DIY Video Hair Tutorial: Volum de la rădăcină până la vârfuri și 7 coafuri diferite obținute cu un singur aparat

Dintr-un amestec de comoditate și o continuă lipsă de timp, bag de seamă că am ajuns să ne dăm în vânt după produse multifuncționale, indiferent de întrebuințarea acestora.

De la deja clasicele cafele ori șampoane și balsamuri 2 în 1, la produse de tip 3 în 1, 4 în 1 sau – de ce nu? – cele 7 în 1, categorie la care Multistyler-ul Elite se încadrează cu succes.

Este vorba despre un aparat de stilizare a părului, de la Rowenta, potrivit doamnelor și domnișoarelor ce-și doresc să experimenteze stiluri variante în materie de păr, fără să investească o avere în 7 gadget-uri diferite.

andreea-ibacka-rowenta-multistyler-01

Și asta fiindcă, așa cum ne indică și numele, Multistyler-ul este un ondulator (reușind să execute bucle mai mult sau mai puțin lejere), o placă de întins părul, dar și o placă pentru creponat.

Însă până la aranjarea propriu-zisă a șuvițelor, te invit să dai PLAY acestui DIY video hair tutorial.

Îți garantez că ai să descoperi trucul pe care eu îl folosesc pentru a căpăta volum de la rădăcină, dar și cele 7 stiluri diferite de a-ți aranja părul, pe care ți le-am promis încă din titlu.

#CONCURS

Dacă ți-a plăcut video tutorialul meu, te invit să câștigi un Multistyler Rowenta for EML nou nouț, pe care de acum înainte să-l pui la treabă.

Trimite-mi un comentariu la articolul acesta în care să răspunzi la întrebarea:

CARE ESTE SECRETUL VOLUMULUI DE LA RĂDĂCINĂ?

Ai putea descoperi răspunsul urmărind filmulețul de mai sus sau ne-ai putea descrie vreo altă inovație pe care ai probat-o chiar tu.

Ai timp sa-mi scrii pana luni, 17 Octombrie, ora 10:00, atunci când voi închide înscrierile la tragerea la sorți.

Succes!

Later Edit: 

Numărul nocoros a fost 415, iar fericita câștigătoare se numește Ana Maria Ilascu.

ca%cc%82s%cc%a6tiga%cc%86tor-rowenta-multistyler

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
1000 comentarii despre "DIY Video Hair Tutorial: Volum de la rădăcină până la vârfuri și 7 coafuri diferite obținute cu un singur aparat"
    1. Creponarea rădăcinilor la interior,pentru a ridica părul de pe calotă.

    2. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior!

    3. Secretul pentru a da volum parului este creponarea radacinilor de la interior sau uscarea parului stand cu capul in jos.

    4. Creponarea rădăcinilor de la interior este secretul parului cu volum

    5. Creponarea parului de la radacina din interior este secretul pentru un par cu volum.

    6. Secretul pentru un par cu volum este creponarea parului de la radacina din interior.

  1. Pentru a da volum parului, acesta trebuie creponat de la interior. Este un truc simplu si rapid iar aceasta metoda nu va incarca parul cum o fac alte produse de coafat.

    1. Pentru volum secretul este creponare radacinilor de la interior.

    2. Secretul este: crelonarea părului de la rădăcina la interior
      Îmi doresc tare mult să câștig Multistyler-ul Rowenta

  2. Pentru volumul de la radacina secretul este: Creponarea radacinilor de la interior.

  3. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  4. Creponarea rădăcinilor de dedesubt sau taparea ar aduce volum părului.

  5. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior

  6. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior

    1. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior.

  7. Secretul volumului este creponarea parului de la radacina pentru ca aceastra procedura ridica parul de pe calota, dandu-i acestuia volum timp de cateva zile 🙂

  8. Creponarea radacinilor de la interior cand vreau sa imi indrept parul, iar pentru un volum total si de durata, dar si un look diferit prefer sa creponez tot parul.

  9. Buna Andreea ! Cred ca secretul volumului de la radacina este creponarea parului ,evident pe partea care nu este vizibila soarelui in timpul zilei si ,mai stiu un secret ,acela de a tapa firul de par de la radacina ,cu ajutorul pieptenului cu dinti desi .:) Mult succes tuturor participantelor la concurs .

  10. Șamponul uscat, care aplicat pe rădăcini oferă volum și lasă parul curat, degresat.

  11. Secretul este creponarea radacinilor de la interior. Si un par care sa vrea asta 🙂

  12. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  13. Daca iti doresti mai mult volum,nu trebuie decat sa il tapezi la radacina !!

  14. Secretul volumului la radacina este “Rowenta Volum ’24 Respectissim”..este cel mai bun aparat si il recomand cu incredere!;)

  15. Buna Andreea. Un truc care l.am facut de cateva ori este sa imi usuc parul cu capul aplecat si cu mana sa il strangi apropiindul de crestetul capului … Dar ma deranjeaza ca orice as face se electrizeaza prea mult … De doua ori mi l.am indreptat la coafor si mi.a placut mult cum imi statea. Creț, nu mai zic de cand imi doresc sa il fac … Dar as vrea sa pot face experimente acasa, sa nu dau bani la coafor pt asta si sa imi pot schimba mai des coafurile. Pup

  16. Pentru a oferi volum parului fara al tapa sau fara a folosi fixativ se creponează rădăcinile .
    O zi frumoasă!

  17. Să creponăm părul de la rădăcină, adica pe cel din interior care nu este vizibil. Metoda folosită de mine pentru volum este taparea părului.

