Delicii din bucătăria grecească. Preparate grecești pe care merită să le încerci.

Viața ne oferă un amalgam atât de straniu de dulci și amare. Truism, știu, unul care a ajuns să-mi bântuie gândurile. Și-s cam multe amare, dacă m-ar întreba cineva.

Motiv pentru care în ultima perioadă am stat mai departe de tastatură decât obișnuiam. Poate ai simțit asta din frecvența postărilor.

Pe de altă parte, dintre cele dulci – fiindcă pe acestea încerc să le amintesc cu precădere aici pe blog – aș menționa pregătirile pentru aniversarea bunicilor mei.

Amândoi își serbează în curând borna cu numărul 80. Dintre atâtea posibilități, ei s-au născut în același an, aceeași luna, aceeași zi.

Și fiindcă ne-am propus să le construim o amintire memorabilă cu această ocazie, una dintre surprizele pentru ei este bucătăria grecească (top 3 printre preferatele mele), cu care am dori să le facem cunoștință chiar de ziua lor.

Am făcut deja rezervare în oraș pentru toată familia, în speranța că le va plăcea să deguste ceva nou și atât de diferit de sarmalele și fripturile de acasă.

Așa mi-am și adus aminte că în cea mai recentă vacanță în Grecia am făcut documentare serioasă pe marginea bucatelor alese cu care vecinii de la sud ne-au primit de fiecare dată.

N-am apucat să-ți arăt și ție cu ce preparate tradițional grecești ai putea să-ți înnebunești papilele gustative. Dar o voi face acum, în speranța că nu este timpul pierdut.

Ulei de măsline extravirgin cu mirodenii
Ulei de măsline extravirgin cu mirodenii
Ulei de măsline extravirgin cu mirodenii
Ulei de măsline extravirgin cu mirodenii
Ulei de măsline
Ciuperci în ulei de măsline
Coș preparate grecești
Paste făinoase
Pastă de măsline
Sos de ardei gras galben
Sos de ardei gras roșu
Condimente grecești
Fructe confiate în miere
Marmeladă de ceapă
Marmeladă de roșii
Miere cu portocală
Migdale în miere
Rahat grecesc cu fructe și nuci
Arahide, susan, fistic
Halva

Fotografiile au fost realizate de noi într-o făbricuță cochetă din insula Thassos, ”Olis”.

Dacă-ți iese în cale (cu atât mai mult cu cât știu că destinația este una preferată de români), îți recomand să arunci un ochi în magazinul lor de desfacere, o cămară fascinantă, ce reflectă perfect specificul zonei.

Cu siguranță ai putea găsi una – alta de-ale gurii. Preparate tradiționale numai bune de dus acasă în locul magneților de frigider.

P.S.: Acest articol nu este o reclamă.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Delicii din bucătăria grecească. Preparate grecești pe care merită să le încerci."

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.