Andreea Patrascu

Sotu’ s-a trezit azi devreme si a fugit repede la un curs.

Aseara, inainte de culcare, n-a uitat sa-mi mentioneze ca si-ar dori sa manance micul dejun inainte sa plece.

Ca o nevasta buna – asa cum sunt – m-am trezit si eu cu noaptea in cap. Nu ca sa ma machiez inainte sa se trezeasca el, ci ca sa-i pregatesc micul dejun.

I-am gatit oua de prepelita, de care a cumpara el, “ca-s asa dragute”.

Diseara ies sa mananc in oras cu fetele. Ajung tarziu acasa, noroc ca cina lui e deja gata.

I-am lasat in frigider terci de spartura de orez si salata de rosii verzi. Sper sa-i placa!

Luna asta toata lumea vorbeste despre iubire. Se fac planuri peste planuri pentru Valentine’s Day sau Dragobete, pentru ca nici zapada si nici gerul de afara nu par sa-i descurajeze pe indragostiti sa-si petreaca iubirea.

Cunoasteti “fluturii in stomac”? Daca nu, va doresc din tot sufletul sa-i cunoasteti. Cat mai curand si pentru cat mai mult timp.

Si daca pana acum n-ati avut curaj sa va martusiti iubirea, poate ca sarbatorile astea comerciale de februarie va vor da curaj pentru o invitatie la o prima intalnire.

Iubirea se modifica in timp, chiar daca nu-si pierde din intensitate – au spus-o altii inaintea mea, mai intelepti si mai experimentati decat mine. [sursa foto]

Dar cred ca cele mai emotionante intalniri raman cele de la inceputul relatiei. Acele intalniri pe care nici nu le recunoastem ca fiind intalniri. Cel putin in prima faza, cat suntem in negare (de obicei noi, fetele).
“Ce, daca bem un suc in oras cu un coleg, radem si povestim inseamna ca am iesit la intalnire?!
Cam da, dar n-am recunoaste-o nici picate cu ceara!

Si chiar daca peste ani radem de cd-ul lui (cel cu muzica atent aleasa pentru succesive prime intalniri) si ne amintim cu rusine de raspunsurile si reactiile penibile pe care le-am avut, indragosteala de inceput e foarte frumoasa.

Si daca tot ii indemnam mai sus pe cei mai timizi sa faca acum pasul si sa invite la o prima intalnire, va spun si cum: Nivea Creme a pregatit… Love Mobilul!
Care Love Mobil ar putea sa te ajute sa-i faci iubitului sau iubitei cea mai frumoasa si mai romantica surpriza. Ar fi bine sa arunci un ochi aici inainte sa faci planul.

Pentru ca, de ce s-o dam cotita, multi dintre noi au nevoie de un imbold pentru a trece peste timiditate si a-si declara iubirea. Si daca tot a ajuns luna februarie sa fie luna iubirii… macar sa ne declaram iubirea cu stil!

Apropo… oamenii casatoriti isi mai dau intalniri? Intre ei, zic, nu cu altii… Si nu intalniri la bucatarie pentru un mic si-o sarma. Ceva romantic, cu sampanie si luminari si… altele.
Iar ma vait, iar ma iau de sotu’ din dotare si iese taraboi. Sau poate ma trezesc cu vreo surpriza super-cali-fragi-tare.

Fetelor, voi asteptati vreo surpriza sau v-ati resemnat?

Institutul Pantone Color a desemnat Tangerine Tango ca fiind culoarea anului 2012.

Alegerea a fost motivata prin proprietatile nuantei. Pare-se e “datatoare de speranta, optimista si are rafinament”.

Tangerine Tango? Adica cum?
Aaah… o nuanta aprinsa de portocaliu-roscat! Pe romaneste – doar pentru femei – “corai”. Pentru barbati – cel mult “portocaliu” sau “rosu”.

Tangerine – adica mandarina – am inteles, dar “tango”?
Adica nu tangerine samba ca iese altceva si nu-i in tendinte…

Cu toate ca in 2011 “Honeysuckle” sau rozul-caprifoi a fost culoarea castigatoare – ceata totala ?!? – se pare ca am facut o investitie buna in rochia de la cununia civila. Nu mai ies din ea in vara lui 2012

Stiati ca exista atatea culori sau mergeti pe varianta din dreapta tabelului?

Reiau azi o tema de discutie ceva mai veche aici pe blog: violenta domestica.

In Romania tot mai multe femei “cad pe gheata” sau “se lovesc singure de usa de la sifonier” si apoi se fardeaza strident. Totul pentru a acoperi urmele abuzurilor de acasa. Abuzuri familiale, ajunse trista obisnuita pentru unele femei. Dar de ce exista acesta normalitate dezolanta, acceptata si incurajata – pana la urma – in mod tacit? 

Poate ca o palma nu omoara. Poate ca fizic, ea nici macar nu raneste. Insa daca a existat, gestul se va repeta. Primei palme ii pot urma batai cumplite, soldate cu plagi deschise, oase fisurate, zile de spitalizare, nervi tocati si chiar decese. Si atunci e momentul pentru o reevaluare a raporturilor abuzat – abuzator.