  18. Pentru volum secretul este creponarea rădăcinilor de la interior. După creponare, se ridica părul de pe calota si are un aspect placut, Si Volum

  19. Secretul volumului de la rădăcina este creponarea radacinilor de la interior.

  20. Usuc parul pe perie, iar apoi folosesc placa pentru creponat putin la vârfuri, apoi aplic putin fixativ.

  21. Secretul volumului de la radacina e creponarea parului exact la radacina (doar a parului care sustine coafura).
    Eu insa folosesc o alta tehnica, ce nu necesita aparatura, intrucat evit sa folosesc placa sau ondulatorul mai mult de 2 ori pe saptamana. Pot spune ca sunt putin norocoasa, deoarece in ziua in care e proaspat spalat am suficient volum incat sa nu am nevoie de tapare sau orice alta tehnica. Insa, pentru ziua a doua, imi pregatesc parul de seara, in sensul ca imi dau suvitele de par de pe dreapta pe stanga si viceversa (iau suvitele de deasupra urechii pana in dreptul cararii si le asez oarecum una peste alta, fiecare in partea cealalta si le prind cu cate o clema). A doua zi ma trezesc cu un volum perfect ce ma tine aproape 2 zile. Bineinteles necesita si putin fixare asa ca folosesc putin fixativ.

  22. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior.

  23. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior

  24. Secretul parului cu volum este șamponul si balsamul cred eu si felul in care il usuci

  25. Răspunsul este : creponarea rădăcinilor la interior. Din cate stiu eu si pudra de talc aplicată la rădăcină conferă părului volum.

  26. Secretul poate fi creponarea radacinilor de la interior, sau uscarea parului cu capul in jos. 🙂

  27. Pentru a obtine un volum imi creponez parul de la interior spre exterior dupa care folosesc fixativ pentru mentinere. Sau mai folosesc un sampon pt volum.

  28. Secretul este creponarea radacinilor de la interios si mai stiu un pont: folosirea unei pudre de par aplicate tot la radacina 🙂

  29. Uscarea parului lasand capul in jos.Este un truc vechi,dar functioneaza.

  30. Secretul volumului de la rădăcină este creponata rădăcinilor de la interior! :-*

  31. Creponarea din interior a radacinilo. Sau uscarea parului cu capul in jos astfel parul capata un volum frumos.

  32. Secretul volumului este creponarea parului de la radacina pentru ca aceastra procedura ridica parul de pe calota, dandu-i acestuia volum pentru cateva zile.

  33. Secretul volumului este creponarea parului de la radacina pentru ca aceastra procedura ridica parul de pe calota, dandu-i acestuia volum pentru cateva zile

  34. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior. Mi-ar placea foarte mult sa primesc acest Multistyler, ma chinui de ceva timp sa-mi achizitionez unul. O zi frumoasa!

  35. Creponarea radacinilor la interior este secretul volumului la radacina!

  36. Parul se creponeaza doar la radacina, evitand suvitele de la suprafata, astfel incat secretul volumului sa fie bine “camuflat”!!

  37. Secretul volumului este creponarea radacinilor de la interior! Multa bafta pe viitor!

  38. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  39. Secretul volumului este creponarea radacinilor de la interior, aceastra procedura ridica parul de pe calota dandu-i acestuia volum timp de cateva zile. 🙂

  40. Buna! Secretul volumului de la rădăcină este creponata rădăcinilor de la interior! O zi cat mai frumoasa iti doresc!

  41. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor interioare. Si eu prefer aceasta tehnica, desi am doar o placa de indreptat/creponat. Mi-ar prinde bine acest set!<3

  42. Din ce-am inteles de la tine, secretul consta in creponarea radacinilor. Eu nu mi-am mai creponat parul de cand eram mica, iar atunci o faceam cu ajutorul coditelor impletite, pentru ca nu aveam aparate de styling moderne. 😀 O puneam pe prietena mea cea mai buna sa-mi faca tot capul plin de codite, dormeam cu ele peste noapte (asta intamplandu-se in weekend sau in vacanta), iar a doua zi le desfaceam, le pieptanam si obtineam efectul de par creponat pe care astazi il poti vedea mult mai repede, multumita acestor placi speciale.
    Cred ca mi-ar placea sa vad cum imi sta acum, cu parul roscat si mult mai lung, efectul acela creponat. <3

  43. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior

  44. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior.

  45. Secretul pentru obtinerea volumului dorit este creponarea radacinilor de la interior.

  46. Cand imi usuc parul las capul un pic aplecat, iar feohnul il dau pe mic. Apoi cateva zile am volum. Cu cat parul e spalat mai rar cu atat ai m.ai mult volum.

  47. Salut! 🙂
    Secretul este creponarea radacinilor de la interior. Si taparea radacinilor folosind putin fixativ mai poate fi o solutie pt volum 🙂
    Esti de admirat, Andreea! Felicitări!

