Secrete de culise

Acum 6 ani am fost la primul casting din viata mea. Cel pentru rolul din „Inima de tigan„.

Iar una dintre probele de atunci a fost – cum altfel, decat – un exercitiu de plans. La propriu, cu lacrimi – de crocodil, daca s-ar fi putut – si cu suspine. Imi amintesc de parca a fost ieri.

Asta pentru ca orice fata buna de prin filme are – mai devreme sau mai tarziu – secvente de plans. Iar Irina noastra – de Dumbrava zic – trebuia sa planga timp de 160 de episoade de sarea camasa de pe ea. Asa ca dishidratarea cu orice pret a intrat, si ea, in fisa postului.

Metode-s multe. Naturale – din motive fizice sau emotionale – si artificiale – astea-s pe baza de glicerina, periculoase pentru vedere, asa ca le-am evitat.

Dar nicio lacrima nu se compara cu emotia sincera data de gandul rau. Si el – gandul ala negru de culoare, de care ne ferim in general – trebuie indus. In liniste, intr-un cadru restrans. Cel putin asa functioneaza la mine.

Si daca vorbesc despre mine, va spun ca inainte de orice secventa de genul asta am nevoie de cateva minute singura. „Sa ma incarc„, asa numesc eu procesul.

Am primit de multe ori intrebarea „Cum e cu plansul in filme„, asa mi-a venit ideea articolului asta.

E greu de dat o reteta, ca la farmacie, cu toate ca privitul in bec combinat cu o ceapa proaspat taiata declanseaza acelasi efect chimic. Dar emotia transmisa astfel nu se compara niciodata cu o lacrima sincera, de durere.

Sigur, sunt persoane mai sensibile si mai plangacioase si sunt persoane mai dure. Si indiferent cum stam cu psihicul, sunt convinsa ca treaba difera de la femei la barbati.

Pentru mine, secventele de plans au fost stresul primelor saptamani de filmare. Asta fiindca am incercat toate variantele posibile si tot greu era. Mai ales ca trageam multe duble, iar emotia trebuia sa arate de fiecare data la fel.

Noroc cu Iura Luncasu si Alex Fotea. Astia-s regizorii simpatici cu care-am lucrat. N-o sa uit niciodata cum – pe langa sfaturile pe care mi le dadeau – ma certau si tipau la mine inainte de secvente, poate-poate plang in rauri.

Si dupa ce ma dojeneau in toate chipurile, fie ca meritam, fie ca nu, isi cereau scuze la sfarsitul secventei. Totul era de amorul artei.

Indiferent daca reusesti sau nu sa te transpui in pielea unui personaj si indiferent daca te identifici cu situatia din scenariu sau apelezi la resorturi proprii, manifestarea emotiilor in public – si mai ales la serviciu – e misiune dificila. Operatorii, regizorul, restul actorilor, sunetistii sunt toti concentrati la drama personajului. Iar asta face situatia cu atat mai apasatoare.

Dar lucrurile se aseaza natural, toate vin de la sine la momentul potrivit. Nimic nu-i ideal din prima, iar lucrurile fortate nu ies conform planului.

Acum revenind la cazul aplicat, in speta, la mine: Asta inseamna ca pot sa plang oricat si la comanda?

Da, tehnic pot sa plang la comanda. Dar asta nu inseamna ca pacalesc pe cineva. O lacrima goala si o privire inexpresiva sunt ca un exercitiu de scriere fonetica. Si in franceza pot sa scriu dupa dictare. Fara reguli gramaticale, fara sa inteleg prea bine mesajul. Cu toate astea, daca vreau, pot sa scriu fonetic. Asta nu inseamna, totusi, ca stiu limba franceza.

Si oricum, lacrima indusa nu dureaza zeci de minute, asa cum – din pacate – stim cu totii ca e posibil in cazul unei suferinte apasatoare. Deci, nu, nu plang oricat.

Dar cu pauze, pot sa spun ca am avut zile de filmare in care am plans de dimineata pana seara. Iar durerile de cap implicite au fost reale, le-am luat cu mine si acasa.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
5 comentarii despre "Secrete de culise"
  1. buna,vrau sa iti spun si eu ceva,deci tu esti cea mai draguta,frumoasa,simpatica,zambareata,dulceata…..etc femeie din lume.Iti daruesc multa sanatate tie si lui cabral (poate si un copil).Te iubesc enorm de mul esti o dwlceataaa.Alina

  2. Bună Andreea! Sunt o mare fană a ta şi chiar mă bucur că „Inimă de Ţigan” se difusează din nou pe Acasă TV.În fiecare seară îl urmăresc şi îmi aduc aminte cu drag de frumoasele telenovele de pe Acasă TV,în care bineînţeles ai jucat şi tu. Mi-ar plăcea să te văd jucând într-o telenovelă Acasa Tv ca şi în Inimă de Ţigan.Eşti actriţa mea preferată şi vreau să îţi urez mult succes în continuare! :*

  3. Tot timpul am apreciat efortul și dorința combinate pentru a ieși ceva bun. Iar tu ai făcut lucruri foarte bune.
    Mă înclin!

  4. Expresia „lacrimi de crocodil” inseamna plans fals, prefacut, lucru care intamplator se potriveste in contextul tau. Totusi, nu cred ca la asta te-ai referit, ci la dimensiunea lacrimilor, caz in care te numeri printre multele persoane care folosesc aceasta expresie gresit.
    Sper sa nu fie suparator comentariul meu, ci sa-ti fie util.

    O seara buna!

  5. As dori sa stiu ce ai simtit sau daca ti-a placut sa lucrezi cu Florin Zamfirescu , Natasa Raab sau Eugenia Serban???
    Si cu lacrimile………era greu sa plangi daca erai fericita in acea zi de filmare????

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *