Ce să vizitezi în Dubai și în Abu Dhabi. TOP 13 atracții turistice în Emiratele Arabe Unite.

O prietenă de-a mea a plecat zilele trecute în Dubai. Cu gândul să bifeze prima vacanță la plajă pe timp de iarnă, ceea ce îți doresc și ție să ți se întâmple.

Cu bilet de avion și cazare luate din timp, aventura a fost una accesibilă. Și memorabilă.

Am fost și eu în Emiratele Arabe Unite. O dată în 2014, altă dată în 2015.

Așa că primul sfat pe care i l-am dat a fost să-și închirieze mașină. Prețurile pentru închiriere și carburant sunt mici, parcările sunt gratis, iar distanțele dintre obiectivele turistice, plajă și hotel sunt foarte mari.

Apoi, înainte să plece i-am făcut o listă. Cu locuri de văzut și experiențe de bifat.

Și fiindcă atâta m-a lăudat pentru ea, am hotărât să ți-o las și ție aici pe blog.

Sper să-ți fie utilă într-o zi!

DUBAI

  • Plimbare pe străduțele din MEDINA VECHE și prin talcioc. Și tot aici, să treci neapărat cu abra peste râu, durează câteva minute, te costă 1 dirham/ sens și are un farmec aparte;

andreea-ibacka-abra-dock

  • Plimbare pe chei prin MEDINA NOUĂ și prin talcioc. Aici canalele arată super, iar plimbarea cu gondola este grozavă. Apoi poți lua cina la o terasă pe malul apei;

andreea-ibacka-dubai-17

andreea-ibacka-dubai-13

andreea-ibacka-dubai-16

  • DUBAI MARINA, mai ales pentru o cină dansantă la o terasă pe malul mării. Aici vei găsi și restaurante care seara se transformă în discoteci;
  • DUBAI MALL, cel mai spectaculos mall din câte am văzut. Design incredibil, wi-fi free peste tot, un acvariu enorm, super brand-uri, dar și magazine “omenești”, spectacol de fântâni arteziene la ore fixe. Ai putea să mănânci la The Cheesecake Factory, fix lângă acvariu, au mâncare foarte bună. Un mall în care merită să ajungi chiar și numai pentru plimbare;
  • BURJ KALIFA, cea mai înaltă clădire din lume, 830 metri. Este chiar lângă Dubai Mall. Pentru urcare în clădire, caută să cumperi deja bilete, online. Teoretic, biletele se pot cumpăra și pe loc, însă e greu să găsești fără rezervare. Sau poți merge în prima zi de vacanță, să încerci să cumperi bilete pentru zilele următoare;

andreea-ibacka-dubai-28

  • MALL OF THE EMIRATES, al doilea cel mai mare mall din Dubai. Must see PÂRTIA DE SKI/ derdeluș din interiorul mall-ului. Închiriază ei echipament (salopetă și bocanci), dar ar fi bine să-ți aduci de acasă căciulă, fular și mânuși, care se găsesc doar la vânzare;

andreea-ibacka-dubai-33

  • JUMEIRAH BEACH, mai ales pentru poze. Aici vei descoperi în fundal celebrul hotel de 5 stele Burj al Arab. Ai putea merge înaintea plimbării prin Medina Nouă, care se află foarte aproape;

andreea-ibacka-dubai-24

  • THE PALM, primul grup de insule artificiale din lume. NU poți pleca din Dubai fără să ajungi aici. Accesul auto se face printr-un tunel pe sub mare;
  • Oprirea must have pe The Palm se face la HOTEL ATLANTIS. Aici alegi valet parking pentru 150 dirhami/ mașină. Vestea bună este că atunci când vei face consumație în hotel (chiar și o cafea), îi poți ruga să-ți ștampileze tichetul de parcare și astfel nu mai este nevoie să plătești parcarea. Ai de ales între o mulțime de restaurante și cafenele din interior;

andreea-ibacka-dubai-27

andreea-ibacka-dubai-26

  • CIRCUITUL DE FORMULA 1 DIN DUBAI.

andreea-ibacka-dubai-19

Între Dubai și Abu Dhabi sunt 130 km de autostradă luminată de la un cap la altul… deci, o nimica toată. Așadar, ce trebuie musai să vizitezi în ABU DHABI.

  • MOSCHEEA ALBĂ SHEIKH ZAYED, una dintre cele mai mari moschee din lume, o bijuterie arhitecturală. Aici parcarea este gratis, la fel și intrarea și închiriere unei robe. Totuși, ar fi bine să-ți iei de acasă câteva eșarfe/ șaluri, sunt mai multe locuri în care ar fi indicat să le porți;

andreea-ibacka-dubai-6

  • HOTELUL PALATUL EMIRATELOR, un hotel de 6 stele, care se și vizitează (anumite zone comune). Intrarea este liberă dacă mergi fără ghid, iar fotografiile din interior și exterior vor arăta spectaculos.
  • FERRARI WORLD, parc de distracții. Aici găsești cel mai rapid trenuleț din lume. Atât de rapid încât dacă nu vei purta ochelari îți vor țâșni imediat lacrimile.

P.S.: Astăzi, 1 Dirham = 1,1571 Lei.

Apropo de Emiratele Arabe Unite, am mai scris și anii trecuți pe subiecte conexe.

MONETAR DE DUBAI.

CUM SĂ TE ÎMBRACI ÎN EMIRATELE ARABE UNITE.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
7 comentarii despre "Ce să vizitezi în Dubai și în Abu Dhabi. TOP 13 atracții turistice în Emiratele Arabe Unite."
  1. Majoritatea obiectivelor le-am atins, deci sunt o persoana castigata. Multumim de recomandari de unele chiar nu stiam. Sunt superbe toate pozele.

Leave a Reply to Paul

Your email address will not be published.