  48. Ma bucur tare mult ca am vazut acest video, niciodata nu am avut volum la par, este putin si subtire 🙁
    Ideea cu creponatul cred ca o sa ma ajute in sfarsit sa am mai mult volum.

  49. Buuna Andreea! Secretul pentru volumul de la radacina consta in creponarea acestora de la interior. Daar, sa-ti mai spun eu un secret: am un par atat de des, cu firul gros incat am volum mai mult decat mi-as dori, culmea :p ! Pupici

  50. Eu cred ca secretul parului cu volum ,este statul cu capul in jos,in timpul uscarii parului cu feonul.

  51. Buna Andreea, secretul este creponarea rădăcinilor de la interior!
    Avand in vedere ca taparea suvitelor nu este tocmai potrivita, si produsele de stiling aplicate direct pe rădăcina imbacseac firul de par, creponarea este cea mai buna solutie!
    Te puuup

  52. Secretul volumului de la radacina consta in creponarea radacinilor de la interior , cele care nu vad lumina soarelui. 🙂

  53. Secretul volumului este creponarea radacinilor de la interior, cele pe care se sprijina intreaga coafura

  54. Buna Andreea ! Cred ca secretul volumului de la radacina este creponarea parului ,evident pe partea care nu este vizibila soarelui in timpul zilei. Eu imi usuc parul prima data la radacina cu capul in jos obligatoriu

  55. Secretul volumului de la rădăcină consta în creponata acestora de la interior.

  56. Volumul părului se face prin creponarea părului de la rădăcina părului ,astfel părul nu mai sta lipit de pielea capului

  57. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior.

  58. Pentru a obtine volum pe parcusul mai multor zile, secretul este creponarea radacinilor de la interior.

  59. Buna, Andreea. Dupa cum ai mentionat in video, secretul consta in creponarea radacinilor de la interior. Cred ca un alt pont ar fi taparea parului ca sa aiba volum. 🙂

  60. Secretul unui par cu volum este creponarea radacinilor de la interior !!

  61. Pentru un volum la radacina , secretul este creponarea rădăcini de la interior , cele pe care se sprijină întreaga coafiura

  62. Secretul este creponata rădăcinilor de la interior cele care nu vad” lumina soarelui “

  63. Creponarea radacinilor de la interior si gandirea pozitiva in acest sens .

  64. Poți obține volumul dorit prin creponarea rădăcinilor la interior, cele pe care se sprijină coafura, și care nu vad lumina soarelui. Eu mai folosesc peria rotativa ROWENTA cate ma ajuta sa dau un plus de volum parului.

  65. Secretul meu pentru a oferi volum la radacina este compus din 2 pasi mici: atunci cand imi spal parul o fac tinand capul in jos, si dupa ce ma asigur ca am absorbit cu prosopul surplusul de apa, imi prind parul intr-un coc messy in crestetul capului (si raman asa peste noapte). Astfel incat dimineata am un par cu un volum foarte invidiat 🙂

  66. Secretul volumului e ascuns in creponarea rădăcinilr de la interior. Se mai poate obtine si prin tapare.

  67. Secretul este creponarea radacinilor de la interior. Prima data am vazut acest truc cand m-am coafat la un salon.
    Eu mai folosesc si pudra pentru volum. 🙂

  68. Bună!
    Putem obtine volum prin creponarea radacinilor din interior, asa cum ai zis tu, dar si prin tapare cu ajutorul unui instrument adecvat si bineînțeles, produselor ca spray fixativ ori pudra! Pe langa asta putem incerca si cu samponul pentru volum, poate avem noroc! 🙂

  69. Spuma şi loţiunile pentru uscare,tonicul sau pudra aplicate la baza părului ii oferă acestuia volum, dar și folosirea unei perii prin care obții bucle lejere ce ajută la ridicarea parului!

  70. Buna,secretul tău este creponatul parului la rădăcina cel din interior, eu mai folosesc si alte metode cum ar fi uscatul cu feonul cu capul aplecat in jos sau un tapat ușor !!

  71. Secretul este sa iti creponezi radacinile la interior pentru a sprijini coafura.

  72. Secretul meu pentru volum este samponul uscat de la Batiste. Deoarece contine fixativ in el si pudra care absoarbe sebumul, parul ramane putin imbacsit si cum il aranjezi asa sta. Dupa ce dau cu putin spray la radacina, imi tapez radacinile si obtin volumul dorit 😀

  73. Eu imi prind tot timpul parul dupa spalare intr-un coc lejer in varful capului, si asa obtin volum pentru cateva zile.

  74. Secretul este creponarea radacinilor de la interior. Eu folosesc si alte trucuri, imi prind peste noapte parul intr-un coc, dar cel mai adesea il usuc pe spate…

  75. Secretul pentru un volum al parului fara sa folosim produse si sa il imbacsim, si fara sa il tapam , este folosirea periei de la Rowenta prin creponarea radacinilor de la interior. Apoi intidem parul , astfel el va avea volumul dorit , aratand foarte bine.

