La volanul unei masini de 500 cai, pe un circuit de Formula 1.

Calatorului ii sade bine cu drumul!

La fel cum soferului ii sade bine la volan! Mai ales la volanul unei masini puternice.

Porsche Media Driving Academy 03

Valeleu, ar fi cazul sa constientizez ca m-am intors dintr-o calatorie de presa, virusata de niste motoare incredibil de puternice si de o tehnologie auto fabuloasa, pe care n-am sa le regasesc prea curand si la mine in garaj.

Trecand peste faptul ca nici macar nu am unul. Un garaj, zic.

Porsche Media Driving Academy 06

Facand o recapitulare, am realizat ca nu ti-am destainuit cea mai cool experienta personala din 2016, traita in Turcia, acum cateva saptamani.

Si ar fi pacat sa nu-ti impartasesc asa vesti.

Porsche Driving Academy

De altfel, traiul meu cel de toate zilele se desfasoara la asa viteza ametitoare, in ton cu subiectul, incat efectiv n-am apucat sa ma asez sa scriu textul acesta mai devreme.

Cu toate ca mi-am naucit toti prietenii cu povestea.

Chiar si asa, am reusit sa ma umflu nitel mai mult in pene cu fotografiile pe care le-am tot imprastiat de la fata locului prin S.M., ilustrand niste zile asa cum nu-mi este dat sa traiesc in mod normal.

Astazi o sa-ti povestesc (in cuvinte si in fotografii/ video) cum a dat norocul peste mine si cum pestisorul de aur mi-a propus sa conduc o masina de peste 500 de cai putere pe un circuit real de Formula 1. Circuitul F1 din Istanbul.

Porsche Media Driving Academy 01

Cum am ajuns sa apas acceleratia pana la fund, fara sa-mi pese de nici o limita de viteza.

Cum am urmarit fascinata, de la volanul unui Porsche, trasa ideala a unui pilot de curse si cum am reusit sa iau viraje stranse, pe un asfalt neted ca in palma. Un asfalt de Formula 1. Sau am mai spus asta?

Unde mai pui ca am reusit sa iau suta in mai putin de 3 secunde si m-am bucurat de inertia care m-a lipit cu ceafa de tetiera ca un copil in mountain rousse?

Porsche Media Driving Academy 04

Abia astept sa ma intorc acolo, macar putin, cu ochii mintii…

Dragilor, sunt mandra sa va anunt ca in luna martie am facut parte din delegatia romana prezenta la Porsche Media Driving Academy 2016, sesiunea dedicata sexului frumos.

Pesemne fetele de la Premium Communication, la convocarea carora am si participat la eveniment, au citit pasiunea pentru condus in ochii mei aventurieri. Prietenii stiu de ce!

Motiv pentru care m-au alipit grupului de 20 de mandre doamne si domnisoare sosite la Istanbul din Slovenia, Moldova, Polonia, Cehia, Ucraina, Bulgaria, Azerbaijan, Letonia, Turcia si Romania.

Porsche Media Driving Academy 07

Acum, nu mi-am propus sa intru aici in detalii tehnice legate de aceasta experienta, acesta ramane, totusi, jurnalul unei femei. Fie ea si una pasionata de masini.

Asa ca n-ai sa regasesti specificatii despre catalizator, evacuare ori bujii.

In primul rand, n-am crezut vreodata c-o sa traiesc sa conduc un 911, my all time favourite Porsche. Si totusi, am ajuns sa conduc un 911 pe circuit.

Basca ca n-am mers vreo secunda la consum si ca i-am aratat eu lui cum sta treaba cu viteza. Sau sa-mi fi aratat el mie?

Apoi, in ordinea numerelor de pe tricou… am condus Cayenne, Macan, Panamera, Boxter, fiecare cu laurii sai. In mare, am testat cam toata gama producatorului german si nu m-am dat in laturi de la nimic. Constienta fiind ca nu ma voi mai intalni cu asa ocazie prea curand…

Luandu-le pe rand… imi ramane gandul deopotriva la CAYENNE.

Pe cuvant de cercetas, n-as fi crezut ca un offroad poate fi intr-atat de distractiv.

La ce sisteme au instalate si la ce stiu sa faca masinile acestea, nu le lipseste mult sa poata merge pe perete. Vezi video.

In esenta, cu Cayenne am urcat si am coborat rampe de 40 grade inclinatie. Si masina n-a clipit, n-a gafait, n-a zis nici o clipa pas.

La urcare, efectiv am stat cu spinarea lipita de scaun, am privit cerul si am simtit cum urcam inspre el, apasand usor pedala de acceleratie.

La coborare, senzatia a fost cu atat mai extrema. Si spun asta cu gandul la sentimentul ca m-am aruncat cu masina intr-o prapastie.

Coborarea era atat de abrupta, incat n-am vazut nici o secunda soseaua. Pur si simplu m-am increzut orbeste in indicatiile instructorului.

Colac peste pupaza, odata pusa masina pe directie, am luat piciorul de pe frana, bazandu-ma exclusiv pe sistemele ei de asistenta. De acceleratie nici pomenela, desigur.

Ce a urmat?

Masina a coborat panta singurica, inaintand cu o viteza de 3 km/ h, lasandu-ma cu gura cascata si cu asteptarile de a ne rostogoli neimplinite.

Porsche Media Driving Academy 05

Cat despre factorul FUN, jaloanele si circuitul propriu – zis mi-au oferit ce n-a reusit nici Mos Craciun vreodata sa faca.

Atata adrenalina gramada nu experimentasem in viata mea…

Ce nu mi-a placut?

Vremea. Cineva ar fi putut da termostatul cu cateva grade mai sus. Poate in felul acesta, pe un asfalt uscat, as fi accelerat peste cei 200 km/ h atinsi pe circuit.

Porsche Media Driving Academy 02

Apoi, nu mi-a placut ca personal n-am reusit sa controlez deloc asa – zisul derapaj controlat… Vezi video, nu-s epitete de adaugat. Recunosc, aveam o parere mai buna despre mine.

Si, in ultimul rand, nu mi-a placut ipostaza de copilot de circuit. Cu ocazia aceasta am experimentat sentimentul ca pierd pamantul de sub picioare, ca se intoarce baclavaua din drum, ca ametesc si ca – poftim belea! – nu-s deloc in control.

Lasand subiectul deschis discutiei, concluzionez aici.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
6 comentarii despre "La volanul unei masini de 500 cai, pe un circuit de Formula 1."
  1. Ce mai experienta!
    Cred ca oricine ar vrea sa ia parte la asa ceva. La acel derapaj e bine ca ai terminat in directia corecta. 😀

Leave a Reply to Anca

Your email address will not be published.