Andreea Patrascu

Institutul Pantone Color a desemnat Tangerine Tango ca fiind culoarea anului 2012.

Alegerea a fost motivata prin proprietatile nuantei. Pare-se e “datatoare de speranta, optimista si are rafinament”.

Tangerine Tango? Adica cum?
Aaah… o nuanta aprinsa de portocaliu-roscat! Pe romaneste – doar pentru femei – “corai”. Pentru barbati – cel mult “portocaliu” sau “rosu”.

Tangerine – adica mandarina – am inteles, dar “tango”?
Adica nu tangerine samba ca iese altceva si nu-i in tendinte…

Cu toate ca in 2011 “Honeysuckle” sau rozul-caprifoi a fost culoarea castigatoare – ceata totala ?!? – se pare ca am facut o investitie buna in rochia de la cununia civila. Nu mai ies din ea in vara lui 2012

Stiati ca exista atatea culori sau mergeti pe varianta din dreapta tabelului?

Reiau azi o tema de discutie ceva mai veche aici pe blog: violenta domestica.

In Romania tot mai multe femei “cad pe gheata” sau “se lovesc singure de usa de la sifonier” si apoi se fardeaza strident. Totul pentru a acoperi urmele abuzurilor de acasa. Abuzuri familiale, ajunse trista obisnuita pentru unele femei. Dar de ce exista acesta normalitate dezolanta, acceptata si incurajata – pana la urma – in mod tacit? 

Poate ca o palma nu omoara. Poate ca fizic, ea nici macar nu raneste. Insa daca a existat, gestul se va repeta. Primei palme ii pot urma batai cumplite, soldate cu plagi deschise, oase fisurate, zile de spitalizare, nervi tocati si chiar decese. Si atunci e momentul pentru o reevaluare a raporturilor abuzat – abuzator.

Oricat ne-am chinui sa demonstram, sa militam, sa schimbam lucrurile… femeile si barbatii nu sunt egali. Si nici nu vor fi vreodata. Iar lucrul asta e perfect explicabil prin simpla natura care ne-a lasat diferiti pe Pamant. Insa nimic nu ne explica de ce isi demonstreaza unii barbati forta fizica, antrenandu-si muschii pe amaratele lor fara aparare.

Menirea femeii nu e sa taie ceapa cat mai marunt, sa invete sa adauge in mancare cantitatea perfecta de sare si piper, sa calce camasile si asternuturile la dunga si sa taca.
Daca friptura nu e perfect in sange cum si-ar fi dorit-o el, daca apa din cada nu are exact 45,7 grade cum a cerut sau daca ai ars o camasa de-a lui, nu inseamna ca meriti sa fii batuta. De fapt bataia nu e o varianta acceptata in nicio ipoteza posibila.   

Ceva sau cineva ii instiga pe unii barbati sa recurga la forta fizica pentru a-si demonstra – cred ei – superioritatea. Poate e vorba de religie sau un obicei din familie, poate se datoreaza consumului excesiv de alcool sau droguri, nu stiu…

Gorilele cu pretentii de barbati care considera ca se impun in fata femeilor prin corectii fizice nu pot fi oprite decat prin sanctiuni civile sau penale la care pot fi supusi in cazul in care daca sunt reclamati politiei.

Sub titlul DUREREA NU este IUBIRE, Acasa TV a demarat o campanie impotriva violentei domestice. 800.000 de femei recunosc că sunt victime ale violenţei în familie, insa multe nu au curajul să vorbească pentru că legea nu le apără eficient. Dacă nu facem nimic… suntem cu toţii complici. Semnează petiţia! Cu un suport legal mai bun, mii de femei bătute îşi vor recâştiga demnitatea. 16.500 persoane sustin deja aceasta cauza.

Anul trecut au fost ucise mai mult de 100 de femei de catre un membru al familiei (sot, fiu, tata, frate…). Dar acestea sunt doar cazurile foarte grave. Pumnii in burta, trasul de par si scuipatul, injuraturile primite apar foarte rar in rapoartele Politiei. Pentru ca traim intr-o tara unde fetitele isi vad mamele lovite si cresc gandindu-se ca asa e normal.

In timp, violenta domestica duce la deformarea realitatii si rapirea identitatii. Avem nevoie de ajutor sa facem mesajul sa ajunga acolo unde trebuie. La femeile care se intreaba ce sa faca si unde sa se duca.

Sper ca nu te recunosti in situatia descrisa, dar sunt aproape sigura ca si tu cunosti macar o victima a violentei domestice!

Ai semnat petitia?

De cand l-am cunoscut pe individ nu prea l-am suportat. E galagios rau, bagacios, si parca prea sigur pe el.

L-am vazut in mai multe momente din viata, cand nu i-a fost usor. Si l-am vazut transformandu-se intr-o locomotiva – are vointa cat pentru trei. Are, deci, si ceva calitati.

Dar ramane galagios si bagacios. Si prea vesel. Mult prea vesel. Chiar si cand nu prea are motive, el e vesel.

De la inceput ne-am luat la misto. El ma invita in oras… eu ii spuneam ca nu ies din Dristor. El imi spunea ca-mi face rost de viza ca sa ies din cartier, eu il intrebam daca si-a luat harta cu centrul Bucurestiului sau daca stie doar prin Berceni. Si tot nu ieseam cu el in oras, l-am lasat sa ma tot invite o vreme. Si cand am acceptat, intr-un tarziu, m-am dus cu o prietena, de se uita la mine ca saracu-n traista.

El imi spunea “Te iubesc!”, eu ii raspundeam “Multumesc.”. El insista cu “Chiar te iubesc!”, eu ii spuneam… “Felicitari!”.

