Corazon espinado pe motiv de datorie morala

Unhappy relationshipImpinsa temeinic de la spate… m-am decis sa scriu astazi despre relatii.

Despre cum evolueaza ele, despre cum ne amagim noi fetele si despre cum reusim sa ne furam singure caciula.

Despre autosugestii proaste si boi luati de la bicicleta.

Am cel putin cativa cititori aici pe blog care ma mustruluiesc in mod constant pe motiv ca nu dezbat mai des teme de corazon espinado, asa ca m-am hotarat sa le fac pe plac. Macar din cand in cand.

Si fiindca vreo cateva temerare si cu mine obisnuim sa iesim frecvent ”la un suc, ca fetele”, si sa barfim cate in luna si in stele pe subiecte de cuplu, m-as arunca sa afirm ca mi-am facut deja documentarea cu varf si indesat.

De fapt, taman de aici porneste cea dintai nemultumire pe care as dori sa mi-o manifest.

Cum Dumnezeu le iese lor, masculilor feroce din vietile noastre, sa nu scoata o vorbulita despre nevestele din dotare, indiferent de cate ore se intind la berica cu tovarasii, in vreme ce noi ne vaicarim si ne povestim de-a fir a par ce-au mai facut nefericitii de la ultima spovedanie si pana in prezent?

Apoi, trecand peste dilema fara de raspuns de mai devreme, iti spun deschis ca putine lucruri imi intra mai pe de-a-ndoaselea decat vesnica pomenire a discursului legat de cine pe cine foloseste in cuplu.

Scenariul relatiei bazate pe sentimente sincere si liber consimtite, in care el apare si dispare in ceata cu o recurenta demna de-un ceas elvetian – precis in momente strategic alese – imi suna atat de familiar incat aproape ca il gasesc sinonim cu procesul de calire si maturizare.

Ba chiar as indrazni sa afirm ca tare mi-ar fi placut ca lucrurile sa fi stat dintotdeauna atat de limpede precum stau astazi, la venerabila varsta bifata in buchetul vietii.

Ca-mi vine sa-mi dau palme retroactiv… cred ca e de la sine inteles!

A nu se deduce vreo secunda ca prin discursul meu ma dezmint de sleahta naiva in care m-am nascut.

Gasca binecunoscuta si drept Asociatia Nonprofit a Gainilor Comunitare Care Nu Stiu de Capul Lor atunci cand Se Indragostesc.

Cat despre greseli repetate si ironia sortii… toata povestea pleaca de la nefericita constientizare a orgoliului mare cat casa.

Acela ne indeamna aproape inconstient sa restabilim egalitatea in cuplu, ori de cate ori balanta a fost perturbata.

De aici conditionari imposibile, la pachet cu frustrari si neajunsuri pe masura.

Fireste, e usor sa dai sfaturi de pe margine. Paiul din ochiul alteia e intotdeauna mai vizibil si mai evident decat barda din ograda proprie…

Te intrebi la ce ma refer in mod concret?

La nevoia sado-masochista a doamnelor de a se cufunda in relatii complicate – unele din care s-ar putea oricand sustrage, manate de atata patimit, vorba aceea – pe motiv ca ”ii arat eu ce inseamna sa ti se raspunda cu aceeasi moneda si abia apoi ii dau papucii, dupa ce ma voi fi simtit razbunata”.

Palpabil: Daca el nu-ti raspunde la telefon 3 zile fara motiv, nu te desparti de el, ramai in relatie doar ca sa poti sa-i faci si tu la fel.

Daca el te suna doar atunci cand e beat si isi ia agenda la rand in speranta unui pat caldut, nu te desparti de el, ramai in relatie doar ca sa-l suni si tu sambata urmatoare de la Fratelli.

Daca el trece pe langa tine pe strada si se face ca nu te observa, nu te desparti de el, ramai in relatie doar ca sa-ti izbesti si tu umarul de al lui pe trecerea de pietoni si sa vorbesti interesata la telefon fara sa-i cauti privirea.

Daca el se plimba cu ”sora-sa” de mana pe strada in lipsa ta,  nu te desparti de el, ramai in relatie doar ca sa i-l prezinti si tu pe fratele tau ratacitor.

Si exemplele pot continua…

Problema e ca planul cu aratatul caii celei bune e valabil exclusiv pe termen scurt, puterea exemplului demonstrand valoarea pur teoretica a strategiei amagitoare, cu fiecare abatere din drum venita odata cu primul motiv de batut in retragere.

