Bubulina – episodul trei

Atunci cand ai pana in 1,20, o fata de ingeras si un zambet stirb, ti se iarta absolut orice. De la geamuri sparte la minciunele nevinovate, lasat apa sa curga pana la inundatie, trezit din somn vecinii sau desenat pe pereti.

O stim cu totii, din propria experienta. Fie ca ne aflam de o parte a baricadei sau de cealalta, respectiv pitici sau mamici si tatici.

Bine, bine, nazbatiile se iarta, dar mizeria ramane – la fel ca-n povestea cu cuiele care -normal – lasa gauri in usa chiar si dupa ce-au fost scoase de acolo.

Si daca tot am deschis discutia despre curatenia care se cere o data cu nazbatiile celor mici, hai sa ne referim putin la desenele de pe pereti. Desenele de pe pereti ale piticilor, vreau sa zic, cea mai raspandita forma de exprimare a talentului inca neslefuit.

Si pentru ca experienta ca mamica imi lipseste cu desavarsire – deocamdata – azi iti povestesc din amintiri din copilarie. Nu, nu dintr-a lui Creanga, ci din a mea, zisa in copilarie si Deea Ardeia sau Andreea Patratu.

Asadar, pe vremea cand locurile de joaca cu multe mingiute colorate la aterizarea de pe tobogan existau doar in filmele americane, atunci cand picturile pe fetele copiilor erau cel mult realizate pe furis, cu trusa de farduri a mamei, atunci cand filmele pentru copii erau disponibile doar pe caseta video si nu in cinema, iar iesitul la sifoane era o distractie in sine, noi, copiii de ieri – fie, de alaltaieri – ne distram pe cinste cu ceilalti copii de la bloc.

De regula faceam asta in aer liber, de cele mai multe ori in preajma barei de batut covoare din spatele blocului, acolo unde incingeam o “Frunza” de toata frumusetea. Sau un “Tarile”, un “Tara, tara, vrem ostasi”, “Flori, fete si baieti”, “Ratele si vanatorii”, “V-ati ascunselea”, “Sotronului”, “Elasticul” sau “La malai”.

Jocuri despre care pustii de azi au auzit – probabil – doar din cartea de istorie sau din lista de aplicatii pentru android.

Totusi, atunci cand din motive termice, sa le zic asa, nu dadeam adunarea in spatele blocului, intalnirile se tineau acasa. La noi acasa, respectiv la frati-miu in camera, sau prin vecini. La scara doi, cel mai adesea. Etajul trei.

Si cum pe vremea aia jocul de-a mama si de-a tata avea multe necunoscute, jocul de-a doamna educatoare/ invatatoare parea mult mai distractiv. Si foarte la indemana in spatiul restrans de la bloc.

Normal, prima recuzita de care aveam – indiscutabil – nevoie in jocul nostru de-a scoala a fost o tabla. Dar cum tablele astea moderne, cu marker, au aparut mult mai tarziu, de fiecare data ne vedeam nevoiti sa impovizam cum putem. Ca orice copii descurcareti, care nu se lasau descurajati cu una, cu doua.

Si cea mai la indemana “tabla” pe care am gasit-o la vremea respectiva a fost chiar unul dintre peretii din dormitor. Perete pe care am desenat, am facut liniute si bastonase, am aruncat la intamplare cateva cifre si, bineinteles, ne-am semnat la sfarsit.

Ca si cum, voit chiar, ne-am fi dorit sa inregistram cumva nazbatia in contul personal. Cu toate ca – fireste – nu asta ne era vreodata intentia. Ba chiar dimpotriva. Dar, din pacate, numele era pe atunci singurul cuvant pe care-l puteam scrie corect. Si tare ne mai mandream cu asta.

Asa cum banuiesti deja, din cauza ca anii ’90 n-au fost chiar cei mai buni ani pentru import si nici pentru productia romaneasca, peretele nostru din dormitor a stat asa mult si bine. Pictat, adica.

In 2013, in schimb, cu Cif Cream Ultra White poti curata imediat mizeria de pe pereti. Si cand spun “imediat” ma gandesc la cat ai spune “hai sa te vedem, mai picteaza inca o data peretele, mai prichindelule!”.

Cu alte cuvinte, oricat de incapatanat ar fi cel mic si oricat de mult i-ar lua sa inteleaga ca pentru operele lui de arta e mai potrivita celuloza decat rigipsul sau BCA-ul, poti sa stai fara grija. Asta pentru ca Cif curata toate urmele de creion si acuarela de pe pereti. Fix asa cum se intampla in videoclipul de mai jos.

Si pentru ca tot ne pregatim pentru curatenia de Pasti, iar eu ti-am promis ca premiu un nou kit complet de curatenie de la Cif, te invit – inca o data – la concurs.