  76. Pentru volum, secretul este creponarea radacinilor de la interior
    P.S: thanks for the tips 🙂

  77. Inafara de creponarea parului la radacina si folosirea anumitor produse care ajuta la reusita acestui volum, putem incerca varianta crearii volumului prin uscare stand cu capul in jos si uscand parul de la varfuri spre radacina.

  78. Bună Andreea 🙂 te urmăresc de când cu marea familie patrupeda (superba)
    Ca sa arat ca am văzut filmulețul, răspunsul ar fi creponarea rădăcinilor de la interior iar ca sa îți dau un exemplu de zi cu zi ar fi mai multe:
    1.Uscarea în prosop(nerecomandata)
    2.Uscarea cu feon fie cu capul în jos fie pur și simplu de jos în sus în sensul invers al creșterii firului de par(nici asta recomandata)
    3.Schimbarea cararii, modului în care îți piepteni parul în mod normal 🙂

  79. Bunaaaa! Creponarea radacinilor de la interior este secretul volumului de la radacina. Te pup, o zi superba sa ai.

  80. Secretul volumului care tine chiar si cateva zile este sa creponam parul de la radacina, bineinteles pe interior, ca altfel nu ar fi secret:) felicitari pentru toate articolele! Toate ne sunt foarte utile:)

  81. Secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior. Eu mai folosesc și ulei de cocos,care culmea îmi da mult volum,fără a-l lasa lipit de cap.

  82. Secretul volumului parului este creponarea radacinilor de la interior.

  83. Raspunsul pentru un volum perfect care dureaza este creponarea suvitelor de la radacina

  84. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  85. Pentru volum, secretul este creionarea rădăcinilor de la interior, cele pe care se sprijină întreaga coafura. Odata creponate, ele ridica parul de pe calota, cat sa capete volum pentru câteva zile.

    In final, țin sa iti multumesc pentru acest mic “secret” si sa iti spun ca te urmăresc mereu pe blogul tau minunat!

    1. Pt volum,secretul este creponarea rădăcinilor de la interior!

  86. Secretul volumului de la radacina: creponez radacina si lungimile, tapez radacina, folosesc diverse pudre pentru volum pe care le aplic la radacina, usuc parul cu feonul cu capul in jos, acestea fiind doar cateva “metode”. Multumesc.

  87. Creponarea rădăcinilor de la interior, acesta ar fi unul din secrete… Succes dragelor !

  88. Secretul pentru volum de la radacina este creponarea parului de la interior!

  89. Secretul volumului de la rădăcină este creponarea părului de la interior.

  90. Secretul volumului consta în creponarea rădăcinilor de la interior, astfel parul capătă volum, ce durează câteva zile, sau mai bine spus până la următoarea spălare, și totodată ne putem bucura de volum fără a ne ingrasa părul! Un truc miraculos ce face minuni! I need this!

  91. Eu folosesc placa de indreptat parul, il intind in directia opusa a cresterii lui,in fiecare parte.

  92. In video am descoperit ca pentru avea volumul dorit secretul este sa creponezi radacinile de la interior. Eu pana acum am folosit o pudra speciala pentru volum cu taparea parului inainte.

  93. Pentru a avea volum de la radacina acestea trebuie creponate de la interior insa pana voi folosi aceasta metoda (adica pana voi castiga premiul oferit de tine ☺) folosesc alte metode ce imi sunt la indemana: usuc parul stand cu capul in jos, tapez parul cu un pieptene des si folosesc nelipsita pudra de volum, parul meu fiind foarte moale si lipsit de volum are nevoie de putin ajutor

  94. Bună!
    Secretul volumului este creponarea rădăcinilor de la interior.

  95. Secretul pentru volum este creponarea radacinilor de la interior!

  96. Draga Andreea,

    Pentru a avea volum la radacina, secretul este creponarea radacinilor de la interior. Alte variante încercate de mine ar fi uscarea parului cu capul în jos, taparea lui si, o variantă mai neortodoxa, șamponul uscat Batiste. 😉

    Mulțumim pentru oportunitate si sa ai o zi excelenta! 🙂

  97. Hello, beautiful 🙂 Si eu imi creponez radacinile, pentru inceputul unei coafuri mai …speciale, insa uneori, din comoditate, pur si simplu il usuc cu capul in jos, volum care intr-adevar, dureaza ceva mai putin. O zi faina!

  98. Buna!
    Evident, secretul volumului de la radacina este creponarea rădăcinilor de la interior. De asemenea, eu obisnuiesc sa imi usuc parul cu feonul tinand capul in jos. Chiar functioneaza!

  99. Pentru a avea volum la radacina,secretul esre creponarea radacinilor de la interior.

  100. Creponarea radacinilor de la interior.
    Imi mai usuc parul cu capul in Jos pentru volum!!

  101. Hey… volumul il putem da cu creponarea rădăcinilor de la interior una dintre cele mai folosite metode,dar si un tuns executat corect ne poate ajuta si da volum radacinilor fara a depune prea mult efort,eu sincer metoda pe care o folosesc si care ma ajuta este folosirea unui piaptan cu coada subtire o introduc la radacina ,ridic si pun putin fixativ:) bineinteles fiecare alege ce i se potriveste cel mai bine

  102. Secretul este creponarea radacinilor de la interior :* sa fie cu noroooooc!!! 🙂

  103. Pentru a avea volum la radacina, secretul este creponarea radacinilor de la interior sau uscarea parului cu capul in jos.

