Se spune ca o femeie nu poate tine secreta decat varsta ei. Oare e adevarat, femeile sunt programate genetic sa-si impartaseasca – in general una alteia – fiecare eveniment notabil, fiecare gand important? Sunt femeile si barbatii diferiti din acest punct de vedere?
Putem ajunge la o concluzie foarte simplu. Urmarind comportamentul celor mai apropiate femei din vietile noastre.
Fetele inca de la gradi’ merg impreuna la toaleta, Doamne fereste sa le scape vreo poveste impartasita de vreuna dintre prietenele lor fix in acele cateva momente.
Apoi merg ca fetele la shopping, la cafea, la film, la plimbare cu cainele, la manichura, la cosmetica, la piscina sau la sala… in grup bine organizat, tot cu scopul precis de a “discuta ca fetele”.
Si timpul trece… Si ce le mai place sa se vaicareasca, sa se sfatuiasca, sa se amuze sau pur si simplu sa barfeasca sau sa-si aminteasca.
Si atunci cand cineva le mai si spune ca una dintre povesti este strict confidentiala, parca aceasta devine si mai interesanta si mai asteptata. Iar daca li se va pune vreodata conditia de a nu mai povesti nimanui, intotdeauna vor accepta fara urma de dubiu, fiind in permanenta cu constinta impacata cu faptul ca impartasirea secretului unei singure persoane – care la randul sau a jurat pe rosu ca nu va mai povesti nimanui – nu se pune. Si cu toate ca undeva launtric sunt convinse ca fiecare persoana din acest lant al slabiciunilor va proceda la fel, ele spera mereu cu inocenta unor copii ca lantul nu se va inchide niciodata si astfel nu se va afla sursa.
Dar cat de benefice sunt oare aceste spovedanii? E esential in primul rand sa alegem acei interlocutori potriviti, apoi, care sunt oare acele ganduri atat de intime incat nu se impart cu nimeni?