Astept sa-mi scrii ce planuri ai cu casa ta inainte de Inviere. Adica sa-mi spui daca faci curat, cum faci curat, pentru cine faci curat. Sau de frica cui? :p

Premiul va merge – ce de fiecare data – catre cel mai original comentariu. Asa ca hai, povesteste-mi fara rusine.

Te astept sa te inscrii in concurs pana duminica 14 aprilie, ora 18:00.

Bafta!

L.E.: Castigatoarea este Serafimciuc Claudia. Felicitari!

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
22 comentarii despre "Bubulina – episodul trei"
  1. Mama si viitoare soacra(daca lucrurile merg spre directia de nunta) isi doresc ca eu sa fiu o gospodina exemplara, de gatit m-am apucat anul trecut si nu la casa mamei, ci la gagiu, el de foame nu a murit si noaptea a putut dormi linistit, burta nu-l durea. Acu cand vine vorba de curatenie, mama mea o tine intr-o singura idee, daca casa nu-i curata, e semn ca fata nu-i buna de maritat, asadar de luni incolo prestam la a curata bucataria + un var pe tavan si frecat tot ce misca prin casa, cel mai mult urasc sa sterg geamurile si oglinda, mereu raman urme:( insa iubesc sa bat covoarele, toata energia mea negativa fuge cand dau cu paleta in covor si iese prafuuul. Una peste alta ne-am dotat avem detergent de geam, de pardosele, de faianta si inca ceva ustensile ptr frecat dar dar niciodata nu strica un produs in plus, mai ales ca am un scop precis, sa ma marit la un moment dat :)!

  2. Buna Andreea,eu pot sa iti spun ca fac curat de paste,dar nu de frica cuiva,ci doar ca sa sinmt ca a reinviat si casa mea,o data cu Invierea DOMNULUI IISUS HRISTOS.Este o mare bucurie,cand iti vezi casa in ziua de Paste cum renaste sub privirile pasarelelor de la geamuri(pe care le hranesc dimin cu resturi de paine),sau cu mirosul florilor de primavara din glastra,alaturi de cosul cu iarba verde plin cu ousoare rosii,ca nu mai vorbim de pasca cea mareata.

  3. Ma enerveaza la culme curateniile facute cu un scop anume. Facem curatenie de cate ori e nevoie nu pentru ca e Pastele sau Craciunul. Pai in cateva zile libere de sarbatoare ar insemna sa le petrecem muncind pe branci? Unde mai e sarbatoarea in cazul asta? Muncim pe rupte apoi dormim inevitabil si din nou, la birou. Asa ca, eu nu fac curatenie de Paste, fac in mod curent destul de bine si astfel ma pot bucura de toate zilele libere si pot simti cu adevarat sarbatoarea.

  4. Buna! Stii cumva daca acest Cif curata si petele de ulei de pe pereti? Pusesem niste ulei aromat si ramanand fara apa,a pocnit si mi-a innegrit peretele.

    1. Cif spray pentru bucatarie curata petele uleioase de pe suprafetele lavabile. Deci, daca e var lavabil ai scapat 🙂

  5. Curatenie fac mereu,sunt si eu o bubulina gospodina 😀 respect curatenia de Paste ,Craciun.
    Pestele de anul asta il sar sunt in curatenie generala adica daia cu pereti,vopsea,parchet…:( nu vreau sa ma gandesc ce ma asteapta dupa.

  6. Cred ca “treaba asta” -curatenia de Pasti si de Craciun nu mai este la moda, era cand eram noi mici si o sapatamana intreaga spalam la geamuri si bateam covoarele si mama gatea 3 zile, etc.
    De cand m-am mutat la casa mea fac curat cand am chef, timp sau cand este necesar.Anul acesta de exemplu nu o sa ma omor cu scuturatul de covoare,oricum nu am covoare :)) oricat de curat as face baiatul meu de 2 ani si jumatate in maxim doua ore ar scrie ceva pe pereti cu carioca, ar desena o oita cu iaurt pe parchet sau cand nu sunt atenta s-ar apuca si el sa spele usile de la camera cu niste capsuni care nu mai intra in burtica lui. Asa ca mai mult ca sigur nu o sa ma straduiesc asa de tare, o sa vem o scurta intalnire de familie si o sa impartim sarcinile, : eu cu fimea din burtica (sunt insarcinata in 6 luni) o sa facem curat prin dulapuri , sotu sterge praful si da cu aspiratorul, iar juniorul strange jucariile , de spalat geamuri si faiante poate o pacalesc pe mama si pe socrela, asa ca nu astept decat produsele ca sa ma apuc :)))