  104. Secretul este creponarea radacinilor la interior sau daca ai mai mult timp dupa ce te speli sa stai cu capu in jos pentru a avea volum

  105. Este foarte posibil ca tu să ai volum natural însă tunsoarea este cea care te dezavantajează. Fă-ţi programare la un stilist, acesta te va ajuta să alegi tunsoarea potrivită pentru tine, care îţi va adăuga volum natural părului tău. În general sunt recoamandate tunsorile scurte şi medii, care să nu depăşească lungimea umerilor, şi tunsorile ”în scări”, dacă ai părul uşor ondulat. În plus, sunt încă foarte hot tunsorile bob, lung sau scurt. Dar pentru doamnele si domnișoarele care nu prefera sa își taie parul, această metoda de al tapa radacinile este una foarte ingenioasa!

  106. Secretul este creponarea rădăcinilor sau, după fiecare baie, eu îmi dau parul în sensul opus cărării obișnuite, sau pe spate, pana se usucă, iar când îl dau pe cărarea obișnuită are volum.

  107. Pentru volum, secretul este creponare radacinilor de la interior.
    Eu mai folosesc pentru volum si peria rotatativa tot de la rowenta pa care o am de cativa ani ☺

  108. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  109. Pentru volumul de la radacina secretul este: Creponarea radacinilor de la interior.

  110. Secretul din videoclip pentru volum il reprezinta creponarea radacinolor de la interior 🙂

  111. Pentru volumul de la radacina secretul este: Creponarea radacinilor de la interior.

  112. Pentru a avea volum ,secretul este creponarea rădăcinilor de la interior.

  113. După spălare, îmi usuc întotdeauna parul ținând capul in jos, astfel obțin un par cu volum de invidiat.

  114. Pentru a avea volum la rădăcină secretul este creponarea rădăcinilor de la interior

  115. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  116. Nu am folosit niciodata aceasta metoda, neavand o placa de acel gen.
    Dar am alta metoda. Eu atunci cand vreau sa am volum, dupa ce imi spal parul si folosesc un balsam bun, mi-l usuc cu capul aplecat in jos. Sau folosesc difuzorul, acesta imi defineste buclele dar imi confera si volum.
    Multumesc !:)

  117. Hello! Multumim Andreea pentru pontul din acest video! Cum ai spus si tu pentru volum parul trebuie creponat la radacina la interior.

  118. Secretul pentru volum este creponara radacinilor de la interior. Este cea mai de durata solutie.
    De scurta durata se poate usca parul cu capul in jos si taparea acestuia la radacini. 🙂

  119. Pentru a da volum parului de pe calota,secretul este creponarea radacinilor de la interior cu ajutorul aparatului de stilizare Multistyler-ul Elite. <3 <3 <3

  120. Buna Andreea!

    Răspunsul este, creponarea rădăcinilor de la interior. I need it!!!❤️

    Cand vreau rapid un Look plin de volum incerc varianta uscatului cu capul in jos sau șamponul uscat Batiste deși stiu ca nu este tocmai sanatos pentru podoaba capilară.

    Multumesc si o zi minunata!
    Luiza

  121. Buna Andreea,

    Pentru volum, secretul este creponare radacinilor de la interior…insa daca nu ai absolut nici un tool la disponibil, asa cum mi s-a intamplat mie inaintea unei nunti, am luat 3 pahare de carton 🙂 si le-am folosit ca pe bigudiuri iar cu ajutorul clamitelor am tinut parul in jurul paharelor timp de aprox 30 min. Apoi am dat cu un pic de fixativ si hop si volumul:).

    O zi frumoasa va doresc,
    Laura

  122. La sugestia ta(si voi incerca) pentru volum la radacina este recomandata creponarea radacinilor de la interior 😉

  123. Secretul parului cu volum este creponarea radacinilor de la interior.

  124. Secretul parului cu volum este creponarea radacinilor de la interior.

  125. Secretul este creponarea de la interior. Insa functioneaza foarte bine si uscatul parului cu capul in jos

  126. Buna,
    Secretul volumului este creponarea radacinilor de la interior, cele pe care se sprijina intreaga coafura.

  127. Secretul unui par cu volum este creponarea parului la radacina, mai concret creponarea radacinilor de pe dedesubt, astfel incat sa sustina coafura. Un alt secret ar fi, in momentul cand uscam parul sa tinem capul in jos, astfel parul va avea mai mut volum ca de obicei. Pupici

  128. Secretul pentru volum este creponare radacinilor de la interior. Secret aflat datorită ție. Mulțumesc !!

  129. Secretul volumului este creponarea parului de la radacina. Eu de obicei imi usuc parul cu capul in jos, dar depinde si de tipul parului.

