Cum sa ai o coafura frumoasa si naturala.

Andreea Ibacka - hair tutorialCe-ai zice daca astazi am vorbi despre asa numita coafura lejera si naturala?

Aia pe care o admiram prin reviste si o vedem la duduile de la tv.

Si iti propun din start sa convenim sa-i spunem asa numita coafura naturala, tocmai fiindca treaba cu naturalul e relativa in industrie.

Suna bine – ce-i drept – ba chiar impresioneaza audienta, dar nimic nu-i asa la prima mana atunci cand rezultatul apare pe sticla sau prin reviste.

Cel putin eu n-am auzit de vreun look ca de la muma-sa din burta prin pictoriale si reclame, ci mai degraba de un soi de neglijent studiat, musai cu volum si stralucire.

Ca asa sunt divele, divine si minunate pana in varfurile nedespicate ale parului.

Vorbim, carevasazica, despre genul de par natural cu care femeile nu prea se trezesc din somn dimineata.

Sau cel putin nu cele pe care le cunosc eu. Poate fetele din Dallas s-o pateasca, nu stiu.

Sau poate ca spun asta cu atata incredere, incat atunci cand o aparea vreuna sa-mi demonteze teoria si sa-mi distruga universul, se lasa cu jale mare.

Atat ii trebuie, sa apara nevinovata ca scoasa din cutie cand se da jos din pat, de juri c-a iesit de la coafor si nu din asternuturile ei personalizate cu balute de peste noapte, ca-i execut o tunsoare sa ma tina minte.

Zero spre unu periuta, sa nu ne strice noua piata.

par creponatLasand gluma deoparte, coafura mea de mai sus se incadreaza in descriere.

E de-un natural structurat usor de executat atunci cand ai indemanare. In mai putin de 15 minute, chiar.

Ai nevoie e un ondulator de par, un pieptene cu care sa netezesti si sa domolesti usor buclele la sfarsit (pentru un efect mai light) si o placa de creponat parul.

Da, da, n-am scris gresit, ai nevoie si de o placa de creponat parul.

Si chiar de nu dibuiesti unde mi-am creponat eu parul in imagine, te asigur ca am facut-o.

Trebuia sa rezolv intr-un fel si treaba cu volumul de la radacina, iar parul tapat imi da senzatia de frizura de nasa, in timp ce produsele de styling tind sa imbacseasca parul.

Am cautat, asadar, o varianta alternativa care sa combata fara drept de apel coafura in stil lins de vaca.

Si-am gasit-o la Alex.

Secretul e sa creponezi la radacina suvitele pe care se sprijina intreaga frizura, acelea care nu se remarca la exterior dar care isi aduc serios aportul la impresia artistica.

Asta fiindca odata creponate ridica parul de pe calota si-l infoaie cat sa stea cu volum pana la urmatoarea atingere a samponului.

Acestea fiind spuse, sper sa-ti prinda bine recomandarea de azi. Duminica placuta!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
5 comentarii despre "Cum sa ai o coafura frumoasa si naturala."
  1. Asa e, dar ar trebui precizat ca exista placa speciala pentru frise de la radacina, nu se foloseste placa de creponat clasica.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.