Marara-patrunjela

De regula merg singura sa cumpar de-ale gurii.

Ma organizez rapid, umplu cosul si le inghesui pe toate in portbagaj cat ai zice peste.

Am invatat pe dinafara standurile de la supermarket, asa ca pot face aprovizionarea si cu ochii inchisi.

Fara emotii, fara dubii, fara lista de cumparaturi scrisa si parafata de acasa.

La fel s-a intamplat si acum vreo cateva zile, atunci cand la standul de legume am dat peste el.

Un ametit din cale afara, care se invartea ca leul in cusca in fata tavitei cu verdeturi.

Era transpirat tot, isi rodea unghiile si butona ingrijorat telefonul.

Am trecut pe langa el in cautare de morcovi si atunci s-a napustit asupra mea, nemernicul.

Mi-a taiat calea, m-a blocat cu caruciorul si dintr-o singura suflare m-a intrebat:

„Poti sa-mi spui care dintre toate astea e patrunjelul, care e mararul si care e leusteanul? Te rog, te rog, te rog…”

M-am blocat. Am zis ca fie e cea mai proasta replica de agatat pe care am auzit-o vreodata, fie s-a inscris la concursul ala cu ”suna un prieten” si nu stie sa descrie in detaliu frunzulitele prin telefon.

Alta varianta n-am luat in calcul, pana cand… m-am uitat direct in ochii lui. L-am privit lung si insistent, sa-i deconspir intentiile.

In 2 secunde i-am citit disperarea din ochi. Dar am vazut si speranta.

Atunci am realizat ca amaratul isi pusese in mine nadejdea ca afla ce nu i-a spus nici sfantul google.

A mai clipit precipitat de cateva ori – prea multe – si atunci am inteles… il trimisese nevasta-sa la cumparaturi.

Pusese de-o ciorbita si ii lipsea ”atingerea finala”.

Iar el, mascul feroce si intru toate priceput ii garantase c-o rezolva.

Dar nu avea curaj sa-i spuna ca a ajuns la 30 de ani fara sa stie care-i patrunjelul.

Atunci s-a hotarat s-o dea pe fata cu mine…

Acum 10 minute, fix inainte sa ma apuc sa scriu textul asta, l-am intrebat pe Neculaiul din dotare ce-i frunzulita semeata infipta in al lui tzatziki si ce pluteste in deriva in ciobita de vacuta.

Le-a bulibasit de le-a umplut de sange, n-a nimerit niciuna.

Si-acum ca stau sa ma gandesc imi dau seama ca nu-i al meu defect. Si nici ametitul de la supermarket.

Ei, barbatii – altii decat cei de meserie, vreau sa spun – nu stiu care-i patrunjelul, care-i mararul si care-i leusteanul.

Sau n-am dreptate?

P.S. : Titlul e o balba de-a mea din copilarie. De pe vremea cand nu ajungeam sa vad in oalele de pe foc ale mamei si muream de curiozitate sa stiu ce pune acolo tocat marunt.

 

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
7 comentarii despre "Marara-patrunjela"
  1. Cand eram mica, orice fel de verdeata, pentru mine, se numea patrunjel. Si nu ma atingeamde nicio mancare care continea ceva de aceasta culoare. 🙂

  2. Eu am dat tot asa peste un „disperat” care nu reusea sa gaseasca butonul de la cantar pentru patrunjel…L-am scos din dilema ca nu se cantareste, e la legatura….A rasuflat usurat de parca ducea toata lumea pe umeri.

  3. Mai,pot sa ma mandresc cu al meu,care stie chestiile astea,poate mai bine decat mine:D…si nu e de meserie bucatar!

  4. Da, am ras! de cand am vazut titlul, am stiut asta :)Dupa post-ul asta,clar,ma mandresc cu barbatii din viata mea(tata,iubit), care stiu macar atata lucru :))te pup

  5. ciudat dar al meu Neculai chiar stie….si inca bine cred ca tine de cat de mult a bagat nasul prin oalele mamei sau de cate ori a fost trimis la cules verdeata in gradina sau la supermarket:)))

  6. Ce funny ai scris, Andreea! Sa fi vazut cand un tip a cerut, intr-o farmacie, „niste pliculete de tantum verde pt femei”. Farmacista ii explica ca e vorba de „tantum rosa”, el o tinea pe-a lui :))). Bine, acum sa fim seriosi, nu e omul obligat sa stie ce tampoaone sau ce alte chestii intime foloseste nevasta-sa

  7. Nici sotul meu nu stie inca diferenta intre ele. Din pacate ii este si indiferent…La fel se intampla si cu radacinoasele 🙂

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *