Bubulina – episodul sapte

Cand vine vorba de biciclete, m-as putea numi conservatoare.

Cu toate ca imi place sa cred ca-s doar o nostalgica cu suflet de artist.

De ce spun asta?

Fiindca in 2013 inca-s fericita posesoare a unei biciclete post-decembriste cu nume de calut inaripat, de care pur si simplu nu ma indur sa ma despart.

Care bicicleta… sta acum mai mult sprijinita de-un gard de sarba din boxa 3 pe 1 metri a bunicilor mei. Acolo unde n-o vede lumina soarelui.

Si cand nu sta sprijinita de gard, inseamna ca n-are loc de zacusca si de borcanele cu dulceata. Si atunci se reazama de-un perete, ostenita de deceniile ce-au trecut peste ea.

Si fiindca patina timpului nu iarta pe nimeni, la fel si petele dificile, bicicleta mea nu-i tocmai in cea mai sexy forma. Cu toate ca a fost „piesa” la vremea ei.

Acum e piesa de muzeu, in schimb.

Dar revenind la 2013, atunci cand am vazut acum cateva zile filmuletul Cif Series – episodul sapte eram chiar in vizita la locul cu pricina.

Nu in boxa, ci vreo 6 etaje mai sus, la bunicii mei acasa.

Si cand le-am aratat ca Cif Cream curata nu numai petele din baie si bucatarie, de pe gresie, faianta sau electrocasnice, ci si pe cele dificile de pe biciclete, pana sa apuce sa intre genericul de final bunica-mea deja sarise spre dulapul cu produse de curatenie si bunica-miu deja sarise in papuci, sa coboare la subsol si sa-i execute bicicletei de muzeu un polish de toata frumusetea.

I-am convins cu greu ca in cazul batranului Pegas nu se mai poate face nimic, dar e bine sa stii ca pentru bicicleta ta – aia contemporana – Cif poate face minuni.

Te las sa te convingi:

Premiul CifSi fiindca sigur ti-ar prinde bine un kit complet de curatenie de la Cif (identic cu cel din imagine), te provoc sa-mi spui care e cea mai frumoasa amintire legata de bicicleta ta.

Premiul abia astept sa ia Posta spre autorul celui mai original comentariu.

Si-ti mai spun ca ai timp sa-ti amintesti toate nazbatiile pana duminica, 9.06.2013, ora 18:00.

Bafta!

P.S.: In caz ca te intrebi – si chiar daca nu te intrebi – iti spun ca la 75 de ani, bunicii mei sunt tare sprinteni. Si asta fiindca bunica-miu e fost campion balcanic la aruncatul cu maslina, iar bunica-mea gateste pe 8 ochiuri deodata. Ceea ce-i mentine in forma. 🙂

Later edit: Dana e castigatoarea saptamanii, cu povestea ei de dragoste pe doua roti. 🙂

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
26 comentarii despre "Bubulina – episodul sapte"
  1. Buna Andreea!
    am fost putin sceptica pana sa ma hotarasc sa raspund concursului tau deoarece niciodata nu am castigat nici un concurs; dar cine stie ce va fi de data asta….
    cea mai frumoasa amintire legata de bicicleta mea este de la varsta de 9 ani cand parintii mi-au promis ca daca iau premiul intai o sa-mi ia o bibilceta; si asa s-a intamplat, am primit cadou o bicicleta pegas albastra (o am in ochi si acum) cu care m-am plimbat toata seara impreuna cu vecinul, de a doua zi aveam febra musculara. nu stiam prea bine sa merg cu bicicleta, dar imi amintesc ca atunci cand m-am urcat pe ea am reusit sa-mi tin echilibrul foarte bine;
    te pup!