Oricat ne-am chinui sa demonstram, sa militam, sa schimbam lucrurile… femeile si barbatii nu sunt egali. Si nici nu vor fi vreodata. Iar lucrul asta e perfect explicabil prin simpla natura care ne-a lasat diferiti pe Pamant. Insa nimic nu ne explica de ce isi demonstreaza unii barbati forta fizica, antrenandu-si muschii pe amaratele lor fara aparare.

Menirea femeii nu e sa taie ceapa cat mai marunt, sa invete sa adauge in mancare cantitatea perfecta de sare si piper, sa calce camasile si asternuturile la dunga si sa taca.
Daca friptura nu e perfect in sange cum si-ar fi dorit-o el, daca apa din cada nu are exact 45,7 grade cum a cerut sau daca ai ars o camasa de-a lui, nu inseamna ca meriti sa fii batuta. De fapt bataia nu e o varianta acceptata in nicio ipoteza posibila.   

Ceva sau cineva ii instiga pe unii barbati sa recurga la forta fizica pentru a-si demonstra – cred ei – superioritatea. Poate e vorba de religie sau un obicei din familie, poate se datoreaza consumului excesiv de alcool sau droguri, nu stiu…

Gorilele cu pretentii de barbati care considera ca se impun in fata femeilor prin corectii fizice nu pot fi oprite decat prin sanctiuni civile sau penale la care pot fi supusi in cazul in care daca sunt reclamati politiei.

Sub titlul DUREREA NU este IUBIRE, Acasa TV a demarat o campanie impotriva violentei domestice. 800.000 de femei recunosc că sunt victime ale violenţei în familie, insa multe nu au curajul să vorbească pentru că legea nu le apără eficient. Dacă nu facem nimic… suntem cu toţii complici. Semnează petiţia! Cu un suport legal mai bun, mii de femei bătute îşi vor recâştiga demnitatea. 16.500 persoane sustin deja aceasta cauza.

Anul trecut au fost ucise mai mult de 100 de femei de catre un membru al familiei (sot, fiu, tata, frate…). Dar acestea sunt doar cazurile foarte grave. Pumnii in burta, trasul de par si scuipatul, injuraturile primite apar foarte rar in rapoartele Politiei. Pentru ca traim intr-o tara unde fetitele isi vad mamele lovite si cresc gandindu-se ca asa e normal.

In timp, violenta domestica duce la deformarea realitatii si rapirea identitatii. Avem nevoie de ajutor sa facem mesajul sa ajunga acolo unde trebuie. La femeile care se intreaba ce sa faca si unde sa se duca.

Sper ca nu te recunosti in situatia descrisa, dar sunt aproape sigura ca si tu cunosti macar o victima a violentei domestice!

Ai semnat petitia?

De cand l-am cunoscut pe individ nu prea l-am suportat. E galagios rau, bagacios, si parca prea sigur pe el.

L-am vazut in mai multe momente din viata, cand nu i-a fost usor. Si l-am vazut transformandu-se intr-o locomotiva – are vointa cat pentru trei. Are, deci, si ceva calitati.

Dar ramane galagios si bagacios. Si prea vesel. Mult prea vesel. Chiar si cand nu prea are motive, el e vesel.

De la inceput ne-am luat la misto. El ma invita in oras… eu ii spuneam ca nu ies din Dristor. El imi spunea ca-mi face rost de viza ca sa ies din cartier, eu il intrebam daca si-a luat harta cu centrul Bucurestiului sau daca stie doar prin Berceni. Si tot nu ieseam cu el in oras, l-am lasat sa ma tot invite o vreme. Si cand am acceptat, intr-un tarziu, m-am dus cu o prietena, de se uita la mine ca saracu-n traista.

El imi spunea “Te iubesc!”, eu ii raspundeam “Multumesc.”. El insista cu “Chiar te iubesc!”, eu ii spuneam… “Felicitari!”.

El imi zicea ca arat bine, chiar daca-s pitica. Eu ii spuneam ca e simpatic… pentru un negru batran. El se oftica, dar nu vroia sa recunoasca. Nici eu. Adica nici eu nu recunosteam.

Si asa m-a enervat cativa ani, pana l-am luat de barbat, sa-i fac viata amara si sa-l pot lua la misto in fiecare dimineata, la pranz sau seara.

Acum ii este frica sa ma mai ia la misto prin casa… se ia de mine pe blog si spune ca nu-i mai plac pijamaile mele cu Hello Kitty. Aha, sigur… de-aia vine la mine dimineata, cu moaca aia de Unchiu’ Tom – varianta Berceni – si-mi zice “Aoleu ce te iubesc, sa stii!”, pentru ca nu-i plac ciorapii mei flausati…

Dar pana acum nu stiam ca e voie… acum stiu si eu ca pot sa-l iau la misto pe blog pentru ca sforaie ca o drujba veche. Sau pentru ca atunci cand e obosit adoarme ca tontul cu fata pe tastatura de la calculator, de-ajunge sa i se intipareasca pe fata ctrl-alt-del… ca sa nu mai pomenesc si de balute.

Ia zi, sotule, cum era cu pijamalele mele cu Hello Kitty?