Acasa

Fiecare casa are micile ei imperfectiuni.

Bine, sunt case – destule – cu imperfectiuni mari, dar hai sa nu discutam despre ele acum.

Mai ales ca pentru asta exista pana si emisiuni tv dedicate. Si specialisti, bineinteles.

Nu, mi-ar placea sa ma refer la acele detalii care particularizeaza un camin. Acele lucrari neterminate sau poate gresit facute intr-o renovare. Acele detalii vazute din exterior ca defecte. Sau, ma rog, mici defecte.

Si aici ma refer la un colt ciobit de gresie, o urma pe perete, o vopsea nu tocmai uniform intinsa, un dulap zgariat sau chiar o clanta montata prost.

Probabil nu intelegi de ce tot insist cu greselile astea de constructie, asa ca hai sa te lamuresc inainte sa crezi ca vreau sa iti recomand o echipa buna de meseriasi si zilieri.

Nu, nu despre asta e vorba. Mai degraba are legatura cu valoarea sentimentala a acelor defecte din casele noastre.

Stiu, inca iti suna dubios. Dar iti explic imediat.

Pentru mine, fiecare „defect” de acasa e strans legat de o amintire. De o amintire draga, in general. Asta mai ales pentru ca m-am ocupat personal de lucrarile de renovare ale casei. Si cand spun personal ma refer fie la implicare activa, cum a fost in cazul vinaromului de pe pereti, asamblarii mobilei sau curateniei la locul de munca, fie la implicare decizionala, respectiv alegerea materialelor sau supravegherea lucrarilor.

Si daca aici iti povesteam despre zgarieturile de pe usa de la frigider, mascate acum de colectia de magneti, acum trebuie sa marturisesc ca scrijelelile alea chiar dragute nu-s singurele defecte care ma fac sa imi recunosc casa chiar si pe intuneric. Ba chiar si legata la ochi.

Asta fiindca defectele – sau micile defecte – ne fac casa unica.

Iar ca sa ma intelegi si mai bine, iti spun ca pret de vreo 2 ani, clanta de la baie – capcana pentru musafiri – a stat montata invers. Adica se deschidea prin ridicare, nicidecum prin apasare, cum se intampla in general. Am montat-o asa accidental, dar cand ne-am dat seama cat de bine ne distram o data cu fiecare domn Goe care ne-a trecut pragul si a ramas inchis in toaleta, ne-am hotarat s-o lasam asa, pe dos.

Iar exemplele nu se opresc aici. Unul dintre pereti e vopsit mov. Intr-o camera cu pereti crem, adica. Si e mov tocmai pentru ca intr-o noapte a explodat o sticla de must uitata pe masa. O sticla al carui continut a fermentat si a redecorat imprejurimile, asa cum banuiai probabil.

Cat despre pragul dintre dormitor si sufragerie, la noi acasa el trebuia sarit. Asta pentru ca placile de parchet n-au fost lipite tocmai bine pe zona aia, ceea ce facea saritura sa fie o varianta mai buna decat pasul.

Si chiar daca nu-i nici pe departe ultimul astfel de exemplu, promit ca exemplul biroului e ultimul pe care ti-l dau. Nu vreau sa te plictisesc.

Asadar, biroul meu, sau mai bine spus geamurile biroului meu n-au avut perdele timp de vreo 2 ani. Bine, asta are legatura atat cu faptul ca n-am gasit la timp galeria potrivita, dar si cu faptul ca m-am obisnuit asa. Ba chiar a inceput sa-mi placa. Sa-mi placa sa-mi intre soarele direct pe fereastra si, in plus, sa pot sa-mi spionez vecinii. Si ei pe mine, de altfel. 🙂

Pe noi lucrurile astea marunte – indiferent ca e vorba de un perete, de un prag sau de o clanta – nu ne-au deranjat niciodata. Probabil si pentru ca intotdeauna am avut alta treaba mai urgenta si mai importanta de rezolvat. Asa ca ne-am complacut cu micile defecte ale casei noastre. In fond, e chiar amuzant sa ne amintim de sticla de must…

De curand, insa, ne-am hotarat ca a venit momentul pentru o noua recoafare a caminului. Si ne-am pus pe reparat „defecte”.

Am reparat clanta de la baie, am montat galeria, am pus o perdea si o draperie in birou, am revopsit un perete, am mai chituit pe ici pe colo. Am reparat, asadar, cele cateva mici defecte ale casei noastre. Cele cateva finisaje afectate de trecerea timpului.

Acum, ma uit la ce-a iesit, imi place, dar vad ca sunt colturi care nu mai arata asa cum – in capul meu – arata „acasa”.

Si pentru ca obisnuinta e a doua natura, in continuare ridic manerul de la baie din instinct, sar peste pragul pe care-l stiam subred si ma sochez – la fel cum mi se intampla o vreme atunci cand ma uit in oglinda dupa ce ma tund sau ma vopsesc – cand vad cat de intuneric e la mine in birou.

Acestea fiind spuse, nu pot sa nu ma intreb daca chiar aveam nevoie de renovarile astea.

Oare nu-s chiar micile defecte ale caminului nostru cele care ne fac sa ne simtim acasa?

Tu ce astfel de exemple ai pe la tine pe acasa?

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
11 comentarii despre "Acasa"
  1. La noi, usa de la bucatarie avea initial o sticla la mijloc, dar accidental aceasta s-a spart.Am curatat bine totul cu gindul ca montam alta la loc curind, dar evident n-am facut-o din lipsa de timp.Apoi a venit obisnuinta, iar acum ma amuza teribil cind cel mic vine si face „cucu” in timp ce noi gatim. A devenit locul lui de spionat preferat, asa ca o lasam asa!

  2. Casa este practic carapacea noastra, asa cum este carapacea suntem si noi, asta completeaza vorba romanesca, cum iti asterni asa te culci.

  3. De curand am citit ceva care mi-a placut „Casa devine cu adevarat camin cand poti sa scrii TE IUBESC pe praful strans pe mobila”….asta app de „defecte”…
    o zi frumoasa iti doresc!

  4. Citind articolul tau aveam impresia ca descrii casa mea, intr-atat de multe „defecte” regasindu-se si la mine acasa 🙂 Plus firele de la satelit care nu au fost fixate niciodata de podea.Plus ca copiii adauga altele noi cu fiecare ocazie, asa ca am promis ca vom trece la reparatie generala doar cand acestia trec de varsta nazbatiilor ( cand o mai fi si aia)

  5. Andreea nu vii si la noi sa ne ajuti cu niste perdele in sufragerie!?
    Am renovat baia acum vreo 3 ani si scindurile care incadreaza usa nici acum nu sint vopsite, probabil se vor vopsi cind vom re-vopsi baia..si crede-ma de atunci s-au mai reparat multe chestii in casa…
    Ceva funny: vineri ajung acasa, al meu sot foarte incintat sa-mi arate ce intrerupator a montat in laundry…unul care face sa se aprinda lumina cind deschizi usa…desteapta chestie, nimic de zis, problema este ca eu deschid usa si apas intrerupatorul (din instinct) si inchid lumina…a trecut aproape tot weekend-ul si eu tot inchid lumina…

Trimite comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *