Andreea Patrascu

In incheierea unei zile pline, dupa multe drumuri si dupa multe secvente filmate pentru “Iubire si onoare”, am poposit pret de o limonada intr-un local dragut. 

Am cautat intai un loc de parcare timp de 10 minute (evident). Si cand l-am zarit intr-un final, nu a mai contat ca locul de parcare era departe de intrare si pe deasupra era si in noroi. Am parcat masina, am verificat repejor ambalajul (veneam de la filmare, deci “machiajul si coafura rezista”, hainele erau bune) si am coborat grabita.

Si ce sa simta sandaua mea varatica (pentru ca eu inca sfidez toamna) si degetelele mele??? … Un cacut maaare de catelus… Ptiiiu… Dar asta e, am deschis repede masina si am gasit niste servetele. Aveam chiar si gel dezinfectant, deci am reusit sa refac aparentele.

Apoi, la intoarcerea la masina (parcata evident langa acelasi cacut pe jumatate molestat deja de piciorul meu) mi-am amintit de locul cu pricina si mi-am propus sa fiu prudenta. Asa ca am facut repejor lumina cu ecranul telefonului mobil, am pasit ca o gazela doar in varful picioarelor si am baletat cu gratie si talent pe o distanta de 3 metri pana sus in masina. Dar pe drum, ce sa vezi?… Bineinteles ca am agatat cu acelasi picior norocos gramajoara cu dorinte.

Concluzie: o sa am noroc cu carul… Deja mi-e frica!

Multa cultura, mare adevar in dumele revistelor de scandal!

Personal, nu fac vanzare publicatiilor de gen si nici nu sunt o consumatoare de articole de prost-gust ale revistei de 3 lei (si 96 de bani pe deasupra, pardon) care a publicat in ultimul ei numar si niste poze cu mine facute pe plaja.

Deci… conform parerilor extraordinar de avizate ale autoarei textului aferent acelor poze (avizate pareri zic, ca doar se scolesc domnisoarele in directia meseriei lor si devin in scurt timp experte in orice si critici de exceptie pe varii domenii)… merit sa fiu pusa la zid pentru ca port acelasi costum de baie de la inceputul sezonului estival (facand referire clara la un alt foto paparazzii aparut intr-o publicatie concurenta).

Sa ma scuz si sa ma acuz acum ca nici nu e vorba despre acelasi costum de baie? Lucru usor de demonstrat prin cateva poze. Si oricum nu inteleg, ce ar fi de facut? Ar trebui sa ard sau sa arunc hainele dupa ce le port o data? Asta ca sa nu ma fac de ras in fata redactorilor revistelor de scandal?! Pttiiuuu, asta da motivatie sa-mi revizuiesc comportamentul.

Apoi… m-am apucat de un sport nou. Kiteboarding. Un sport extrem. Greu dar deosebit de frumos, multumesc de intrebare. Dar ce, asta e stire pentru ei? Nu… mai bine sa scrie ca sunt varza, ca nu ma pricep, ca nici nu stiu de ce m-am mai apucat etc. Pont pentru “curiosii scriiciosi”: daca ma vedeti ca exersez cu zmeul pe mal si nu in apa inseamna ca sunt la cursul introductiv (apropo, sportul asta se face pe apa. Va spun asta banuind ca ati fost prea putin curiosi sa googaliti pe aceasta tema si sa intelegeti ceva din ce se intampla acolo. Important era sa scrieti ceva de rau, indiferent de situatie, corect?).

Mai departe… cu “fizicul meu de copil”, la 1.65 m si 47 kg (ca poate cativa erau prea curiosi sa stie) ce va asteptati? Sa-mi fie usor sa stapanesc vantul si zmeul enorm de la prima sedinta? Cat despre aparatul foto “de aceeasi dimensiune si greutate cu mine”… pariu ca sunteti gelosi ca e mai performant decat al vostru. Pe demonstratelea!

Nu, n-am abandonat. Am terminat primul curs. Socant, stiu!

Oricum, bine ca mi-ati deschis voi mintea cu maretul articol! Concluzie… indiferent daca pozele voastre pretioase ofera sau nu motiv de comentarii rautacioase… voi le starniti (comentariile de haha zic) fara retineri. Josnic. Si atat.

Pentru a nu lasa loc imaginatiei… Dorin e instructorul nostru de kiteboarding.

Ziua mea de nastere este pe 18 august. Drept urmare, toata copilaria am suferit pentru ca toti copiii erau plecati in vacanta in perioada aceea si deci nu puteam nici sa-mi serbez ziua de nastere (pentru ca lipseau invitatii), nici sa duc bomboane la scoala (pentru ca era vacanta mare) si nici sa aud acel LMA cantat de doamna si de toti prichindeii special pentru mine. Eu nu prea obisnuiesc sa-mi aniversez ziua de nastere. Daaaaaar, anul acesta am facut o exceptie.