  130. Pentru volumul de la radacina secretul este: Creponarea radacinilor de la interior

  131. Pentru volumul de la radacina secretul este: Creponarea radacinilor de la interior.

  132. creponarea radacinilor de la interior, cele pe care se sprijina intreaga coafura, care nu vad lumina soarelui

  133. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

    1. Pentru volum secretul este creponare radacinilor de la interior

  134. Secretul volumului este într-adevăr creponarea rădăcinilor de la interior. Arată foarte bine. Aș încerca și eu. Metoda mea este pieptanarea parului cu capul in jos, însă nu iese atât de frumos ca și cu metoda creponarii. 🙂

  135. Pentru mine solutia parului cu volum la radacina este pudra,tapatul si creponatul.

  136. Putem conferi volum parului prin creponarea rădăcinilor de la interior cu placa, prin tapare sau folosind sampon uscat pentru volum. Am testat toate aceste trucuri! 🙂

  137. Creponam parul cat mai aproape de scalp si vom avea volum mult timp si parul nu se va mai murdari la fel de repede. 😀

  138. Trebuie sa creponezi radacinile firelor de par de la interior. Poti sa l si tapezi cu un pieptene cu dinti desi, sau sa folosesti foenul insistand la radacini.

  139. Raspunsul corect din video-ul urmarit este: Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.
    Variantele incercate de mine sunt spray-ul cu sare de mare , fixativul pentru volum si sampoanele uscate-pe toate acestea le-am aplicat la radacina parului si au avut efect asupra parului meu.
    Metoda fara produse de styling a fost cea de tapare care mi-a oferit un plus de volum parului.

  140. Ca să ai volum la rădăcină,parul trebuie creponat de la interior cum arată si in videoclip.
    Eu mai folosesc taparea cu piepten sau perie speciala.

  141. Hey .Răspunsul este creponarea rădăcinilor de la interior pentru a ridica părul de pe calotă. Pupici

  142. Secretul volumului parului constă în creponarea rădăcinilor la interior!

  143. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior . !

  144. Creponarea rădăcinilor la interior,pentru a ridica părul de pe calotă.

  145. Unul dintre secrete este creponarea parului de la rădăcină. Însă este foarte eficient și dacă îl tapam sau folosim pudră pentru volum.

  146. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  147. Secretul unui par voluminos este creponarea radacinilor din interior!

  148. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor parului de la interior.

  149. Bună. Pentru mai mult volum, creponarea parului pe interior la rădăcini, metoda aleasa de tine. De asemenea, cum si spus si tu, tapatul parului, într-adevăr nu este cel mai potrivit pentru zi, dar se poate efectua o tapare mai usoara care sa nu dea acea senzatie de tapare intensa.. O tapare perfecta este atunci cand firul ales sta perfect drept, dupa taparea lui; astfel noi putem opta pentru ceva mai putin intens. Cu siguranta, metoda aleasa de tine este cea mai facila si la îndemână daca avem cele necesare! Zi buna!

  150. Pentru volum, secretul este creponarea radacinilor suvitelor care nu se afla la vedere :).

  151. Secretul este creponarea parului de la rădăcină. Însă este foarte eficient și dacă îl tapam sau il uscam cu capul in jos dand cu mana prin el in toate directiile

  152. Pentru a da volum parului, acesta trebuie creponat de la interior.
    Trucul este simplu, rapid si nu va incarca parul cum o fac alte produse de coafat.

  153. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  154. Din punctul meu de vedere secretul volumului la rădăcină este da usuci parul cu capul în jos. O alta varianta ar fi sampon uscat sau creponarea parului la rădăcină.

  155. Secretul pentru un volum dorit este creponarea radacinilor de la interior.

  156. Secretul unui volum este creponarea rădăcinilor suvitelor interioare.

  157. Creponarea parului de la interior! Insa, atunci cand nu exista placa pentru a crepona parul, o poti face si din feohn! Usucă parul in sensul opus creșterii parului (lasi capul in jos :)) ) dupa care tapezi usor la rădăcini si gata! La mine funcționează!

  158. Creponarea radacinilor care nu se văd (cele de la interior)este soluția pentru a da volum parului!

  159. Secretul unui par cu volum este creponarea radacinilor de la interior, sau taparea lor in cazul in care nu dispunem de placa speciala.

  160. Pai in primul rand cred ca este important cum iti usuci parul.Din proprie experienta, acesta treebuie uscat in sensul opus cresterii acestuia sau cu capul in jos.Iar in cazul creponarii, creponarea radacinilor de la interior.

  161. Secretul meu este sca imi spal parul la 3 zile iar balsamul si masca de par nu aplic decat la varfuri , iar cand imi usuc parul imi tin capul in jos . Pentru un plus mai mare de volum tapez parul. :*

  162. Pentru mine secretul volumului de la rădăcini este creponarea parului si, în plus, pulverizarea unui strop de pudra de talc, în locul șamponului uscat. Pentru mine are un efect mai bun si îmi permit să o folosesc (având parul blond nu se observa) 🙂

  163. Pentru volum de la rădăcini, secretul este creponarea acestora de la interior.

  164. Secretul este creponarea radacinilor de la interior sau taparea acestora.

  165. Pentru mai mult volum folosești creponarea rădăcinilor care nu sunt vizibile. De asemenea eu folosesc pentru volum șampon uscat și tapatul părului.

  166. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior! Si uscarea parului cu capul in jos 🙂

  167. Buna, secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior, insa si un par curat cred eu 🙂

  168. Secretul volumului de la radacina: creponarea radacinilor de la interior!

  169. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor parului de la interior !!!