  7. Curatenia de Paste…curatenia de Craciun sau de orice alta sarbatoare mai mare din timpul anului…un adevarat chin…asta insemna pentru mine atunci cand locuiam cu parintii! Batut covoare – obligatoriu, sters geamuri – obligatoriu, curatenie in dulapuri – ca sa vezi…obligatoriu!!! Ei bine…acum, de cand locatia a fost schimbata:)tot acest chin a luat sfarsit,ma rog…aproape in totalitate, pentru ca si acum este obligatoriu sa spal geamurile:)chiar inainte de Paste…parca cineva sta sa se uite la geamurile mele, dar na…reminescente din perioada amintita anterior…Facand curatenie temeinica in fiecare saptamana…din obsesie proprie, si nu de frica vreunuia sau altuia:)este foarte simplu si usor sa intampin Pastele cu o casa curata…

  8. Curatenia presupune redecorare, in limita posibilitatilor (de obicei asta presupune noi tablouri, noi decoratiuni realizate manual, si pentru ca tot ai amintit, pictarea peretilor, cu gust si talent[am pictat fluturasi bleumarin pe un fundal albastru deschis si au fost foarte apreciati mai ales in compania unor masti de carnaval made in Italy, asadar am scapat de dojana]); de asemenea, pentru ca sunt un mic artist in timpul liber, trebuie musai sa pregatesc decoratiuni pentru masa de paste, sa cumpar o noua fata de masa si servetele in ton, sa ajut la sters praful si la dat cu aspiratorul (in principal pentru ca papagalul meu imprastie cojile de la seminte/mei peste tot si zboara in liniste in toata camera, de parca ar fi in vacanta) si sa ma relaxez, ulterior, la playstation cu toata familia:) Cam asa stau lucrurile acasa, greu este al matusii, iar bucataria nu e a mea inca, dar simt ca va trebui sa fac pasi cat de curand in ea si nu doar pentru a face prajituri:) Zi frumoasa mici/mari artisti in ale curateniei!

  9. La noi in casa anul asta va fi motiv dublu de curatenie: la sfrsitul lunii mai va aparea Prichindelul si nu vrem sa vina si sa ne gaseasca nepregatiti (cel putin din punct de vedere curatenie).
    Plus ca de o saptamana ne-am apucat de schimbat balconul, am dat jos pe cel vechi si subrezel din lemn si am trecut la termopan. Dupa ce s-a montat belconul, evident ca a trebuit reparat, plus ca lucrurile nu ne-au mai convenit asa cum erau inainte si ne-am mai apucat de schimbat pe ici pe colo cate ceva. Si uite asa ne lungim cu un “amarat” de balcon de mai bine de o saptamana, dar sper ca weekendul asta sa fie gata. Apoi urmeaza curatenia, ca s-a facut al naibii de mult praf care a fost transportat in toata casa si cu ocazia asta va fi curatenia generala inainte de Paste, ca doar nu mai e mult pana acolo. Spalat perdele, batut/ aspirat covoare, dat praf afara si facut loc in sifonier pentru noul membru al familiei :).

  10. Buna,Andreia Ardeia(ma amuzat apelativul)SF.PASTE e o sarbatoare inchinata Domnului nostru Isus Hristos dar si a copiilor pt ca e vancanta soare joaca pe toate ulitele dis de dimineata pana seara fara griji.De aceea noi cei mari trebuie sa ne pregatim atat casa cat si sufletele mai curate in intampinarea acestei sarbatori.Cand eram si micuta la mine in familie eu sunt mezina deci nu prea ma omoram cu de astea de/ale casei,apoi am devenit maricica si eu eram mana dreapta a mamei asa ca participam la curatenia casei,asa din astea mai mici spalat geamuri sters praf etc.. ca baza era la mamica mea.Fratii mei erau carcotasi spuneau ca nam sa stiu a face nmc in ale casei,pt faptul ca nu prea ma implica mamica mea,si mai de gura lor imi era rusine. Acum sunt un adult si imi aduc aminte cu drag de scumpa mea copilarie care nu poate fi uitata.