Cu o saptamana inainte de ziua mea am participat la un eveniment organizat la Ambasad’Or (in Otopeni) si am ramas vrajita de locul acela. Locatia este atat de frumoasa si de eleganta incat in prima faza te lasa pur si simplu cu gura cascata. Ce piscina, ce saloane, ce terasa si nu in ultimul rand ce mancare! Eu am apucat deja sa gust specialitatile lor arabesti si italienesti (bucatariile mele preferate) si dulciurile. Dumnezeule, duuuuulciurile… de vis.

Si am stat si m-am gandit (nu mi-a luat prea mult sa ma hotarasc) ca atat eu cat si prietenii mei muncim multe ore pe zi si nu apucam decat rar sa ne vedem toti intr-un cadru relaxant si sa ne simtim pur si simplu bine. Dupa cum stiti poate deja, lansarea telenovelei “Iubire si onoare” se aproprie cu pasi repezi (ce emotii am… dar asta e o alta discutie) si filmam de zor.

Asa ca aniversarea primilor mei 25 de ani a fost pretextul perfect pentru o seara excelenta cu prietenii si familia intr-un loc minunat. Siiii, am avuuuut… 40 de invitati de seama. Ne-am distrat, am dansat, am mancat si am ras pana spre 4 dimineata. Pe scurt, a fost aniversarea ideala. Si cadourile… su-per-be

www.ambasador-events.ro Aruncati un ochi, cred ca o sa va placa.

In ultima perioada cred ca ne-am obisnuit sa auzim o multime de vesti proaste. Chiar daca nu au legatura directa cu noi, vestile ii privesc adesea pe prietenii, colegii sau cunoscutii nostri. Si parca deja nu mai suna neobisnuit ca unu’ s-a imbolnavit, a saracit, a ramas fara slujba, s-a certat cu parintii, cu prietenii cei mai buni sau cu nevasta. Pe scurt: normalitatea pe care o acceptam tacit de multe ori e sa ne mearga prost.

Sigur ca ii compatinim pe cei despre care auzim ceva trist, am vrea sa-i ajutam pe cat posibil si fiecare sarim macar cu o vorba buna sa le consolam suferinta. Dar surprinderea de a afla ceva rau despre cineva nu mai exista. Nimic nu ne mai socheaza. Parca mereu ne-am astepta la tot ce se poate mai rau (cu toate ca atunci cand raul despre care vorbeam ne loveste personal, intotdeauna ne prinde pe picior gresit).

Din cand in cand (din pacate cam rar) mai auzim si de cate cineva care e foarte fericit, sanatos, implinit. Adica astrele ii surad pe toate planurile. Si atunci ce facem? Sigur ca ne bucuram pentru el (mai ales daca e vorba despre o persoana draga noua), dar in primul si in primul rand ramanem surprinsi. Si parca nu putem crede ca toate ii merg chiar din plin. Parca tindem sa gandim ca ne minte sau ca se lauda degeaba. Si nu e ok!

Oare de ce “normalitatea pe care majoritatea o vedem normala”, cu care ne-am obisnuit si ne-am impacat deja de mult timp e incarcata de atatea conotatii negative? 

Imi place sa calatoresc. Chiar mult. Si nu regret nicio clipa banii cheltuiti pentru a pleca intr-o noua destinatie. Fiecare coltisor din lumea asta vine cu ceva nou, iar amintirile cu care ramanem sunt de nepretuit. 

Multumesc lui Dumnezeu, am reusit sa vad si cateva tari straine. Si atunci inevitabil, compar. Compar destinatii de vacanta, localnici, costuri, peisaje etc.  

Recent am fost la noi pe litoral. Cat pentru o baie scurta in apa marii si o clatita cu aroma speciala. Pe plaja ce sa vezi? In stanga sani goi, in dreapta sani goi, peste tot sani goi. Si atunci ma intreb cum se face ca prin alte tari fenomenul asta ori nu e prezent ori nu e atat de popular ca la noi. 

Romancele sunt niste femei frumoase, adevarat. Luate individual sau prin comparatie cu alte popoare. Dar chiar asa, numai ale noastre se dezbraca de inhibitii? Sau e soarele nostru mai sanatos decat la altii (nu ca astrul n-ar fi acelasi pentru toti)?

Ca si observatie suplimentara, fenomenul tanga si-a pierdut adeptele pe plaja. Tot mai sexy e sa se ghiceasca niste forme frumoase decat sa ti se arate explicit.

Deci… doar la noi criza se manifesta printr-un volum scazut la vanzarile de sutiene de baie sau si pe alte meleaguri pe care voi ati calatorit?