  170. Secretul volumului de la rădăcină este : creponarea parului de la interior !!!!

  171. Buna 🙂
    Secretul unui par cu volum este creponarea radacinilor de la interior.

  172. secretul volumului de la radacina este in primul rand folosirea samponului pentru volum,potrivit fiecarei texturi de par,dar si folosirea unei pudre pentru volum precum cea de la Matrix sau Taft.

  173. Creponarea rădăcinilor la interior,pentru a ridica părul de pe calotă.

  174. Creponarea rădăcinilor la interior,pentru a ridica părul de pe calotă.

  175. O tunsoare medie,in trepte,uscarea parului in sens invers cresterii,folosirea periei rotative(rowenta de preferat)pentru coafat,putin spray pt volum si gata coama de leoaica 🙂

  176. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor parului de la interior !!!

  177. Buna Andreea, secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior 🙂

  178. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior. Pentru a avea volum la radacina eu imi usuc parul cu capul in jos,rezultatul este unul spectaculos !

  179. Secretul unui par cu volum fara tapare sau alte produse este creponarea parului de la interior.

  180. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior!

  181. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior. Pentru a obtine volum la radacina eu imi usuc parul cu capul in jos, rezultatul este unul spectaculos!

  182. Pe langa trucul prezentat de tine. Prin creponarea parului. Eu folosesc si peria rotunda atunci cand imi usuc parul cu fheonul pentru ai da volum.

  183. Pentru a raspunde intrebarii videoclipului tau, as spune: “creponarea radacinilor la interior”. Dar as putea spune si uscarea parului cu capul in jos, folosind foenul. Pentru mine, aceasta este cea mai eficienta metoda (neincercand-o pe prima).

  184. Secretul pentru a da volum parului este creponarea radacinilor de la interior sau uscarea parului stand cu capul in jos.

  185. Secretul tau este creponarea radacinilor…eu imi usuc parul cu capul in jos pentru volum…sau folosesc,cateodata,pudra pentru volum…chiar ar fi minunat sa castig pentru ca vine ziua mea si imi trebuie un Multistyler

  186. Buna Andreea!! Multumesc ca ai impartasit si cu mine acest mic secret:Creponarea radacinilor de la interior. 🙂

  187. Secretul volumului radacinilor este: creponarea radacinilor incepand de la interior!

  188. Secretul unui volum de calitate este sa creionăm parul din interior la rădăcina! In acest fel parul nu se va încurca si va avea un aspect natural

  189. Secretul este creponarea radacinilor de la interior.
    Eu abordez o alta modalitate pentru volumul la nivelul radacinilor. Dupa spalarea parului ,usc parul cu feonul , prima data la radacina, iar la varfuri il las sa se usuce natural , astfel am un super volum. (utilizez sampon pentru volum, ma ajuta mult)

  190. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior!

  191. Secretul volumului este creponarea radacinilor de la interior 🙂 Imi doresc foarte mult sa castig, te urmaresc cu drag ! Te pup 🙂

  192. Creponarea radacinilor de la interior sau uscarea parului cu capul in jos as spune eu.Hope to wiiiin! 🙂

  193. Creponarea radacinilor de la interior, iar un “truc personal” uscarea parului cu capul in jos.

  194. Secretul unui par cu mult volum este creponarea rădăcinilor parului de la interior, ceea ce îl ridica de pe calota. Nu am mai încercat ideea aceasta pana acum, eu tapandu-mi parul de la rădăcină doar cu un pieptene.

  195. Pentru a da volum parului, secretul este creponarea radacinilor de la interior.

  196. Pentru a da volum parului, acesta trebuie creponat de la interior, este un truc simplu si rapid iar aceasta metoda nu incarca parul cum o fac alte produse de coafat. Eu ii mai dau volum uscand-ul cu uscatorul de par tinand capul in jos, si ii mai poti da volum aplicand la radacini pudra de talc. Te pup :*

  197. Bună, Andreea!
    Voi începe prin a-ti dezvălui micile mele secrete iar mai apoi voi răspunde și la întrebarea pe care ne-ai adresat-o.
    Având în vedere faptul ca firele mele de par sunt extrem de subțiri am tot căutat o mulțime de ,,trucuri” pentru a avea și eu o coafura cu volum. Internetul nu m-a prea ajutat dar în schimb le-am descoperit singura.
    Primul truc este: cordeluta/bentita – e foarte simplu. Eu o port pe durata timpului petrecut în casa iar când trebuie sa ies o dau jos iar parul se așează extrem de bine.
    Cel de al II lea truc este: un coc prins sus, în vârful capului sau de ce nu chiar și obișnuita ,,coada de cal”. Ei bine, da, acest truc oferă parului nu doar volum ci și vârfuri puțin ondulate.
    Sper ca te-am ajutat cu micile mele trucuri.
    Cu toate ca nu am câștigat absolut niciodată, îmi încerc norocul mai ales când vine vorba despre ingrijirea si aranjarea parului. Sper sa îmi oferi aceasta șansă pentru a putea spune ca da, internetul m-a ajutat în acest sens.