Stiu, ai putea fi tentata sa crezi ca planul tau e unul mai bun decat al altora, ca tu esti mai speciala si mai deosebita decat orice femeie a vazut vreodata lumina zilei pana acum – ceea ce da bine, ca si discurs motivational – insa de vei alege sa nu mai crezi in Mos Craciun, te vei raporta diferit si la capitolul acesta si vei recunoaste ca nici tu nu te vei tine de cuvant.

Spun asta pentru ca n-am intalnit vreo surata careia sa i se fi urat cu binele tocmai pentru ca ”i-a zis ea lui” – nenorocitului – vreo cateva.

Pana la urma, daca tot esti hotarata sa te desparti de inculpat, de ce sa n-o faci cat mai curand?

Cu ce te ajuta interminabilele freamate aferente pretextului de punere la punct a invinuitului?

Ai vreo fratie cu urmatoarea, ai vreun proces verbal de predare – primire pe care sa-l respecti?

Iti dau in scris ca de nu-i asa, in caz ca singura ta grija e sa nu-i ramai datoare… singura sansa de izbanda ramane sa nu-ti propui nicicand sa-l oftici.

Atunci cand singura vei alege sa te indepartezi de un barbat care nu-ti mai convine, nu sa-ti invoci ca e de datoria ta morala sa-l mai oftici nitel – chipurile pentru satisfactia personala, ca sa-l inveti minte si abia apoi sa-l lasi cu ochii in soare – vei izbuti ce toate dinaintea ta n-au reusit.

Sa scurtezi agonia si sa te simti razbunata. Simplu, vin la superoferta doi in unu.

[Sursa] foto.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
7 comentarii despre "Corazon espinado pe motiv de datorie morala"
  1. 1. Crezi tu ca barbatii nu vorbesc despre ce au acasa? Esti sigura?? :)))
    2. Tot ce ai redat tu aici, cu razbunare, cu „simtul datoriei”, etc. este mult prea imatur, astea cred ca ar trebui sa ramana la perioada liceului, undeva pe acolo. Eu una, la ai mei 25 de ani nu as putea sa fac nimic din ce ai precizat tu… Dar probabil inca mai regasim astfel de personaje si la varste mai avansate, cine stie..

    1. Alexandra, nu generalizez, dar statisticile nu mint cand vine vorba de mase. 🙂
      Esti un caz aparte, ceea ce e de bine, felicitari!

  2. Vrem sau nu sa recunoastem, toate am trecut prin asta la un moment dat 🙂
    Senzatia aceea ca rana ti se va vindeca doar daca ii platesti cu aceeasi moneda, sau ca orgoliul tau va fi intact(again!) daca ii demonstrezi ca si tu poti(si chiar mai bine decat el..) Ehe..
    Dar numai dupa ce am ales calea asta, unele odata , altele de mai multe ori, am realizat ca antonimul iubirii nu est ura ci indiferenta si ca se obtine greu…dar dureaza! 😉

  3. Sincera sa fiu, subscriu ideilor de mai sus -cel putin partial- insa intamplarea mea s-a terminat mult mai dramatic decat a trage ponoasele unei invataturi de minte.
    Se intampla acum cativa ani, perioada in care am fost cea mai indragostita fiinta din Calea Lactee si nu exista vreun grad de comparatie suficient de suficient incat sa-mi descrie fericirea. Dar cum orice e frumos trebuie sa aiba si un final -altfel nu ar fi poveste-, idila mea a luat o turnura de proportii asa ca am simtit eu ca e nevoie sa ma razbun. Razbunarea mea s-a bazat pe teoria „indiferenta trezeste interesul” asa ca am aratat (in mod absolut fortat si inconstient)cat de multa indiferenta si inaccesibilitate am putut, in ideea ca o veni el dupa mine la un moment dat.
    Teoria mea a dat roade, a venit. Insa rezultatul mi-a alimentat mandria, asa ca am devenit total inaccesibila in acelasi mod fortat si inconstient iar dansul, la un moment dat a renuntat.
    Nu numai ca am ramas cu regrete interminabile pricinuite de un orgoliu absurd, dar duc povara de a-l purta in suflet si astazi, dupa o gramada de timp.
    Invatatura mea e simpla: orgoliul se plateste scump.

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *