Andreea Patrascu

Cand discutiile din casa se materializeaza partial in posturi, sfaturile sau dialogurile sunt paragrafe, imaginile devin (sau nu) poze bune de pus pe blog, raspunsurile pe diferite subiecte vin sub forma de comment-uri, iar muzica preferata ajunge tema de blog… atunci musai trebuie sa tin pentru mine orice idee. Si s-o analizez singura in tihna. 

Ca de nu, imediat trece la atac iscusitul in ale scrierii (colegul meu de camera). Preia repede ideea, o slefuieste putin, ii da o stralucire ametitoare si gata… uite post-ul! Uite interesul general! La dansul pe blog.

Pe scurt, Cabral imi fura toate ideile bune si le pune la el pe blog. 
RUSINICA!

Nici nu stiu cum face uneori, zici ca are net cu cip la purtator, zici ca tasteaza pe furis cu degetele de la picioare sub masa in timp ce vorbesc. Asa repede se organizeaza.
 
Gata, de azi sunt atenta cu ideile mele si sunt secretoasa, de azi intai imi patentez ideile si abia apoi le dezbatem. Dupa ce devin marca inregistrata “Andreea Patrascu”.

Poti sa te superi, poti sa comentezi, poti sa te justifici! Raman pe pozitii!    

De multe ori am senzatia ca cele mai interesante subiecte de discutie imi vin in minte atunci cand sunt la volan. Si de obicei nu le pot dezbate pe loc, ca deh, dar creierul merge si merge si face conexiuni si creeaza povesti. Fenomenul este perfect explicabil daca ne gandim la varietatea de oameni cu care intram in contact indirect (si impropriu-spus probabil) in trafic, sau la numarul impresionant de locatii diferite pe langa care trecem in drumul nostru.

Apoi… eu ascult mereu muzica la volan (de la radio in general) si de cele mai multe ori nu ma pot abtine sa nu-mi etalez adevaratele competente muzicale innascute… si atunci cant. Memoria-mi functioneaza in general bine, deci stiu versurile multor melodii.

Nu stiu cum se intampla (dar parca e un facut) dar de cate ori ascult o piesa care imi place mult, fix in momentul in care melodia ajunge la pasajul meu preferat, moment in care as urla din toti plamanii (toti cei doi mai exact)… trebuie sa opresc masina la semafor.

Si eu cant si ma agit (adica am si miscare scenica, va rog)… si intotdeauna o tanti sau un nene dintr-o masina oprita in paralel cu mine ma observa si se amuza (sau se ingrozeste – dupa caz – veti spune… dar eu sunt inca optimista aceea care crede ca a primit un ponei de la Mos Craciun) .

Intr-un final, dupa ce ma dau in spectacol pana la capat, atunci cand sunt multumita de momentul meu special petrecut in intimitatea masinii mele (asa cred eu), ii observ la randu-mi pe ceilalti participanti la trafic care casca ochii mari.

Acum ce ar mai fi de facut? Sa tac brusc si sa ma fac ca ploua “nu e combinatie” – e jenant, sa dau geamul jos si sa le explic oamenilor ca defapt versurile melodiei respective au mai stiu eu ce valoare sentimentala pentru mine si ca tocmai am retrait niste clipe deosebite e deja prea mult… asa ca indiferent de reactia pe care o citesc pe fata doamnei/ domnului din dreapta/ stanga, eu continui sa cant (cel putin pana intr-un moment mai putin stanjenitor in care ma salveaza vreo alta actiune intreprinsa in trafic).

Desi ma rusinez adesea de pe urma acestui obicei, inca cred ca e o idee buna sa incercam sa ne facem drumul cu masina pe cat de placut posibil. Mai ales ca motive de stres in trafic se gasesc la tot pasul. Si atata timp cat tot ceea ce facem este perfect legal, nu stiu daca ar trebui sa ne simtim rusinati atunci cand falsam la semafor… !?!

De ceva vreme simt ca mi-ar placea sa scriu.
Sa scriu pentru ca imi doresc pur si simplu sa comunic, sa scriu pentru ca mereu caut raspunsuri la diferite intrebari – iar singura mai greu le dibuiesc – sau sa scriu pentru ca mai apoi sa-mi recitesc gandurile si sa le filtrez prin experienta nou acumulata.
Nu m-am hotarat inca clar asupra motivului care m-a impins sa-mi fac acest blog, probabil este mai degraba vorba despre un amalgam de motive… dar rezultatul este pana in acest punct acelasi… www.andreeapatrascu.ro
Nu am convingerea ca voi scrie lucrurile cele mai interesante, nu traiesc cu iluzia ca voi influenta destine, nu caut trafic si nici rating prin dezvaluiri intime.
Dar cred ca a venit momentul sa incerc… sa vorbim. Si daca ati ajuns macar din intamplare pe aceasta pagina, este un inceput. Continutul ce va sa vie poate ne va transforma de acum in interlocutori.