    Răspunsul pentru întrebarea adresata mai sus este: creponarea rădăcinilor de la interior.

  198. Pentru a da volum părului, rădăcinile trebuiesc creponate de la interior

  199. Creponarea rădăcinilor de la interior este secretul parului cu volum

  200. Creponarea rădăcinilor de la interior este secretul parului cu volum

  201. Bună Andreea.
    Pentru a avea volum părul, acesta trebuie creponat la interior. Eu mai folosesc și o pudră pentru redarea volumului, de asemenea mai recurg și la taparea parului. O zi frumoasă îți doresc. Te pup

  202. Volumul se obține prin creponarea șuvițelor de par direct la rădăcina acestora.

  203. Creponarea rădăcinilor de la interior sau eu mai încercam si taparea lor, dar putin mai lejera, cat sa nu fie observată.

  204. Creponarea rădăcinilor care nu se vad sau taparea cu un pieptene cu dinti desi dau volum părului.

  205. Creponarea rădăcinilor de la interior,sincera sa fiu era un secret si pentru mine

  206. creponarea rădăcinilor de la interior; de asemenea, eu folosesc un șampon pentru volum, iar parul îl usuc în sensul opus creșterii.

  207. Pentru volum este necesar creponarea radacinilor la interior. Pana sa urmaresc acest filmulet si sa descopar aceasta metoda, la mine functiona (ce-i drept nu pe durata mare) uscarea parului la radacina cu o perie rotativa si uscatorul la volum mic.

  208. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior!

  209. Secretul volumului radacinilor este creponararea radacinilor de la interior!

  210. E tare ideea pentru volum- sa iti creponezi pe interior radacinile. O sa incerc si eu. Sper sa fie chiar asa simplu- eu nu sunt foarte talentata la DIY 🙂

  211. Secretul volumului radacinilor il reprezinta creponarea acestora la interior. De mare folos!!

  212. Creponarea radacinilor de la interior. Si foarte bun este uleiul de ricin, si pentru volum si anticadere si regenerare.

  213. Pentru a da volum parului, acesta trebuie creponat de la interior. Este un truc simplu si rapid iar aceasta metoda nu va incarca parul cum o fac alte produse de coafat.
    Eu una, mai folosesc si metoda pieptanatului din spate in fata -> volum garantat 🙂

  214. Secretul prin care dai volum rădăcinilor, este creponarea rădăcinilor de la interior.

  215. Secretul prin care dai volum rădăcinilor este dat de creponarea acestora de la interior.

  216. Secretul unui par cu volum de invidiat este creponarea firelor de par de la radacina scalpului, pe interior, acele suvite care de obicei nu prea vad lumina soarelui.

  217. Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  218. Buna Andreea, secretul este creponarea rădăcinilor de la interior. Un alt truc utilizat de mine este folosirea spumei de păr care dă volum acestuia sau spălarea părului cu un șampon special pentru volum si de ce nu buclele făcute cu hârtie, am încercat și mi a ieșit superb. . Te pup. 🙂

  219. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior.

  220. Buna Andreea !
    Unul dintre “secretele” volumului de la radacina este cum ai zis si tu, creponarea radacinilor de la interior pentru a dat volum calotei. Un alt truc pe care il folosesc dupa ce imi spal parul,este sa il usuc cu feonul tinand capul in jos pentru a da volum la radacina, dar acest truc, cel putin in cazul meu, functioneaza doar in prima zi, apoi recurg la cel de creponat radacinile interioare.
    Succes tuturor! 🙂

  221. Secretul este creponarea radacinilor de la interior(cele pe care practic se sprijina toata coafura).

  222. Secretul pentru un păr voluminos constă în creponarea rădăcinilor de la interior.
    Un weekend plăcut, Andreea!

  223. Creponarea radacinilor de la interior. Pentru a da volum parului eu il usuc cu capul in jos si folosesc sampon uscat, e genial! Succes tuturor!

  224. Un secret ar fi creponarea radacinilor de la interior sau uscarea parului cu ajutorul uscatorului de par si o perie rotunda.

  225. Pentru volum secretul este creponarea radacinilor de la interior, cele pe care se sprijina intreaga coafura.

  226. Secretul e: GENETICA. Daca ai gene bune in familie, nu iti mai trebuie niciun produs…

  227. Buna, Andreea! Consider că secretul constă în uscarea părului cu capul în jos.

  228. Secretul volumului de la radacini este creponarea acestora de la interior .

  229. Buna Andreea.
    Secretul volumului de la radacina este creponarea radacinilor de la interior.

  230. Omg! Foarte tare! Imi doresc asa mult sa castig. So, secretul pentru un par cu volum consta in creponarea radaciniilor. Si sincer eu una nu m-am gandit niciodata la asta. Mersi de concurs. Duminica placuta! :*

  231. Secretul volumului constă în creponarea rădăcinilor de la interior 🙂

  232. O sa incerc si trucul tau, eu momentan ma folosesc de uscarea parului tinand capul aplecat 🙂

  233. Creponarea radacinilor de la interior .Cand imi prind parul in coada atunci il tapez.

  234. Secretul volumului radacinilor este: creponararea radacinilor de la interior!

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.