Andreea Patrascu

In 2005, imediat dupa prima mea sesiune de examene, am hotarat ca este momentul ideal sa ma angajez. Mi-am pregatit eu cateva recomandari infailibile de la decan, prodecan etc si un CV beton cu o lista intreaga de scoli, cursuri si alte calificari dobandite la tinerete si evident, zeeeeeeroooo experienta. Vorbind totusi de perioada anterioara crizei, sanse de izbanda aveam (macar teoretic).

Si cum visul meu inca din clasa a 10-a era sa lucrez intr-o banca… m-am imbracat in premiera absoluta intr-un deux-piece si m-am prezentat la primul meu interviu de angajare.

Ca m-am dus la interviu ca la taiere, nu cred ca mai e cazul sa mentionez. Se subintelege. Totusi, contrar nelinistilor avute… totul a decurs minunat. A urmat si un al 2-lea interviu si apoi un al 3-lea (in limba engleza de data aceasta – Nota: A nu minti in CV!).

Dupa cateva zile de probe si apoi alte cateva saptamani de asteptare tensionata (pe modelul “nu ne sunati voi, va sunam noi”)… am inceput munca.

Si sa vezi atunci maturizare subita si ireversibila. Ca doar aveam in gestiune cateva miliarde de lei (din aia vechi si obositi) si alte cateva zeci de mii de euro si dolari. Si trebuia sa am grija de ei ca de ochii din cap…. Si woooow, pe vremuri nici cand mergeam impreuna toata clasa sa ne ridicam alocatiile pe ultimii 4 ani nu vedeam un sfert din banii aia.

Si am plans eu cat am plans (in fiecare dupa-amiaza) cateva saptamani la rand, de groaza ca poate a 2-a zi voi face o greseala catastrofala ce ma va costa salariul pe urmatorii muuuulti ani si bonurile de masa pana la pensie… dar dupa o vreme, m-am obisnuit, m-am relaxat, am invatat toate operatiunile pe care trebuia sa le fac… si am descoperit placerea de a merge dimineata de dimineata la munci atunci cand faci o meserie cu pasiune.

Ca intre timp mi-am descoperit vocatia si am imbratisat alta scena (la propriu), e partea a 2-a. Actoria si televiziunea mi-au aratat o alta lume, mi-au schimbat enorm viata, iar acum sunt dependenta de lumea asta. Pentru ca ma face fericita.

Ce vroiam sa spun de fapt este ca etapa aceea de la banca a contat enorm in definirea mea ca si adult, m-a responsabilizat si m-a facut sa ma gandesc exact la drumul meu in viata. Cu alte cuvinte, perioada aceea m-a marcat. Si acum sunt interesata de tot ce tine de domeniul bancar, iar atentia mea este involuntar sensibila la aspecte ce tin de acest mediu. De exemplu, cand merg pe strada observ invariabil orice noutate din vitrenele agentiilor bancare si atunci cand ascult radio in masina retin orice oferta dintr-un spot de banking nou aparut.

Pentru prietenii mei deja a devenit ceva normal faptul ca eu stiu pe dinafara mai multe conturi bancare in format IBAN (24 de caractere, o combinatie, simpla zic eu, de cifrelor si litere) sau CUI-uri sau J-uri sau CNP-uri. Asa este memoria mea antrenata sa functioneze. De multe ori memorez involuntar insiruiri lungi de cifre.

Care a fost primul tau job si ce impact a avut asupra ta? Sau mai interesant, la ce varsta suntem pregatiti pentru prima slujba?

Traim in era vitezei si a tehnologiei moderne. Ne cerem prietenia virtual pe felurite platforme online, dezvoltam ferme si orase in fata monitorului, mentinem legatura cu cei dragi mai mult prin sms (pentru ca timp sa ne intalnim prea des nu exista), cumparam cele trebuincioase la casa omului printr-o simpla selectie cu mouse-ul si evident platim totul cu cardul.

Cardul bancar este o inventie necesara. Probabil numarul cazurile de clienti carora cardurile le aduc doar batai de cap sunt in scadere. Pana la urma, este de inteles doar suferinta acelor salariati ai companiilor care – la naiba – au inceiat o conventie de plata a salariilor pe card, in conditiile in care ei (salariatii) se regasesc intr-una dintre categoriile de mai jos:

- Sunt acei clienti care razuiesc nemultumiti banda neagra de pe spatele cardului in speranta ca vor descoperi si pinul acolo;
- Sunt aceia care cu multa grija si preocupare isi noteaza pe card pinul cu marker permanent;
- Sunt cei care isi indeasa cu convingere cardul in fanta bancomatului destinata chitantei doar pentru ca pot si apoi se intreaba de ce le este refuzata tranzactia (“fir-ar el de bancomat, ale naibii banci!”);
- Sunt cei care isi decupeaza cu pricepere cardul dupa forma portofelului, ca doar datele importante sunt inca acolo – deci suntem ok (daca inca se vede ca scrie “Jose Armando Fantasticul” pe card – asa cum au dorit sa le fie embosat cardul – e de bine).
- Ultimii, dar nu cei din urma, sunt clientii stil Mr. Been care folosesc cardul pe post de cutit pentru intins untul pe paine.

Toate exemplele de mai sus sunt cat se poate de reale, garantez!

Astazi plasticul colorat si inscriptionat este atat de practic si de important incat este total uncool sa nu ai cel putin unul. Iar motivele nu mai contenesc. (N-as vrea sa va plictisesc intrand in mai multe detalii). 2010 face parte din era monedei scripturale! Indubitabil! RATB-ul, umbrela si orele taiate din condica necesare pentru a ajunge candva la banca in timp util au fost inlocuite de i-pad, digipass/ token, internet banking, user si parola. Toata treaba se poate rezuma la un transfer online intre 2 iban-uri. Si gata!

Poate ne sperie initial faptul ca daca ne aliniem tendintelor trebuie sa verificam pe I.B. daca platile de la POS si retragerile de la ATM s-au facut din contul IBAN corect, atasat cardului VISA/ MASTERCARD cu cip/ cu poza personalizata, embosat/ neembosat, in lei/ euro/ dinozauri africani. Dar de cele mai multe ori doar suna complicat.

Acum ca moda ne impune sa avem ceva carduri asupra noastra, se mai si exagereaza cu emiterea de carduri si se ajunge la situatia in care la deschiderea portofelului se revarsa o armata de carduri. Armata compusa din carduri pentru fiecare valuta (obiectiv vorbind, ne-am putea lipsi de cardul in yeni japonezi, facut in speranta ca in anul 2020 vom vizita si aceasta tara – deci excursia trebuie sa ne prinda pregatiti), carduri pentru farmacie, pentru benzinarie, pentru cinema, pentru parcare, pentru discount la magazine, pentru discount la restaurant, pentru acces la biblioteca, pentru supermarket… ce sa mai vorbim… daca vrem putem avea cate un card pentru orice. Dar parca e prea mult, nu? Oricum la farmacie mergem doar in zilele impare si ploioase, la benzinarie deconteaza firma, la film aratam carnetul de student etc

Voi cate carduri aveti si care sunt cele cu adevarat importante? Este cardul cel mai bun prieten al omului modern (excluzand orice fiinta vie)? Sau calculatorul/ laptopul/ i-padul ne este mai aproape de suflet? Sau poate telefonul mobil?