  2. Bineinteles ca una din amintirile legate de o bicicleta este o cazatura zdravana, una care si-a lasat urmele destul de adanc si care se vede si acum 😀

  3. cu 36 de ani in urma pegasul era lait-motivul intalnirilor mele cu …primul baiat de care m-am indragostit. faceam curse prin cartier, sau le lasam sprijinite in suport, in parc, cu noi pe o banca, alaturi. am crescut mari, bicicletele nu si-au mai gasit locul nici in viata, nici in boxele noastre; si noi ne-am departat..cale de doua casnicii-lumina.
    intr-o buna zi ne-am reintalnit. singuri amandoi, nici macar bicicletele copilariei nu ne mai insoteau. am descoperit ca putem fi …la fel de doi ca in urma cu atatia ani: avem deja 4 ani de casnicie, cu mai multi copii care ne deschid usa…care fac galagie si emit pretentii de chestii culinare „ca la mama”.
    da, bicicletele sunt o amintire vie pentru noi 🙂
    p.s. : am raspuns provocarii nu din cauza premiului(eu oricum folosesc CIF), ci din cauza amintirilor:)
    p.s.2: nu, nu avem biciclete: orasul in care locuim are mult prea multi caini vagabonzi, care au o pasiune ciudata pentru rotile care se invart:(

  4. Buna Andreea,ma numesc Catalina,cea mai frumoasa amintire a mea este aceea cand am invatat sa merg pe bicicleta,la bunici la tara.Bunicul avea un pegas rosu,iar eu mica de statura l-am plans pe bunicul vreo 2 zile sa ma invete sa merg pe bicicleta,cand am invatat cat de cat,ma plimbam pe strada si o vecina de-a bunicilor era la poarta,eu entuziasmata ca pot merge pe bicicleta am intrat intre picioarele ei desi ma anunta-se din inainte sa nu cumva sa dau peste ea:)),nu o sa uit asta toata viata!!te pup

  5. Prima amintire cu bicicleta … Aveam vreo 6 ani cand m-am incumetat sa incalec bicicleta , iar fratemiu era instructorul. Parca ieri a fost , o zi de vara frumoasa , un pegas de culoare verde , model vechi , caci era prin 97 si eu , foarte hotarata. Am pus piciorul pe pedala si m-am chinuit sa ajung la scaun , desi acesta era lasat in jos de tot, iar fratele meu , bravu , tinea bicicleta de scaun sa am exhilibru. Am mers asa vreo 100 de metri , bucuroasa tare , pe cand , mi-am dat seama ca bravu meu instructor statea de povesti cu careva la vreo 50 de metri in spate si ghici ce? m-am emotionat si am cazut in cap . Si in ziua de azi ma intreb , Ce-o fi fost in capul lui atunci?!

  6. Eram la munte cu parintii si l-am convins pe tata sa vina cu noi (eu cu surorile mele gemene)sa ne ajute sa ne tinem echilibrul. Tata, nestiind ce il asteapta, a acceptat. Avand doar o bicileta , am inceput pe rand. Prima am fost eu. Desi drumul era in panta, totul a decurs bine. Cand am urcat nu a fost asa de greu, mai ales ca eram impinsa de la spate. La coborare tata a ramas in urma iar eu uitasem sa intreb cum se pune frana. Problema nu ar fi fost asa de mare daca nu as fi auzit in spatele meu zgomotul unei masini. Am intrat in panica si am inceput sa ma agat disperata de buruienile de pe margine ca sa ma opresc. Culmea e ca pe acea portiune erau numai tufe de mure si zmeura. Am suportat zgarieturile, oricum nu le prea simteam in acel moment, iar apoi m-am aruncat in sant. Revoltata ca nu am fost anuntata ca vine masina si in acelasi timp bucuroasa ca mi-am salvat pielea, m-am uitat in urma mea. M-au apucat nabadaile cand am vazut ca „masina” era de fapt o chestie dintr-aia ce e putin mai mare decat o bicicleta, dar in schimb foarte zgomotoasa, condusa de un pusti de 10 ani pe care il apucasera durerile de burta de la atata ras, vazandu-ma tavalindu-ma prin santuri 😐 Culmea e ca atunci cand a ajuns in dreptul meu a reusit sa isi adune puterile si sa strige catre mine un „BAU!” apoi sa izbugneasca iar intr-un ras mai zgomotos decat motopartul pe care il conducea 😐
    p.s. Pun facaletul pe cel care rade 😛