  11. Hm! Trebuie sa recunosc, inca de la inceput, ca sunt una dintre persoanele care nu sta toata ziua in mana cu carpa/peria/mopul/aspiratorul/alte articole asemanatoare. Mai mult decat atat, am simtit intotdeauna ca, in momentul in care am apropii de aspirator ma apuca o stare de nervi absolut ineplicabila. Carpa de parf imi da senzatia de Cenusareasa, iar mopul…vai…mopul imi starneste lacrimi amare. Probail ca intr-o alta viata am fost femeie de serviciu sau vreo sluga prin haremurile turcesti, pentru ca alta explicatie nu ar exista pentru aceste simtaminte.
    Prin urmare, spiritul acesta funebru al inceputului si al facutului curateniei a dezvoltat in mine un alt simt si anume cel al pastrarii curateniei. La gandul unei noi revederi cu obiectele de tortura, m-am educat sa fac cat mai putin deranj si mizerie prin casa. Si cum intotdeauna suma viciilor si a altor lucruri care ne caracterizeaza este constanta, am constatat ca, pe cat imi sunt de urate obiectele de tortura, pe atat imi este de placut sa pastrez curatenia si sa traiesc in ea.
    Asadar, curatenia de Paste la mine in casa nu inseamna nicidecum intoarcerea camerelor cu fundul in sus, cateva zile pierdute, mii de clipe petrecute frecand petele persistente de pe parchet si sute de boabe de transpiratie pe frunte. Nu…la mine curatenia de Paste inseamna un sters de geam, pentru luciu, pentru ca oricum el este curat, deci nu trebuie sa insisi prea mult asupra lui. Mai inseamna un aspirat de covoare in tihna, pentru ca oricum ele sunt batute pe rand, cate unul, inzile absolut intamplatoare si tot in tihna. O sa intevin si pe gresie si pe parchet, tot cu un luciu final si cu “imbracarea” cu haide de primavara a acestora, respevtiv covorasele de anotimp cald. Poate o sa insist mai mult in baie, pentru ca oricum e mica, dichisita si garnisita cochet…
    Ce-mi mai trebuie? Produsele Cif…absolut recomandate unei femei moderne careia nu-i place sa se speteasca cu munca si curatenia inainte de Paste! 🙂

  12. As putea sa iti spun povestea usii din bucatarie, transformata in tabla pe cand eram eu mica, sau povestea peretilor din Toata casa acum cand fetita mea este mica. Am crescut cu libertatea de ma dezvolta armonios si lasata sa imi creez amintiri de care sa ma bucur cand voi creste, amintiri legate de curatenia de Paste, de Craciun, amintiri de tabla-usa de bucatarie, sau de framantat gogosi (ulei amestecat cu faina)direct pe ”macat”-cuvertura copilariei mele. Si astazi am acel macat, dovada a harniciei mele. Fetita mea beneficiaza de aceleasi libertati ca si mine, din aceeasi dorinta pe care a avut-o mama mea: amintiri frumoase si calde, ce ne insenineaza reuniunile de familie. As putea sa iti trimit cateva poze ca dovada a creativitatii copilei mele dragi…dar nu stiu cu. Ma bucur ca nu sunt singura persoana ce pastreaza amintiri dragi ale copilariei din scara blocului sau de la canapeaua din fata curtii bunicilor.

  13. libertatea de A ma dezvolta…dar nu stiu cuM…scuze pentru erori…

  14. Buna Andreea, e prima data cand iti scriu cu toate ca te citesc de mult si ma amuzi teribil :)). Eu locuiesc doar cu iubitul si cu draga mea pisica lasatoare de par pretutindeni. Deci curatenia mea va incepe cu batutul covoarelor si cu spalatul lor in curtea betonata a parintilor mei dragi. Va continua cu spalatul perdelelor (rupte bineinteles de felina mea, intr-o criza de personalitate, deh, are o personalitate puternica precum stapana) si se continua cu geamuri, baie bucatarie. La toate astea bineinteles ca va participa si al meu iubit ca altfel nu vede oua rosii de Paste si nici drob si nici pasca. Toate astea le fac pt. noi 3 si din dragoste pt casutza noastra draga si primitoare. O fac mereu cu drag si spor…. mai injur asa printre dinti cand se mai rupe cate o unghie de la atata frecat, dar asta e, doar sunt si gospodina printre altele. Te-am pupat si sper sa castig acest cadou super util oferit de CIF.

  15. Buna Andreea,
    Ca de fiecare data eu sunt desemnata sa curat baia si bucataria deorece sunt cea mai meticuloasa din familie:p. Iti citesc blogul in fiecare zi impreuna cu mama mea si nu as fi trimis acest comentariu daca nu ma ruga ea, se pare ca isi doreste tare mult acest premiu pt ca pana acum nu am mai avut astfel de cereri din partea ei. Zi frumoasa si weekend minunat sa aveti.

  16. buna Andreeea,eu fac curatenie cu ce produse am la indemana,nu am posibilitatea sa imi cumpar produse ca Cif,sau alte produse,pentru ca sunt schumpe.Sunt maritata cu 2 copii micuti,si ink nu am de lucru nimiksi nici sotul,si asa de unde bani pentru cumparat produse pentru curtenie.O zi frumoasa incontinuare,iti citesc blogul cand pot,asa e cu copii mici.TE pup si multa sanatate si mult succes incontinuare!!!

  17. Eu n-am scris niciodată pe pereți, ci doar pe ușa camerei : )) cu cretă albă.. Cât se chinuia mama să o curețe de fiecare dată! : ))

  18. Ati observat neconcordanta din spot? Incepe sa stearga cu o laveta galbena si cand termina are una albastra. 🙂
    Ups, probleme la montaj. 🙂

Leave a Reply to Dana

Your email address will not be published.