doar ca nu am apucat sa punem grau la incoltit in noaptea Sfantului Andrei. Asta e… 2011 ne va surprinde mai mult.

Sper ca iarna nu v-a luat prin surprindere. Va pup! 

 

Se cuvine? Nu se cuvine?

In general nimic nu ni se cuvine pentru simplul fapt ca respiram pe pamantul acesta. Nici faptul ca avem nasul carn sau pleata balaie si nici faptul ca suntem fiul/ fiica/ jumatatea mai buna/ amicul/ colega de banca/ vecinul de la 3 al lui cutare nu ne ajuta sa castigam vreun drept special in fata altcuiva. 

In viata asta orice trebuie castigat. Indiferent ca ne referim la un obiect sau la niste bani, la respectul semenilor, la iubire sau liniste sufleteasca. 

Si nimic nu este gratis in viata, valoarea neexpimata in bani a unui bun sau a unui serviciu regasindu-se intotdeauna in alte avantaje implicite.          

Sunt momente cand intrebarile retorice trebuie rostite pentru ca nu e de la sine inteles ca “ce e al meu e si al tau, chiar daca imi esti frate si te-ai convins deja ca o viata te-am ajutat si te voi mai ajuta si de acum inainte de cate ori voi putea”. 

Apoi sunt situatii in care acel “multumesc” (care se subintelege, vor zice multi) spus clar si raspicat, chiar face diferenta. Si multumirea celui care si-a ajutat aproapele va fi completa prin simpla constientizare a celui din urma a binelui produs.

Mai mult decat atat, “daca te ajut de cate ori pot, nu intinde coarda si nu abuza de bunavointa mea, nu initia anumite demersuri pe care nu ti le-am putut promite vreodata. Nu-mi forta mana si nu incerca sa ma faci sa ma simt prost pentru faptul ca nu te pot ajuta neconditionat”.

De ce sa nu fim civilizati si diplomati daca ne e la indemana? De ce nu constientizam valoarea unui simplu “multumesc” si de ce il folosim cu atata zgarcenie? De ce abuzam in nestire fix de oamenii cei mai buni din jurul nostru? 

Obrigado!

Daca ar exista un oficiu al cetatenilor nemultumiti (de orice), romanii s-ar clasa cu siguranta undeva in top. Da, exista si motive care stau la baza acestui fenomen. Insa fiecare dintre noi avem cu siguranta si motive pentru care ar trebui sa multumim (dar uneori nu le vedem prea usor).

Ar trebui sa multumim pentru faptul ca traim, pentru ca suntem sanatosi, pentru ca suntem iubiti sau iubim, pentru familia si prietenii care ne sunt alaturi, pentru ca avem o slujba sau pentru ca avem ce sa mancam. Daca nu, poate ar trebui sa multumim cuiva pentru niste momente frumoase.

Dar de ce auzim noi atat de rar cuvantul “multumesc”? Nu stiu… recunoastinta e ceva firesc si destul de usor de aratat. Cred. Mai greu poate fi sa te revansezi fata de cineva.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a oferit sansa sa calatoresc.

Si am ajuns in vacanta in Portugalia. O tara codasa in Europa, cu constructii frumoase, dar ale caror fatade sunt complet nerenovate, cu o rata mare a infractionalitatii… dar cu locuri pitoresti si cu cetateni recunoscatori. Recunoscatori pentru orice.

Nu conteaza daca vorbesti sau nu limba portugheza, dupa numai 15 minute petrecute in Portugalia, deja vei fi invatat ca “obrigado” inseamna “multumesc” (pentru ca vei fi auzit cuvantul acesta de cel putin 5 ori).

Portugalia este deci tara lui “obrigado”…

Post-uri recente

Comentarii recente

Link-uri

Arhiva