  7. Intamplarile sunt multe, bicicleta e doar una. Eram in anul 1999 cand camasile aveau imprimeuri bizare iar barbatii parul lung si vesel. Era anul in care incepusem sa ma simt mare caci urma sa merg pentru prima oara in clasa intai. Asa ca, pentru a marca fericitul eveniment, am primit o bicicleta cadou cu rotite ajutatoare. A durat 3 luni sa deprind mersul pe bicicleta, si la sfarsit de Septembrie calduros am dat jos rotitele.

  8. Buna, intamplari multe, cazaturi multe, copilarie! Asta inseamna bicicleta pentru mine. Insa cea mai draga e legata de prima bicicleta primita in dar de la bunicul mei de ziua mea onomastica adica de Florii. O bicicleta simpla albastra cu care mi-am realizat niste minunate semne in genunchi purtate cu mandrie si astazi. Bunicul m-a invatat sa si pot conduce noua mea mandrie de bicicleta, traind la tara imi amintesc cu mare bucurie de trenuletele facute cu prietenii alaturi de bicilete, chiar daca traind departe de Bucuresti, undeva in inima Transilvaniei nu stiam inca nici macar de televiziunea prin cablu. Totusi sunt foarte mandra ca pe acea bicicleta au invatat si surorile mele sa invete aceasta arta a echilibrului iar in final a ajuns la un copil care din pacate nu a avut bunici atat de darnici desi sunt sigura ca si-ar fi dorit insa posibilitatile materiale nu le permiteau acest lucru fiind convinsa ca astfel de lucruri sunt traite si de alti copii, din pacate, in ziua de astazi.

  9. Bunicul meu avea o bicicleta bleu, nici macar nu era Pegas pentru ca nu-si permitea. Era o bicicleta cu sa inalta la care ajungeam din ce in ce mai bine cu trecerea anilor :)Bineinteles ca si eu tot pe bicicleta bleu am invatat sa merg pana mi-am transformat ambele picioare in bleu 🙂
    S-a stricat de 1000 de ori de-a lungul timpului, i-a schimbat tot ce se poate schimba la o bicicleta, dar revopsita a fost tot timpul cu acceasi culoare, O cluoare pe care o iubesc si astazi pentru ca imi aminteste de tataie si de bicicleta lui …

  10. prima amintire cu bicicleta este aceea care atunci nu a fost deloc amuzanta dar acum cand imi aduc aminte este a fost cea cand incercam sa invat sa merg pe bicicleta era pentru prima oara cand ma urcasem pe ea si am luat o cazatura zdravana dar cel mai tare este ca eu aveam 9 ani iar bicicleta era pentru copii de 2-3 si avea si rotii ajutatoare in spate.

  11. Cea mai frumoasa amintire cu bicicleta incadreaza copilaria alaturi de tatal meu pe care l-am pierdut acum un an. Obisnuia sa-mi faca toate poftele. Intr-o minunata zi de primavara a venit de la serviciu putin mai tarziu decat de obicei. Avea o privire ca atunci cand imi ascundea ceva, era tacut si zambitor. M-a rugat sa-l insotesc la garaj, nerabdatoare l-am ascultat. Imi cumparase cea mai frumoasa bicicleta albastra, dar un albastru frumos – cum e cerul senin de la munte. Pentru ca nu stiam sa merg pe bicicleta foarte bine la vremea aceea, am mers impreuna la stadion. Ma simteam in al noualea cer si nu stiam cum sa ma mai bucur. Incercam sa-mi tin echilibrul si sa si pedalez in acelasi timp, iar tata imi spunea sa tin ghidonul drept si zambea. Vreme de o ora mi-am dat silinta sa invat. Si am reusit. Ma tinea de sa si stiam mereu ca e mana lui acolo si ca era imposibil sa cad. Avea o incredere teribila in mine. Cand si-a luat mana de pe sa eu am continuat glorios. Dupa vreo 20 de metri m-am oprit si l-am intrebat pe tata daca a fost bine. Si mi-a raspuns ca da, ramas pe loc, cu mult in urma mea.