El imi zicea ca arat bine, chiar daca-s pitica. Eu ii spuneam ca e simpatic… pentru un negru batran. El se oftica, dar nu vroia sa recunoasca. Nici eu. Adica nici eu nu recunosteam.

Si asa m-a enervat cativa ani, pana l-am luat de barbat, sa-i fac viata amara si sa-l pot lua la misto in fiecare dimineata, la pranz sau seara.

Acum ii este frica sa ma mai ia la misto prin casa… se ia de mine pe blog si spune ca nu-i mai plac pijamaile mele cu Hello Kitty. Aha, sigur… de-aia vine la mine dimineata, cu moaca aia de Unchiu’ Tom – varianta Berceni – si-mi zice “Aoleu ce te iubesc, sa stii!”, pentru ca nu-i plac ciorapii mei flausati…

Dar pana acum nu stiam ca e voie… acum stiu si eu ca pot sa-l iau la misto pe blog pentru ca sforaie ca o drujba veche. Sau pentru ca atunci cand e obosit adoarme ca tontul cu fata pe tastatura de la calculator, de-ajunge sa i se intipareasca pe fata ctrl-alt-del… ca sa nu mai pomenesc si de balute.

Ia zi, sotule, cum era cu pijamalele mele cu Hello Kitty?

Cuplurile cu o vechime de minim cativa ani au tendinta de a nu-si mai petrece timpul liber in orasul mult prea agitat. Si atunci cand nu dorm, nu citesc sau nu se uita la tv acasa… fie au musafiri, fie merg in vizita.
Iar vara, distractia se muta in general la cate un gratar.

Atunci cand se strange gasca nu e ca la mall la cinema – suntem politicosi unii cu ceilalti cand ne intalnim, vedem filmul si apoi plecam fiecare la casa lui.
Nu, cand e toata lumea stransa la gratar, trebuie sa socializezi!

Daca gasca nu e omogena, toata treaba se imparte pe bisericute. Totusi, daca gasca e unita, diferiti povestitori preiau pe rand cuvantul si fiecare are chestii de spus. Tare si raspicat, sa se remarce.
De parca la final ar premia cineva cea mai buna poveste a zilei!

Acum… intr-un cuplu obisnuit, multe dintre povestile recente sunt amintiri comune pentru iubiti/ soti. Si cum fiecare poveste are cel putin doua versiuni… se lasa cu circ.

Bineinteles ca atat el cat si ea doresc sa le impartaseasca prietenilor experienta lor intr-un mod cat mai personal – fiecare cu cuvintele lui.
Totusi, ca sa nu vorbeasca in cor, unul dintre parteneri cedeaza si il lasa pe celalalt sa povesteasca – in general cedeaza femeia, fiind mai inteleapta!

Dar… pe parcursul povestirii, invariabil “sotul nu povesteste asa cum trebuie, omite detalii, rateaza poanta, e subiectiv, incura datele”. Toate la un loc sau macar una dintre ele.
Asa ca sotia e “absolut obligata” sa intervina. Si sa-si corecteze sotul sau… sa mai spuna ea ceva.

Ce urmeaza?

Mereu e la fel: “hai, spune tu, daca stii mai bine” si apoi “nu, te rog continua tu, iubi” etc.

Intr-un final povestea e dusa pana la capat de catre povestitor, dar de cele mai multe ori efectul povestii nu mai e cel scontat, date fiind intreruperile dese.

Asa se iroseste o poveste buna!

“Ei” (barbatii) – amnezici incapatanati, “noi” (femeile) – aceleasi cicalitoare innascute… Si intr-un final nimeni nu e multumit!

Am senzatia ca nu mi se pare doar mie si fenomenul asta e larg raspandit.

Ne putem abtine din a spune o poveste la doua voci?

La voi cine e responsabil cu povestitul? Cocosul sau gaina?

Dupa operatiunea “santierul” despre care va povesteam acum ceva vreme, era si cazul sa urmeze operatiunea “transformarea Cenusaresei”.

Incepand de ieri imbin drumurile la magazinele de amenajari interioare cu drumurile la salonul de frumusete. Macar pret de o mani-pedi.

Si pentru ca tot am ajuns la salon si in cateva zile avem nunta, iar timpul liber lipseste cu desavarsire, am luat in calcul si un bronz moderat de solar.

Cu toate ca nu sunt o fana a “sportului” asta, vremurile disperate cer masuri disperate. Asa ca m-am prostit si eu!

Mare mi-a fost mirarea cand am auzit ca trebuie sa-mi fac programare pentru 10 minute amarate de prajeala. Adica totul e rezervat si para-rezervat.

- Cum adica e liber miercuri? E luni dimineata!

- “Stiu, saptamana asta e mai lejer! Saptamana trecuta era totul plin cel putin cu 4 zile inainte”, am primit raspuns.

- Nu cred! “Am luat soc!” (vorba cuiva)

Indreptandu-ma dezamagita inspre iesire, multumindu-ma cu ziua de miercuri (nu ca as fi avut de ales), am aruncat si eu un ochi la “albii” din sala de asteptare.

Ce sa vezi, mai multi barbati decat femei! Genul acela cu maieuri mulate…

Adica si barbatii merg la solar? Asta e noua. Pana acum nu am auzit vreodata un barbat sa povesteasca ca merge la solar. Intra la categoria “fac si nu zic” sau tendinta asta e noua la masculi?

Oricum, imi pare rau ca nu am putut face poza. Era asa amuzant sa-i vezi pe ei asteptandu-si randul la “cuptor”, inghesuiti pe o canapea, uitandu-se la “Iubire si onoare”.

Cum sta treaba doamnelor, ne plac barbatii epilati, cu unghiile date cu lac, imbracati mulat si amatori de solar?