  12. frumoase comentarii si amintiri, am retrait si eu clipele copilariei ratacite si readuse la viata prin citirea comentariilor voastre, amintirea mea cu bicla nu o scriu … asa.. ca nu vreau, nu ca nu este frumoasa dar las pe altii sa castige premiul.
    cu stima: nik_brune :*

  13. Ca orice copil, in fiecare vara ajungeam la bunici. Timpul trecea destul de greu, asta pana am descoperit cel mai frumos si liber mijloc de transport. Nimic nu ma oprea, ma urcam pe bicicleta si luam toate ulitele la rand. Asa am descoperit campuri intregi de maci, de floarea soarelui; asa am reusit sa imi rup rochitele, sa fac bubite in genuchi, sa ma prinda ploile calde de mai. Mi-am si personalizat-o, am rugat-o pe bunica sa imi dea un cos pe care sa il pot atasa la bicicleta. Il umpleam cu fructe pe care le culegeam de pe marginea ulitelor, flori de camp si mereu ii puneam bunicii mele un zammbet pe fata cand ajungeam acasa murdara de noroi si ii ofeream un buchet de flori. Bicicleta inca am, clipele vesele in care descopeream ceva nou pe bicicleta nu.

  14. Buna, cand eram mica nu am avut bicicleta. Nu stiu sa va zic motivul dar stiu ca imi era frica sa ma urc pe ea, auzisem fel si fel de povesti si cred ca imi era frica de….vanatai. 😀 Anul trecut mi-am luat inima dinti si m-am urcat pe bicicleta intr-o dimineata de sambata. Cu ajutorul prietenului meu pana la amiaza am invatat sa-mi tin echilibrul, pana seara am invatat sa intorc fara sa ma dau jos de pe ea si de atunci, cand vremea si timpul imi permit, ma plimb cu bicicleta impreuna cu prietenii, iar timpul petrecut este minunat, relaxant si cu multe amintiri ;).

    PS. Dupa acea zi de sambata frumoasa nu am putut sa-mi iau fusta la service cateva saptamani. Eram plina de vanatai pe picioare 🙂

  15. Buna Andreea.. In primul rand vreau sa iti zic ca unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilaria mea sunt cele legate de bicicleta.. Prima mea bicicleta am primit-o la varsta de 8 ani de la unchiul meu, insa, nemaiavand o bicicleta pana atunci nu stiam sa merg pe ea. Dar, am avut ambitie si singura, fara sa ma ajute nimeni, timp de o zi intreaga am incercat sa invat. Si ma urcam si picam, iar urcam iar picam. Imi aduc aminte ca aveam si o vecina care m-a vazut cum picam si imi zicea sa ma opresc, sa nu mai incerc ca o sa imi rup picioarele.. dar, nu!! eu am continuat pana am reusit.. Si bucuroasa de ceea ce reusisem m-am dus la mama care nu stia ca eu invatasem si cand m-am urcat pe bicicleta si a vazut ca stiam sa merg era foarte bucuroasa. Si inca una pe care nu am sa o uit niciodata este ziua in care am luat-o pe verisora mea pe ghidon(aici avand deja o varsta mai mare, cred ca eram in clasa a 9-a) si plimbandu-ne noi amandoua, am cazut chiar in fata unor baieti.. deci iti dai seama ce rusine ne-a fost, cand in loc sa impresionam, noi am cazut.. dar totul a trecut cu bine.. Te pup

  16. Buna ziua,

    Bicicleta este pentru mine un articol care daca l-as avea, l-as imprumuta prietenilor. De cand eram micuta, imi doream cu nerabdare sa invat pe bicicleta, insa sora mea, in loc sa ma tina sa nu cad, ma impingea in sant. Pe langa faptul ca aveam genunchii juliti, mergeam acasa cu pantalonii rupti pentru ca ii prindeam in lantul de la bicicleta. Intr-o zi am crezut ca pot sa pedalez fara ajutor si am iesit pe drum la plimbare. Nestiind sa-mi tin echilibrul, am trecut prin fata unui om si a cazut. Nu am mai iesit din curte o saptamana. Nici in ziua de azi nu am curaj sa ies printre oameni cu bicileta, eventual doar pe camp unde nu risc sa accidentez pe nimeni.

  17. Imi amintesc cu nostalgie momentele in care incercam sa invat sa ma dau cu bicicleta. Am primit prima mea bicicleta atunci cand am luat premiul I in clasa I. Problema era ca nu stiam sa ma dau cu ea. Am picat de nenumarate ori, m-am lovit, dar n-am vrut sa renunt. Intr-un final, am reusit. Asta m-a invatat ca pot face orice imi propun, daca perseverez. 🙂

  18. Cea mai frumoasa amintire cu bicicleta? Sunt foarte multe,dar am sa incerc sa ma rezum la una,si chiar la primul contact cu bicicleta.Se intampla undeva prin clasa a II-a,intr-o vara calduroasa…Parintii mi-au dariut o bicicleta,era o bicicleta rosie,micuta si foarte frumoasa.Problema era ca nu stiam sa pedalez si odata cu ea a trebuit sa invat,astfel o vecina mai mare de pe strada noastra,Madalina s-a oferit sa ma ajute si am invatat intr-un final,dupa multe cazaturi si julituri,totul concretizandu-se cu un examen in adevaratul sens al cuvantului,impus de tatal meu,in care aveam de parcurs un traseu stabilit de el,de la capatul strazii pana la colt si la intoarcere trebuia sa trec prin niste obstacole si sa fac un slalon,iar la sfarsit nota a fost 9…am intrebat de ce nu am primit 10 si mi s-a spus ca nu a fost tocmai perfect.Bicicleta am avut-o multa vreme,tineam la ea cu adevarat,avea un fel de material textil prins cu adeziv in jurul ei,care tin minte ca il desfaceam mereu si il spalam la robinet cu apa si sapun pt a-si mentine culoarea,la fel si bicicleta,o spalam des,puneam furtunul pe ea si pana nu lucea nu o lasam din mana,apoi se scalda in razele soarelui.Am foarte multe amintiri cu prima mea bicicleta dar nu vreau sa lungesc foarte mult povestea. 🙂

  19. Cea mai frumoasa amintire cred ca este prima zi in care am invatat sa ma dau pe bicicleta. Fratele meu fiind mai mare avea bicicleta si s-a gandit ca ar fi bine sa ma invete si pe mine. Cred ca a regretat multa vreme decizia pentru ca mi-a placut atat de mult sa ma dau pe bicicleta ca urmatoarele zile I-am cam ”furat-o” ca deh eram mai mica si mi se permitea si saracu trebuia sa vina dupa mine pe jos ca nu cumva sa patesc eu ceva. Noroc ca eram la inceput si nu mergeam prea tare ca ar fi facut saracu febra musculara la cat se plimba dupa mine.

  20. Am cateva amintirile sangeroase legate de bicicleta mea. La propriu.
    Si asta se intampla fiindca faceam concursuri de coborat dealuri cu bicicletele, concurs de viteza pe ploaie si fel de fel de sarituri.

  21. Mai mult merg pe role, cu bicicleta mai rar. Abia am aflat ca exista biciclete cu schimbator de viteze. 🙂

  22. Cand eram in generala faceam sarituri pe Half Pype in Herastrau. Si era atat de misto. Pana mi-am rupt mana si era sa ratez capacitatea…

  23. Cea mai cea amintire e legata de ”imprumutul” bicicletei catre o prietena care a inteles ca i-am facut-o cadou. Si acum plang dupa bicicleta mea, dar mi-e rusine de rusinea ei…

  24. Eu nu stiu sa merg cu bicicleta. Iti vine sa crezi?
    Cea mai tare amintire tangenta cu bicicleta ar fi sa castig premiul asta.

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *